nivelul tuturor celulelor vii a unei structuri care suplineşte funcţia sistemului nervos. Dacă admitem această ipoteză, obţinem un alt orizont în interpretarea lumii vii, cu consecinţe pe multiple planuri, aşa cum vom vedea mai târziu.

  Toate sistemele vii, indiferent de nivelul lor de organizare, ne apar, în această viziune, capabile să recepteze, să prelucreze şi să emită informaţii. În acest mod, toate sistemele vii apar dotate cu posibilităţi care corespund trebuinţelor lor. Cu alte cuvinte, fiecare fiinţa îşi ajunge sieşi.

  La concluziile prezentate mai sus am ajuns pe o cale absolut teoretică, constrânşi a interpreta o serie de fenomene din lumea vie care nu se încadrau în tiparele cunoscute.

  Argumente. Sub forma unor ipoteze asupra universului biologic, concluziile menţionate mai înainte le-am comunicat în 1974. Acestea reprezentau însă doar deducţii logice, nesprijinite de argumente palpabile. Prin apariţia în anul 1978 a lucrării Am întâlnit animale cu obiceiuri curioase a lui E. A. Pora, am avut surpriza să constat o serie de vederi apropiate, bazate de astă dată de argumente vii, culese într-o viaţă de biolog.

  Prin bălţile de pe la noi trăiesc o mulţime de protozoare ca Paramaecium, Vorticella, Stentor, Balantidium etc. Paramecii sau infuzorii, cum li se mai spune, au mişcări coordonate. Îşi mişcă cilii mai repede sau mai încet, în funcţie de "interesele" lor, se întorc chiar din drum când întâlnesc un obstacol sau îl ocolesc. Spre exemplu, nu includ ca pe o hrană picăturile de tuş şi nici alte obiecte inutile lor, după cum plantele carnivore, lipsite de asemenea de sistem nervos, nu digeră pietre şi metal dacă li se oferă experimental, dar o fac la cea mai firavă atingere cu o insectă. Atât la Paramaecium, cât şi la Vorticella, cilii nu se mişcă la întâmplare, ci "bat metacorn, adică într-o anumită succesiune", mişcare comparată cu aceea a "unui lan de grâu bătut de vânt" (fig.3).

  ^^^^^^^^^j^^^^^ Fig.3 – Mişcarea ordonată a cililor la un protozoar (după E. A.

  În fata unui astfel de comportament adecvat, orientat, al fiinţelor unicelulare lipsite de o structură care să le orienteze, să-1 lăsăm pe E. A. Pora să ne spună concluziile sale: "înseamnă că există un centru de reglaj al întregii mişcări ciliare, care se găseşte undeva în interiorul celulei şi care, primind anumite excitaţii de mediu, determină mişcarea ciliară adecvată". Şi mai departe: ".la orice nivel relaţia dintre organism şi factorii de mediu se realizează prin sistemul nervos, indiferent de starea lui de dezvoltare morfofuncţională. Aşa se poate explica adaptarea perfectă a acestor animale inferioare la condiţiile de mediu şi persistenta lor în cursul timpurilor".

  În concluzie, se poate spune că existenţa vie (ii presupune un schimb obligatoriu de substanţă, energie şi informaţie cu mediul. Acest schimb implică la rândul său un comportament orientat, adecvat – căutarea hranei, evitarea pericolelor. Funcţia de integrare a organismelor în mediu îi este atribuită numai sistemului nervos. Sistemul nervos nu este atestat însă ca structură la organismele monocelulare, care sunt primele forme de viaţă organic construite. Comportamentul lor studiat pe viu se dovedeşte a fi adecvat cerinţelor organismului într-o manieră ce pare a fi expresia unui sistem nervos. Dispunem prin această observa (ie de o confirmare practică a principiului teoretic că la toate nivelurile viaţa presupune prelucrarea de informaţie fi decizie adecvată. Dar cum nu cunoaştem un sistem nervos pe treptele primare de organizare a vieţii, pentru explicarea fenomenului propunem ipoteza, susţinută de argumente teoretice şi practice, a existenţei unei structuri capabile să prelucreze informaţie la toate nivelurile de desfăşurare a vieţii, inclusiv la cel monocelular.

  Consider că trebuie să existe în toate celulele vii, indiferent de nivelul evolutiv, ori o formaţiune de tip nervos, ori alte formaţiuni apte să îndeplinească funcţia sistemului nervos. Acceptarea acestei ipoteze ne oferă o cale de interpretare ştiinţifică pentru fenomene ca percepţia primară, sensibilitatea la plante şi altele dintre care unele vor fi prezentate în cele ce urmează.

  UN MODEL INFORMAŢIONAL AL LUMII VII.

  Universul – un sistem evolutiv. O privire, chiar sumară, asupra formelor sub care ne apare materia reliefează existenţa unor elemente comune, prezente de la atomi la galaxii. Oricare din teoriile cosmogonice am admite – pe aceea a Big-bang-ului (Gamow), care postulează ipotetic naşterea Universului în 3 minute şi 3 sferturi, sau pe aceea a unui univers fără început – avem astăzi certitudinea că materia are o istorie, o evoluţie certă de la simplu la complex. Urmărind această evoluţie în limitele noţiunilor pe care le posedăm astăzi, constatăm desăvârşirea în timp a unor modele ce conţin analogii atât în lumea vie, cât şi în aceea nevie. Aceste soluţii, la care s-a ajuns prin evoluţia materiei în timp, le considerăm scheme structurale şi funcţionale ale materiei sau modele informaţionale de organizare şi funcţionare a lumii. Vom observa că omul însuşi a recurs în dezvoltarea civilizaţiei la multe din "brevetele naturii".

  Astrofizica modernă a descris secvenţele care se consideră a fi urmate de la întâmplătoarele aglomerări de praf cosmic până la fantasticele concentrări de energie pe care le conţin aşa-zisele black holes (găuri negre). Prin repetabilitatea sa, ciclul poate fi considerat un model de evoluţie şi de transformare a materiei în cosmos.

  Aceleaşi soluţii la aceleaşi probleme. Forma de spirală, remarcată ca model natural de către Goethe, este prezentă în forma galaxiilor, în materializarea codului genetic la plante, în forma unor seminţe care pentru a încolţi au nevoie să se "înşurubeze" în pământ, în cochilia unor animale marine şi terestre, în forma elicei care ne propulsează în aer şi în apă, în multe din instrumentele construite de mâna omului. Evoluţia civilizaţiilor, ca şi a materiei în general, urmează de asemenea o forma de spirala. Şi ce altceva reprezintă, metaforic vorbind, evoluţia unui individ de la copilul neajutorat până la bătrânul slăbit de puteri decât o spirală?

  Constatarea că există o similitudine în formele de manifestare a materiei nu este nouă. Dintre factorii care ar conduce la această modelare au fost admişi presiunea mediului şi necesităţile funcţionale.

  Încercarea de a explica prezente comune