— Dumnezeule, Ana, ce ai aici?

  Ăla trebuie să fie Macul, şi amândoi pun câte un braţ în jurul meu în timp ce ne îndreptăm spre parcare.

  Mereu uit cât de insuportabil de cald e în Savannah. Părăsind incinta răcoroasă – datorită aerului condiţionat – a terminalului de sosire, păşim în arşiţa Georgiei de parcă am purta-o în spinare. Valeu! Vlăguieşte totul. Trebuie să mă desprind din îmbrăţişarea mamei şi a lui Bob ca să-mi pot da jos hanoracul. Tare-s bucuroasă că mi-am luat pantaloni scurţi. Mi-e dor uneori de căldura uscată din Las Vegas, unde am locuit cu mama şi cu Bob când aveam şaptesprezece ani, dar căldura asta umedă, chiar la 8.30 dimineaţa, necesită un oarece timp ca să te obişnuieşti cu ea. Până ajung pe bancheta din spate a frumosului SUV Tahoe, cu aer condiţionat, al lui Bob, sunt leoarcă de transpiraţie. Din spatele SUV-ului, le trimit rapid un SMS lui Ray, Kate şi Christian:

  *Sosit cu bine în Savannah. A:)*

  Mă gândesc în treacăt la José şi apăs „Send”, iar prin ceaţa oboselii îmi amintesc că expoziţia lui e săptămâna viitoare. Să-l invit pe Christian, ştiind ce sentimente are el pentru José? Va mai dori Christian să mă vadă după acel e-mail? Gândul mă face să mă cutremur, după care mi-l alung din minte. O să mă ocup mai târziu de el. În clipa asta am de gând să mă bucur de compania mamei mele.

  — Iubito, trebuie că eşti obosită. Vrei să te culci când ajungem acasă?

  — Nu, mamă. Mi-ar plăcea să merg pe plajă.

  Îmbrăcată într-un tankini12 albastru, sorb dintr-o Diet Coke şi stau întinsă pe un şezlong cu faţa la Oceanul Atlantic. Şi când te gândeşti că abia ieri priveam spre estuarul fluviului Sound la vărsarea în Pacific. Mama stă tolănită alături cu o pălărie de soare cu bor ridicol de mare şi ochelari î la Jackie O., sorbind din propria cutie de Coke. Ne aflăm pe plaja Tybee Island, la doar trei cvartale de casă. Mă ţine de mână. Oboseala mi s-a risipit şi, lăfăindu-mă la soare, mă simt confortabil, în siguranţă şi caldă. Pentru prima oară de-o veşnicie, încep să mă relaxez.

  — Aşadar, Ana… vorbeşte-mi de bărbatul ăsta care te-a pus pe jar.

  Pe jar! De unde şi-a dat seama? Ce să-i spun? Nu pot să-i dau prea multe detalii despre Christian din cauza contractului de confidenţialitate, dar chiar şi în lipsa acestuia, aş fi eu dispusă să-i vorbesc mamei mele despre asta? Mă albesc la faţă când mă gândesc.

  — Ei? mă îndeamnă ea strângându-mă de mână.

  — Îl cheamă Christian. E frumos de-nţepeneşti. E bogat… prea bogat. E foarte complicat şi foarte nestatornic.

  Da… mă simt exagerat de încântată de descrierea mea concisă şi exactă. Mă întorc pe o parte cu faţa la ea, exact când şi ea face aceeaşi mişcare. Se uită la mine atent, cu ochii ei albaştri, de limpezimea cristalului.

  — Complicat şi nestatornic sunt două trăsături asupra cărora aş vrea să mă concentrez, Ana.

  O, nu…

  — Of, mamă, schimbările lui de dispoziţie mă ameţesc. A avut o copilărie grea, aşa că e foarte închis, dificil de apreciat.

  — Îl placi?

  — Puţin spus.

  — Serios? zice şi se uită la mine mirată.

  — Da, mamă.

  — De fapt, bărbaţii nu sunt complicaţi, iubita mea. Sunt foarte simpli, nişte creaturi prozaice. De obicei, la ei, ce-i în guşă, şi-n căpuşă. Iar noi stăm cu orele să analizăm ce-au spus, când de fapt lucrurile mint evidente. În locul tău, l-aş lua ca atare. S-ar putea să te ajute.

  Mă uit lung la ea. Pare a fi un sfat bun. Să-l iau pe Christian aşa cum e. Imediat îmi vin în minte câteva dintre lucrurile pe care le-a spus.

  Nu vreau să te pierd…

  M-ai vrăjit…

  M-ai fermecat complet..

  Şi mie o să-mi fie dor… mai mult decât îţi dai seama…

  Mă uit la mama. În definitiv, e la a patra căsătorie. Poate c-o şti şi ea ceva despre bărbaţi, la urma urmelor.

  — Majoritatea bărbaţilor sunt capricioşi, draga mea, unii mai mult decât alţii. Tatăl tău, de exemplu…

  Ochii i se întristează ori de câte ori se gândeşte la tata. La tatăl meu adevărat, acel om pe care nu l-am cunoscut niciodată, pe care ni l-a răpit cu atâta cruzime un accident din timpul unui antrenament de luptă, pe când era puşcaş marin. O parte din mine crede că mama a căutat în tot acest timp pe cineva ca tata… poate că în sfârşit a găsit ceea ce-a căutat în persoana lui Bob. Păcat că nu s-a întâmplat asta cu Ray.

  — Mi se părea că tatăl tău are toane. Dar acum, când privesc înapoi, cred că era prea absorbit de profesia lui şi de faptul că încerca să ne asigure un trai decent. Oftează. Era atât de tânăr, de fapt, amândoi eram. Poate că asta era problema.

  Hmm… Christian nu e tocmai bătrân. Îi zâmbesc cu drag. Poate deveni tare emotivă când vorbeşte despre tata, dar sunt sigură că el n-avea nimic din toanele lui Christian.

  — Bob vrea să ne scoată în seara asta la cină, la clubul lui de golf.

  — Ei, na! Bob a început să joace golf? pufnesc eu, nevenindu-mi să-mi cred urechilor.

  — Mie-mi spui! oftează maică-mea şi face o grimasă.

  După un prânz uşor acasă, încep să-mi despachetez lucrurile. O să mă regalez cu o siestă. Mama a şters-o ca să mai toarne nişte ceară în forme sau ce-o fi făcând ea, iar Bob e la muncă, aşa că am timp să mai recuperez din somn. Deschid Macul şi-l pornesc. E două după prânz în Georgia, unsprezece dimineaţa în Seattle. Mă întreb dacă am primit vreun răspuns de la Christian. Neliniştită, deschid programul de e-mail.

  De la: Christian Grey