fel, autorii au în vedere mai multe valorificări ale vieții și operei ierarhului. Sub raportul prezumției de sfințenie, ca prezență istorică, din perspectiva interesului pe care îl prezintă Noul Testament de la Bălgrad (1648) și ca evaluare a contribuției filologice pe care o înscrie respectiva lucrare.

Nu pot fi decât bucuros că, sub imboldul unei pioase decizii, generația actuală de exegeți a decis clar, pe baza a destul de puține – și formale – mărturii, că Simion Ștefan a slujit în numele unei credințe răsăritene fără „amestecătură” calvină, deși contextul și destule semne păreau să indice apropieri de spiritul Reformei. Invoc aici doar două argumente în respectiva direcție, bine știute, de altfel: faptul că puternicii zilei îl recomandă în scris, în termeni elogioși și fără rezerve pe mitropolit arată alinierea – conjuncturală și episodică sau consecventă și neechivocă? – la religia oficială a curții (calvinismul). Al doilea ar fi pasul decis făcut în direcția utilizării limbii române în biserica ortodoxă a Transilvaniei, chiar în epoca în care, peste munți, acolo unde și Simion Ștefan fusese trimis să învețe, Udriște Năsturel (născut prin 1596 și decedat în 1659) îmbogățea literatura în slavonă cu transpunerea în această limbă a cărții lui Tomas à Kempis, Imitatio Christi. Folosirea limbii vorbite ca vehicul liturgic a fost și în Transilvania o inovație pentru care au pledat – investind în tălmăciri și tipărituri – atât calvinii maghiari, cât și luteranii sași.

Desigur, există teorii – și dovezi – că româna a fost utilizată în scris cel puțin de la sfârșitul secolului al XV-lea, nedepinzând, așadar, într-un sens strict de doctrina Reformei religioase. Dar deplina mulțumire a principelui Gheorghe Rákóczy I față de ierarhul român, prezentă explicit în textul diplomei oficiale din 1643 prin care Simion Ștefan era întărit ca mitropolit, nu fără impunerea a cincisprezece condiții de calvinizare ecleziastică, face dificil de susținut, din punct de vedere teologic, deplina conformitate cu credința răsăriteană.

Nimic de reproșat bravului om al bisericii, care, în condițiile vremii, făcea ce putea, și nu făcea rău. Acesta este însă punctul de vedere al oricărui laic cu simțul măsurii și al nuanței, și nu al unui conclav religios preocupat de conformitatea exemplară cu credința ortodoxă. Frapantă rămâne, în acest context, și celebra formulă:

Bine știm că cuvintele trebuie să fie ca banii, că banii aceia sînt buni carii îmblă în toate țările; așea și cuvintele, acealea sînt bune carele le înțeleg toți.

Comparația cuvintelor cu banii, centralitatea ideii de circulație pe care o exprimă frapează prin ceea ce astăzi am numit pragmatismul abordării; o viziune atentă la realități și aplicată lor într-un mod caracteristic mai degrabă spiritualității protestante, dornice de achiziții lumești de merite în vederea mântuirii din ceruri.

Tocmai asemenea „nepotriviri” fac din Simion Ștefan o figură de o condensată și timpurie modernitate printre figurile de cărturari români dinainte de Școala Ardeleană și de pașoptiști. Ele evocă și mai puternic formula caracterială a omului Simion Ștefan, silit de împrejurări să navigheze pe mările vălurite ale locului și timpului, trebuind să caute calea cea bună în moderație și precauție, virtuțile stoicismului oricărei epoci.

Din acest punct de vedere, ierarhul poate fi interpretat ca o figură cu adevărat politică și vizionară. Impunerea românei care începea să se facă simțită în Moldova lui Vasile Lupu și, cu tot slavonismul – nici acela integral – al lui Năsturel, și la curtea lui Matei Basarab, traducându-se asiduu opere juridice și de importanță ecleziastică și scriindu-se cronistică în limba vorbită, în Transilvania pendula periculos între nevoia populară de acces la Scripturi și suspiciunea (întemeiată) a adoptării unui program lingvistic și cultural subsersiv, la presiunea curții. În această lumină, argumentarea pragmatică a lui Simion Ștefan urmărea, poate, să arate că valabilitatea cuvintelor unei limbi stă în capacitatea lor de a circula pe o arie cât mai întinsă, dobândind recunoaștere cât mai mare, ceea ce aducea în prim-plan importanța comunicării nedistorsionate. În condițiile separării românilor în mai multe state – vecine, dar autonome –, prima unificare posibilă era, după eșecul politicii lui Mihai Viteazul (și în paralel cu visele „daciste” de înglobare a celor trei provincii într-una singură), cea culturală. Cum cea religioasă, întemeiată pe identitatea de credință ortodoxă, era stingherită de atenția concentrată a calvinilor asupra ortodoxiei transilvane, acceptând cele cincisprezece puncte – formal sau din toată inima, nu avem cum să o știm –, mitropolitul Simion Ștefan a pariat pe forța circulantă și unificatoare a limbii. Astfel, împlinind un deziderat reformat, acela al traducerii Noului Testament în română la 1648, conducătorul din Alba Iulia al bisericii românilor ardeleni a pus în circulație culturală și spirituală românească un puternic instrument unificator de limbă și, implicit, de cultură printre românii ortodocși, contribuind la crearea unui nou curs al istoriei noastre.

Pentru asemenea merite, Simion Ștefan merită întreaga atenție a posterității, figura lui evocând o epocă frământată a căutărilor și decantărilor identitare din modernitatea noastră timpurie.

Observator cultural, nr. 603, 2 decembrie 2011

Schimbarea în societate

Schimbarea în diferitele societăți atestate istoric face parte dintre problemele care continuă să îi preocupe pe cercetători, în pofida unor răspunsuri sonore pe care preocuparea respectivă le-a primit deja. Răsturnare sau continuitate? Revoluție sau reformă? Societățile urmează un model organic, vegetal, crescând, dezvoltându-se și apoi „ofilindu-se”? Ori nu au nimic de-a face cu legile naturii, urmând în exclusivitate propriile legi?

Fără inhibiții, într-un limbaj decantat, în formula unei sinteze de sociologie istorică, însă, deopotrivă, preocupată de legile civilizației și ale progresului acesteia, Daniel Chirot a publicat – deja în două ediții – How Societies change (Sage, LA, Londra, New Delhi, Singapore, Washington D.C., 2012, 166 p.).

Autorul american este cunoscut