atunci când începea turnarea filmului să iasă la iveală că ceea ce-i fusese ĭnfăţişat acesteia ca rol principal nu era decât un rol de mâna a treia - rolul guvernantei nemţoaice care-i asmuţea pe toţi unul împotriva altuia, urzind tot soiul de intrigi prin casele unor turci avuţi, cu suflet mare. Sau trebuia să fiu prevăzător cu producătorul Müzaffer, fostul patron al lui Feridun, care-l aborda şi glumea mereu cu el ori râdea la fiecare dintre bancurile lui, în speranţa că acesta avea să-i asigure sprijinul tehnic necesar realizării

filmului său de artă, ori măcar să-l avertizez pe Feridun în privinţa lui. Pentru că, nu cu mult timp în urmă - mai exact, cu două săptămâni -, impertinentul acela făcuse pariu, tot în Pnlurul şi tot la aceeaşi masă, cu patronul a două companii cinematografice de mărime medie, cu care era mereu în concurenţă comercială, că în răstimp de o lună avea să pună mțna pe Füsun, miza fiind o sticlă de şampanie franţuzească de contrabandă. (Fetişismul şampaniei, ca articol de lux occidental şi creştin, era foarte frecvent în filmele epocii.) În timp ce-mi istorisea aceste lucruri, vestita vedetă de film, care jucase ani de zile rolul maşterei banale (nu diabolice) şi

pe care presa de divertisment o numea Ticăloasa Sühendan, tricota, folosindu-se de nişte andrele lungi, un pulover de iarnă din lână în trei culori, al cărui model îl luase dintr-o revistă Burda, pe care mi-o și arătase, pentru nepoțelul ei cel drăgălaş, în vârstă de trei ani. Celor care o luau în derâderc pentru că-şi făcea veacul prin cotloane de bar, cu ghemele de lână roşie, verde şi bleumarin în poală, le răspundea „cu nu stau degeaba, ca voi, beţivanii, aşteptând

să-mi pice ceva de lucru“, după care, preţ de o clipă, îşi lăsa deoparte aerul de doamnă şi trăgea, dezinvoltă, o înjurătură de pomină.

         Salih Sarili, prietenul meu mai matur, care vedea că eram stânjenit de genul acesta de vulgarități, cu neputinţă de ocolit prin locuri precum Pelurul unde, după opt seara, toți

intelectualii, oamenii de film şi vedetele ofensate se îmbătau zdravăn, şi-a ferit ochii de mine, cu un aer visător care te ducea cu gândul la rolurile de poliţişti drepți şi idealişti pe care le jucase ani de zile, şi i-a aţintit undeva în zare, asupra lui Füsun, care stătea cu alte persoane la o masă mai îndepărtată, râzând, şi mi-a spus că, dacă el ar fi fost un om de afaceri foarte avut, ca mine, nu şi-ar fi dus niciodată frumoasa rudă în asemenea spelunci - se referea la barul Pelurul, în care tocmai stăteam atunci şi ne beam minţile -, ca să devină artista. Desigur că replica aceasta mi-a frânt inima. Ca urmare, am adăugat şi numele prietenului meu actor care se îndeletnicea cu dublajele pe lista nescrisă a „bărbaţilor care o privesc cu ochi vinovați pe Füsun“. Ticãloasa Sühendan a aruncat şi ea o dată o vorbă pe care n-am uitat-o niciodată:

ruda mea, frumoasa Füsun, era un om nespus de plăcut, de drăguţ, de generos şi se afla la vârsta la care ar fi putut deveni o bună, o foarte bună mamă, la fel ca fata ei, mama

băiețelului căruia-i tricota puloverul cu roşu, verde şi albastru. Ce cautam noi acolo?

         Cum, pe măsura ce se scurgeau zilele, eram şi eu cuprins de asemenea îngrijorări, la începutul lui 1977 i-am dat de înţeles lui Feridun că venise vremea să se decidă în privinţa

echipei tehnice a filmului. Cu ñecare săptămână care trecea, Füsun îşi făcea noi şi noi prieteni prin baruri şi prin alte localuri din Beyoglu, frecventate de artişti, şi revenea acasă însoţită de admiraţia, de noile oferte de angajare, de propunerile de fotoromane şi reclame pe care i le făceau aceştia. În ceea ce mã priveşte, mă gândeam aproape zilnic, cu realism, că avea să se despartă în scurtă vreme de Feridun, iar zâmbetele ei blânde, cordiale, felul în care mã atingea, şoptindu-mi la ureche tot soiul de poveşti amuzante, mă făceau să simt că ziua aceea era foarte aproape. Imi spuneam că era bine şi pentru Füsun, cu care mă gândeam să mă căsătoresc imediat după despărţirea ei de Feridun, să nu pătrundă prea mult în lumea aceea. Am fi făcut-o actriţă şi fără să se culce cu indivizii aceia! Am decis atunci împreună cu Füsun că era preferabil ca Feridun să nu mai dirijeze afacerile legate de film din barul Pelurul, ci dintr-un birou. Intrevederile preliminare avansaserå suficient de mult, aşa încât puteam să

întemeiem şi o companie, destinată peliculelor pe care urma să le realizeze Feridun.

         La propunerea lui Füsun, am botezat, râzând, noua companie cu numele canarului nostru, Lămâie. Dupã cum se va deduce şi din această carte de vizită, pe care am reprodus şi

imaginea simpaticei păsări, biroul companiei Lămâia Film ne găsea în imediata vecinătate a cinematografului Noul Înger.

         Am cerut filialei din Beyoglu a Băncii Agricole, la care aveam deschis un cont personal, să vireze la fiecare inceput de lună 1200 de lire companiei Lãmâia Film. Această sumă era ceva mai generoasă decât suma totală pe care o primeau cei doi directori ai mei de la Satsat, care aveau şi cele mai mari salarii, iar Feridun, în calitatea sa de director al companiei, urma să primească jumătate din ea, urmând ca din ceea ce mai rãmânea să achite chiria spaţiului şi să acopere cheltuielile filmului.

 

 

57

 

A nu putea să te ridici şi să pleci

 

 

         Faptul că începusem să-i dau bani lui Ferídun, prin compania Lămâia Film, înainte de a începe turnarea filmului, despre care credeam din ce în ce mai mult, pe măsură ce treceau zilele, că nu presupunea nici o grabă, mă liniştíse. Acum îmi era ceva mai puţin jenă când mă duceam la familia lui Füsun. Sau, mai bine spus, în unele seri, când simțeam o dorinţă năvalnică, de nestăvilit de-a o vedea pe Füsun şi când, în aceeaşi clipă, mă năpădea o ruşine la fel de năvalnică, îmi spuneam că, de vreme ce le dădeam bani, n-avea de ce să-mi fie jenă de ei. Dorinţa de-a o vedea pe Füsun îmi întunecase mintea în