în această lume a banului, în care totul devenise o marfă, alţii, care stăteau la mese mai îndepărtate, fie ne achitau nota de plată, fie ne trimiteau o farfurie cu fructe, iar în timpul acesta recitau poezii de dragoste şi dor şi poezii patriotice semnate de poeţi-martiri, care înfundaseră puşcăriile. Prin localurile acelea din Beyoglu, pe unde am început să călcăm mai rar de la sfârşitul iernii, din cauza şicanelor şi a apatiei mele, ne întâlneam de fiecare dată cu o femeie trupeşă care juca, în filme, roluri de gardiană feroce ori de damă de companie a femeii maştere. Aceasta o invita pe Füsun la petrecerile pe care le dădea la ea acasă şi la care participau „foarte multe tinere şcolite, cultivate, ca ea“, iar un critic bătrân, cu un ditamai burdihanul, care purta pantaloni cu bretele şi papion, îşi punea ca un scorpion laba lui urâtă pe umărul lui Füsun şi-o sfătuia să-şi măsoare paşii cu atenţie, afirmând că ,,o aştepta o foarte, foarte mare celebritate“ şi că avea să fie, poate, prima stea de film cu renume internaţional din Turcia.

         Füsun asculta cu gravitate toate propunerile care i se făceau cu privire la filme, la fotoromane, la perspectiva de a deveni model, indiferent dacă acestea erau reale ori plăsmuite, serioase ori aberante, reţinea numele tuturor celor cu care stătea de vorbă, nu mai contenea cu laudele - exagerate, ba chiar vulgare - la adresa tuturor actorilor de film pe care-i cunoscuse, fie că erau faimoşi, fie că nu, dând dovadă de o lipsă de măsură pe care socoteam c-o deprinsese de pe vremea când era vânzătoare, se străduia, pe de o parte, să mulţumească pe toată lumea, iar pe de altă parte să facă taman pe dos, să le pară tuturor interesantă, şi-şi dorea să ne abatem mai des prin asemenea locuri. O dată, când i-am spus să nu le mai dea numărul ei de telefon tuturor celor care-i propuneau ceva de lucru, atenţionând-o că tatăl ei avea să fie foarte indispus dacă avea să afle acest fapt, mi-a replicat mai întâi, furioasă, că ştia foarte bine ce făcea şi că, dacă avea să se ivească vreo piedică, iar filmul lui Feridun nu avea să mai fie turnat, se gândea deja să joace în altceva. M-am dus la altă masă, nespus de trist, dar la puţin timp după aceea a venit la mine cu Feridun şi mi-a spus: ,,Hai să mergem la masă toţi trei, ca astă vară.“

         Îmi făcusem doi prieteni noi, care proveneau din rândul acelei comunităţi legate prin viaţa de film şi bar, din care mă deprinsesem treptat, dar şi cu oarecare ruşine, să fac parte,

şi aflam de la ei ultimele bârfe. Una dintre aceste persoane era Sühendan Yildiz, o actriţă de vârstă mijlocie al cărei nas dobândise un aspect straniu, respingător, fiind ciopârţit în cursul unuia dintre primele experimente de chirurgie estetică din Turcia, dar care era cunoscută tocmai datorită identităţii de „femeie afurisită“ pe care i-o conferea acest nas. Cealaltă persoană, Salih Sarili, era un „actor de compoziţie“ care, după ce jucase ani de zile roluri de ofiţeri şi poliţişti autoritari, ajunsese, ca să-şi asigure traiul zilnic, să facă dublaje în filme porno de producţie autohtonă aflate la limita legalităţii şi care ne povestea cu vocea lui gâjâită, râzând şi tuşind de zor, tot soiul de caraghioslâcuri de care avusese parte în acest răstimp.

         În câţiva ani urma să aflu cu surprindere, la fel ca atunci când afli că majoritatea prietenilor tăi fac parte dintr-o organizație secretă, că nu doar Salih Sarili, ci marea majo-

ritate a actorilor pe care-i cunoscuserăm şi cu care ne împrieteniserăm la barul Pelurul lucrau în industria de filme porno. Vedetele feminine de vârstă mijlocie, cu purtări de mari doamne, ori actorii cu principii, ca Salih Bey, făceau dublaj în filme de import, nu foarte deocheate, spre a-și câştiga traiul de zi cu zi, şi obişnuiau să scoată tot soiul de sunete ori ţipete năstruşnice în timpul scenelor de amor, ca să te ducă cu gândul la amănunte pe care filmul nu le putea înfăţişa pe de-a-ntregul. Aceşti actori care, în majoritatea lor, erau căsătoriţi, aveau copii şi se bucurau de reputaţia de a fi foarte serioşi, le spuneau prietenilor că făceau ceea ce

făceau pentru ,,a nu se rupe de lumea filmului“ în perioada crizei economice, dar se şi fereau de toată lumea, în primul rând de propriile familii. Cu toate acestea, admiratorii lor fervenţi îi recunoşteau după voce, mai ales în provincie, așa încât le trimiteau scrisori fie dezgustate fie admirative. Actorii mai curajoşi şi mai avizi de bani, precum şi uni producători, dintre care cei mai mulţi erau clienţi obişnuiți ai Pelurului, turnaseră chiar în perioada aceea nişte filme indigene pe care istoria se cuvine să le consemneze „primele fiime porno musuImane“. În scenele de amor din aceste filme care, de cele mai multe ori, combinau sexul cu umorul, se auzeau nişte rãcnete straşnice, care urmau, toate, acelaşi calapod, erau imitate, rând pe rând, toate poziţiile de sex învăţate din cărţile procurate pe şest din Europa, numai că actorii, bărbaţi şi femei deopotrivă, nu-şi scoteau niciodată chiloţii, ca nişte fecioare atente şi prevăzătoare.

         Când ieşeam cu toţii în Beyoglu, la vreunul dintre localurile în care se aciuau oamenii de film, mai ales la Pelurul, Füsun şi Feridun se perindau pe la mese, pentru a cunoaşte oameni noi şi a afla pulsul pieţei, în vreme ce eu ascultam avertismentele pe care mi le adresau cei doi prieteni ai mei de vârstă mijlocie, mai cu seamă Sühendan Hanim, care mă-ndemnau la prudenţă în toate privinţele. Trebuia, de pildă, să-i interzic lui Füsun până şi să stea de vorbă cu producătorul acela cu alură de domn, cu cravată galbenă, cămaşă călcată impecabil şi mustaţă tunsă perie, pentru că ori de cât ori rămânea singur cu vreo femeie mai tânără de treizeci de ani, în vestitul său birou de la ultimul etaj al cinematografului Atlas,

individul acela faimos încuia repede uşa şi o viola, după care-i oferea victimei înlăcrimate roluri principale în filmele lui, pentru ca