Acum alerga aproape în fiecare zi împreună cu Jess, uneori pe aleile din Golden Gate Park sau pe plajă, la sud de Cliffhouse, dar faleza era traseul lor obişnuit. Deseori se vedea şi seara cu Jess. În general, când se întorcea acasă de la serviciu, îl găsea acolo preparând cina şi stând la taclale cu gemenii, care erau din ce în ce mai ataşaţi de el. În pofida faptului că îi plăcea Jess, Carol îşi făcea griji. Părea prea bun. Ce avea să se întâmple când o să se apropie şi mai mult de ea, atât de mult încât să-şi dea seama cum era ea de fapt? Profunzimile ei, gândurile ei ascunse nu erau prea frumoase. Oare o să se retragă? Nu avea încredere în uşurinţa cu care se insinuase atât de adânc în căminul ei – şi felul în care devenise atât de important în ochii copiilor. Oare avea libertatea de a decide oricând că Jess nu era bărbatul potrivit pentru ea? Sau se va gândi întotdeauna la ce-i mai bine pentru copiii ei?

  În rarele ocazii când slujba lui Jess îl împiedica să alerge împreună cu ea, Carol fugea o oră de una singură. Era uimită cât de mult ajunsese să-i placă joggingul: poate că era senzaţia aceea de euforie care îi rămânea în trup tot restul zilei sau fericirea deplină care o invada în clipa în care depăşea extenuarea iniţială. Sau poate că pur şi simplu ajunsese să-l placă atât de mult pe Jess, încât îi împărtăşea hobby-urile.

  Când alerga singură nu era la fel de frumos ca atunci când alerga împreună cu Jess, dar tot se alegea cu ceva: cu timp de reflecţie. La început ascultase muzică în căşti – country, Vivaldi, flaut japonez, Beatles -, dar în ultima vreme îşi lăsase walkman-ul în maşină, pentru a putea medita.

  Ideea de a-şi dedica un timp de reflecţie era revoluţionară pentru Carol. Cea mai mare parte a vieţii ei făcuse exact pe dos, îşi umpluse orice fărâmă de timp liber cu activităţi care să-i distragă atenţia. Ce se întâmplă acum? se întreba ea, în timp ce fugea pe alee, zburătăcind porumbeii la fiecare pas. O diferenţă consta în noua deschidere afectivă pe care o simţea. În trecut, peisajul interior fusese monoton şi sterp, constrâns de gama săracă şi negativă de sentimente: furie, resentimente, regrete. Majoritatea faţă de Justin, iar restul, faţă de toţi ceilalţi oameni care apăreau zi de zi în viaţa ei. Cu excepţia propriilor copii, aproape niciodată nu gândise ceva bun despre cineva. Aici respecta tradiţia familiei: era fiica mamei ei şi nepoata bunicii ei! Ernest o făcuse conştientă de lucrul ăsta.

  Dacă îl urâse atât de tare pe Justin, atunci de ce, pentru numele lui Dumnezeu, se încuiase pe dinăuntru în acea căsnicie şi aruncase mai apoi cheia? La fel de bine ar fi putut s-o azvârle în valurile care se rostogoleau în Oceanul Pacific, aflat acum la numai câţiva metri de ea, în timp ce se apropia de digul pescarilor.

  Ştia că făcuse o greşeală oribilă şi îşi dăduse seama de asta imediat după căsătorie. Aşa cum Ernest – naiba să-l ia! – o obligase să recunoască, şi ea, ca toată lumea, avusese mai multe alternative: ar fi putut să renunţe la căsătorie sau să încerce s-o schimbe. Ea alesese, alesese în mod deliberat – aşa i se părea acum – să nu facă niciuna, nici alta. În schimb, se bălăcise în greşeala aceea nenorocită.

  Îşi amintea cum Norma şi Heather insistaseră în seara aia, după ce Justin ieşise pe furiş din viaţa ei, asupra faptului că el îi făcuse un serviciu. Aveau dreptate. Cât priveşte furia ei fiindcă el, şi nu ea, avusese iniţiativa? O prostie! În marele ghem al vieţii – expresia preţioasă a lui Ernest – ce mai conta cine părăsea pe cine? Amândurora le era mai bine despărţiţi. Se simţea mai bine decât se simţise în ultimii zece ani. Iar Justin îi făcea o impresie mai bună străduindu-se din răsputeri, în stilul lui jalnic şi bleg, să fie un tată bun. Ba chiar fusese de acord cu o săptămână în urmă, fără să-i ceară nici o explicaţie, să stea cu gemenii când ea şi Jess au plecat în week-end la Mendocino.

  Ce ironie, se gândea ea, că inocentul de Ernest se chinuie atât de tare acum să facă ceva în privinţa căsniciei ei fictive cu Wayne – cât de neobosit era în îndemnurile lui ca ea să ia taurul de coarne şi să facă ceva în privinţa asta – ori să schimbe ceva în căsnicie, ori să-i pună capăt. Ce fază: dacă ar şti că face cu ea exact acelaşi lucru pe care îl făcuse şi cu Justin, că acum este de partea ei, plănuieşte strategii împreună cu ea în sala de consiliu de război, dându-i ei aceleaşi sfaturi pe care i le dăduse lui Justin!

  Carol gâfâia când a ajuns la Golden Gate. A alergat până la capătul aleii, a atins bariera cea mai îndepărtată de sub pod şi, fără să se oprească, s-a întors spre Fort Mason. Briza, ca de obicei, bătea dinspre Oceanul Pacific, iar acum, cu vântul în spate, zbura fără nici un efort înapoi pe lângă surferi, pescari, pagodele birmaneze, zmeul Superman şi pescăruşii neobrăzaţi.

  După ce şi-a luat prânzul format dintr-un măr crocant Red Delicious în maşină, Carol s-a întors la firma de avocatură Jarndyce, Kaplan and Turtle, unde a făcut un duş şi s-a pregătit pentru întâlnirea cu un nou client, care îi fusese trimis de Julius Jarndyce, asociatul senior. Domnul Jarndyce, ocupat să facă lobby în Washington, o rugase să aibă o deosebită grijă de acest client, un vechi prieten, dr. Marshal Streider.

  Carol şi-a văzut clientul, care se plimba de colo-colo, evident extrem de agitat, în sala de aşteptare. Când l-a invitat în birou,