din orbite -, încât nu pot s-o las baltă. Nu mă pot gândi la altceva, nu pot să mă văd cu pacienţii, nu pot dormi. Am doar două dorinţe în minte: unu, să-l sfâşii în bucăţi şi, doi, să-mi recuperez cei nouăzeci de mii de dolari. Sunt devastat de pierderea unei asemenea sume de bani.

  — Bine, haideţi să vorbim despre asta. Domnule doctor Streider, descrieţi-mi, dacă puteţi, situaţia dumneavoastră financiară: venit, datorii, investiţii, economii – totul.

  Marshal i-a explicat în amănunţime care era situaţia lui financiară, iar Carol şi-a notat totul rapid, pe mai multe coli de hârtie galbenă, cu linii dictando.

  Când a terminat, Marshal a arătat spre însemnările lui Carol şi a spus:

  — Deci vă daţi seama, doamnă Astrid, că nu sunt bogat. Şi vă daţi seama ce înseamnă pentru mine faptul că am pierdut nouăzeci de mii de dolari. E devastator – cel mai rău lucru pe care l-am păţit până acum. Când mă gândesc la câte luni de zile am muncit pentru asta, trezindu-mă la şase dimineaţa să mai strecor un pacient în programul meu, mi-am urmărit acţiunile la bursă şi am făcut tranzacţii cu ele, telefoanele zilnice date brokerului şi consultantului financiar şi… şi… adică… nu ştiu cum mi-aş putea reveni din aşa ceva. Asta o să ne afecteze pe mine şi familia mea pe termen lung.

  Carol şi-a studiat însemnările, le-a pus jos şi, pe un ton liniştitor, a spus:

  — Daţi-mi voie să vă prezint perspectivele dumneavoastră de viitor. În primul rând, încercaţi să înţelegeţi că nu aţi pierdut nouăzeci de mii de dolari. Cu copia biletului falsificat de garanţie bancară, contabilul dumneavoastră va considera că aţi suferit o pierdere de capital şi o va deconta din creşterea considerabilă de capital pe care aţi avut-o în ultimul an şi din cele pe care probabil le veţi avea în viitor. Mai mult, trei mii de dolari pe an pot fi decontaţi din venitul regulat în următorii zece ani. Deci, dintr-o singură mişcare, v-am redus substanţial pierderile – până la mai puţin de cincizeci de mii de dolari, în al doilea rând, ultimul lucru pe care mai am timp să vi-l spun astăzi – am alt client care mă aşteaptă – este că, analizând situaţia dumneavoastră financiară pe baza informaţiilor pe care mi le-aţi furnizat, nu văd nimic devastator. V-aţi întreţinut bine familia – v-aţi întreţinut excelent familia – şi aţi fost un investitor plin de succes. Adevărul e că această pierdere n-o să vă schimbe viaţa deloc din punct de vedere material!

  — Nu înţelegeţi – educaţia fiului meu, operele mele de artă…

  — Data viitoare, domnule doctor Streider. Acum trebuie să ne oprim.

  — Când data viitoare? Aveţi timp mâine? Nu ştiu cum o să rezist în următoarele câteva zile.

  — Da, mâine la ora trei? E bine?

  — Fac tot posibilul. Anulez orice altceva. Dacă m-aţi cunoaşte mai bine, doamnă doctor Astrid…

  — Doamnă Astrid, dar mulţumesc pentru că m-aţi promovat.

  — Doamnă Astrid… dar aveam de gând să spun că, dacă m-aţi cunoaşte, aţi considera situaţia ca fiind într-adevăr foarte gravă pentru mine de vreme ce îmi anulez şedinţele cu pacienţii. Ieri a fost prima oară când am făcut asta în ultimii douăzeci de ani.

  — O să fiu disponibilă pentru dumneavoastră cât mai mult timp cu putinţă. Însă ne dorim şi să reducem cât mai mult cheltuielile. Mă simt stânjenită că trebuie să-i spun aşa ceva unui psihiatru, dar cel mai bun lucru pentru dumneavoastră acum e să vă destăinuiţi unui confident – unui prieten, unui terapeut. Sunteţi blocat în faţa unei perspective care vă sporeşte panica şi aveţi nevoie şi de alte puncte de vedere. De ce nu vorbiţi cu soţia dumneavoastră?

  — Soţia mea trăieşte în altă lume – o lume guvernată de ikebana.

  — Unde? Ike… ce? Scuze – nu înţeleg.

  — Ikebana – ştiţi, aranjamente florale japoneze – e dependentă de ele şi de colegii ei de meditaţie budistă. O văd foarte rar.

  — Aha… înţeleg… ce? A, da, ikebana… da, am auzit despre asta… aranjament floral japonez. Înţeleg. Şi ea e dusă… spuneţi că e în lumea aia? Nu stă prea mult pe acasă? Păi, asta sigur e îngrozitor pentru dumneavoastră. Groaznic. Şi sunteţi singur… şi acum aveţi nevoie de ea. Groaznic.

  Marshal a fost uimit, dar şi emoţionat de reacţia lui Carol, atipică pentru un avocat. El şi Carol au rămas tăcuţi preţ de câteva clipe, până când Marshal s-a simţit nevoit să spună:

  — Şi spuneaţi că acum aveţi alt client?

  Tăcere.

  — Doamnă Astrid, spuneaţi…

  — Scuze, domnule doctor Streider, a zis Carol ridicându-se în picioare, gândurile mi-au luat-o razna pentru o clipă. Dar ne vedem mâine. Ţineţi-vă tare. Sunt alături de dumneavoastră.

 

  Douăzeci şi patru

  După plecarea lui Marshal, Carol a rămas consternată mai multă vreme. Ikebana! Aranjamente florale japoneze! Nu încăpea nici o îndoială – clientul ei, dr. Streider, era fostul terapeut al lui Jess. Jess îi vorbise din când în când despre fostul lui terapeut – folosind mereu doar cuvinte de laudă, accentuându-i mereu bunul-simţ, devoţiunea, bunăvoinţa. La început, Jess evitase întrebările lui Carol despre motivul pentru care începuse terapia cu Ernest, dar, pe măsură ce relaţia lor devenea din ce în ce mai profundă, el s-a apucat să-i povestească despre acea zi din luna aprilie când, intrând adânc în desişul crengilor de arţar roşu, a dat peste imaginea şocantă a soţiei terapeutului lui într-o îmbrăţişare strânsă cu un călugăr budist în robă de culoarea şofranului.

  Dar Jess îşi propusese să respecte intimitatea fostului său terapeut şi nu îi dezvăluise numele. Însă nu exista nici un dubiu, se gândea Carol: sigur era Marshal Streider. Câţi terapeuţi au o nevastă budistă şi expertă în ikebana?

  Carol abia aştepta să-l vadă pe Jess la cină. Nu putea să-şi amintească ultima oară când fusese atât de nerăbdătoare să-i împărtăşească o veste