la diverse niveluri de manifestare a materiei prin aceea că unor probleme similare, natura a dat soluţii similare, nu poate epuiza complet subiectul. Vom înţelege mai bine complexitatea sa din expunerea mai detaliată, într-un capitol viitor, a câtorva din "patentele" naturii, pe care omul le-a descoperit târziu în dezvoltarea civilizaţiei. Să amintim aici doar câteva dintre acestea.

  Clopotul scafandrilor îl întâlnim şi la un păianjen care poate trăi în apă graţie unei bule de aer cu care se înconjoară şi prin intermediul căreia îşi realizează schimburile respiratorii. Navigaţia cu pânze cu combinarea modului de impact cu aerul de o asemenea manieră încât să rezulte înaintarea împotriva vântului este găsită înaintea omului de Physalia. Nici gazele toxice de luptă nu sunt o invenţie originală. Radarul şi sonarul, electricitatea, semnalizarea luminoasa, prin impulsuri cu durată variabilă după cod informaţional ce aminteşte de alfabetul Morse, nu constituie decât modele în funcţionarea naturii. Blindajul animalelor cu plăci cornoase în zonele vulnerabile, principiul utilizat în structura şi fiziologia membrelor elefantului, care permite unui colos ca acesta să nu se scufunde în terenul inconsistent, principiul ventuzei şi al acroşării cu care atâtea vieţuitoare pot merge pe un suport vertical sau pe un tavan sunt soluţii găsite de natură la necesităţile sale funcţionale.

  Şi acul albinei (Apis melifica) şi al urzicii (Urtica dioica) au mari asemănări de structură. Acidul formic este prezent în ambele cazuri, doar compoziţia chimică a substanţei eliberate prin înţepare diferă. Finalitatea este însă aceeaşi – să provoace durere celor ce le violează integritatea.

  Unele specii de arbori tropicali îşi îmbracă pentru protejare zonele de pornire ale crengilor cu im gen de ţesătură în care fibrele sunt aşezate în straturi suprapuse după modelul celei mai autentice imaginaţii omeneşti. Este o succesiune de mai multe straturi, fie-care având fibrele dispuse exact opus faţă de cel precedent, în aşa fel încât spatiile libere ale unui rând să fie ocupate de cel suprapus. Este – prin regularitate – o deconcertantă ţesătură de linii verticale şi orizontale.

  La aceleaşi informaţii genetice, forme şi funcţii diferite. Funcţionarea tuturor celulelor vii respectă în esenţă un model al vie (ii despre care în parte am şi vorbit. Genetica moderna a descoperit modul în care elementele celulare sunt construite, dar nu există încă date la fel de certe şi în ceea ce priveşte modul în care celulele cu aceeaşi informaţie genetică iau forme diferite după organul şi funcţia pe care o vor îndeplini în organism. În complexa uzină a organismului uman este încă greu de înţeles cum un aminoacid este trimis exact în celula care are nevoie de el.

  Lata ce ne spune Jacob (laureat al premiului Nobel pentru descoperiri în domeniul genetice: ". Am început "să înţelegem" celula nu însă şi ţesutul şi organul. Logica sistemului care dirijează execuţia unor programe complexe, de pildă dezvoltarea unui mamifer, rămâne încă necunoscută. Formarea unui om pornind de la ou reprezintă un miracol de exactitate şi de precizie. Cum dintr-o singură celulă apar mii de miliarde, în linii specializate, conform unei ordini stricte în timp şi spaţiu, iată ce desfide orice fantezie. "

  Refacerea unui ţesut va împrumuta totdeauna morfologia specifica regiunii în care se află. După Niboyet chiar şi configuraţia bioelectrică a zonei este împrumutata de ţesutul cutanat transplantat din altă parte a organismului.

  Celulele izolate de organismul uman, de exemplu, păstrate în culturi de ţesuturi, îşi pierd cu timpul identitatea, în alţi termeni, pierd modelul organismului din care provin. Dacă în acest moment se adaugă ser de cal, ele vor împrumuta modelul de dezvoltare al acestui animal, iar dacă sunt readuse în organismul donator vor relua modelul originar.

  Fig.4 – Schema dezvoltării intrauterine a fătului.

  Celulele luate din regiunea oculară a unui embrion de broască şi transplantate în alte zone vor conduce în final la ţesuturi specifice zonei în care au fost aduse şi nu vor apărea ochi! A membre sau în stomac, cum ar fi fost de aşteptat. Aceste date, citate după Watson, par să impună ideea existentei unui model informaţional, a unei scheme structurale şi funcţionale specifice fiecărui organism viu, neidentificabilă cu codul genetic, dar transmisă cel puţin argumente ce pledează pentru o schemă energetică a organismului înscrisă în structura biocâmpului. În imaginile din fig.4 se poate observa aspectul morfologic al fătului uman la diverse vârste. Grotescul este înlocuit treptat de modelul uman, lăsând impresia că în dezvoltarea sa embrionară omul îşi caută forma, după cum mai târziu îşi va căuta sensul. Munca de sculptor a naturii se apropie aici izbitor de mult de arta omului. Aceleaşi eforturi de a cizela în carne, asemenea artistului în piatră, aceeaşi asiduitate de a modela în formă viaţa.

  Ideea de model în structurarea psihologică o găsim încă în antichitatea elenă. Descrierea de către Hipocrate a patru tipuri temperamentale (coleric, sangvin, flegmatic, melancolic) nu reprezintă decât sesizarea posibilităţilor de a reda întreaga diversitate a firilor omeneşti prin câteva tipuri sau modele constituţionale. Nu rareori ne aflăm în situaţia de a constata asemănări frapante între două persoane care nu au nici un grad de înrudire între ele. Uneori analogiile merg până la a friza identitatea. Dincolo de sursa de confuzii, rămâne constatarea că natura creează o infinitate de tipuri, plecând de la câteva modele generale.

  Informaţie şi structura. Organizarea materiei de la particulele elementare până la nemărginirea cosmică reprezintă prin sine informaţia existentă pretutindeni şi în toate structurile materiei, atât a. celei vii, cât şi a celei nevii. Am putea spune ca nimic din ceea ce se câştigă prin evoluţie nu se pierde, ci rămâne fixat într-o structură informaţională. Este inerentă tuturor structurilor din univers şi o vedem ca o structură de câmp purtător de informaţie, în care sunt conţinute toate elementele necesare organizării şi funcţionării sistemului. Cum fiecare sistem este o parte a unei alte clase de sisteme până la macrosistemul Cosmos, vom ajunge, mergând din aproape în aproape, până la câmpul universal de informaţie. Printr-una din verigile acestui lanţ sunt conectate şi fiinţele vii la acest sistem informaţional. Bioritmurile, fluctuaţia funcţionalităţii tuturor