Vom prezenta în capitolul următor solar constituie poate cel mai ilustrativ exemplu. Să ne gândim numai la explozia mortalităţii prin accidente vasculare în anii de intensă activitate solară sau să observăm viermele Eunice din Oceanul Atlantic care îşi detaşează o parte din corp, plina cu elemente sexuale, exact în a 8-a noapte după prima lună plină de la începutul toamnei, la orele 2 noaptea. Data variază calendaristic, dar fenomenul respectă întocmai momentele ce se succed lunii pline. Este interesant că o altă subspecie a acestui vierme din apele Pacificului şi-a "ales' un alt moment pentru înmulţire, şi anume, începutul primului pătrar de lună nouă din iulie.

  Modelul sau patern-ul informaţional al materiei vii. Noţiunea de arhetip, paternul creată de Jung, am putea s-o traducem astăzi prin sintagma model informaţional general, în care este sedimentată informaţia acumulată prin experienţa speciei şi din care se desprinde modelul informaţional al individului. Într-un organism viu de complexitatea celui uitam – format din miliarde de celule, fiecare celulă presupunând mii de reacţii biochimice pe secundă – ar fi greu de înţeles, prin simpla dirijare de către sistemul nervos vegetativ şi informaţia genetică, modul în care acest univers de reacţii funcţionează, bine orientat către o finalitate biologică, dacă nu admitem ideea de model, de patern informaţional al organismului. Este foarte probabil ca modelul informaţional individual să aibă el însuşi o comandă, un punct de referinţă în structurile subconştiente. Aici găsim probabil centrul "gravitaţional" al fiinţei noastre, instanţa prin care ne integrăm ca fiinţă, specie, viaţă.

  După cum substanţa din triada ce defineşte materia – substanţă, energie, informaţie – este integrală în niveluri succesive din ce în ce mai mari până la infinitul cosmic, în acelaşi mod ne putem imagina o integrare pe niveluri de succesivitate pentru modelele informaţionale. Interdependenţa şi integrarea subsistemelor în sistemele mai mari explică funcţionarea coerentă a întregului, indiferent că acesta se numeşte atom, moleculă, celulă, organism, biocenoză sau Cosmos.

  Admiţând această ipoteză am putea răspunde mul-tor întrebări care nu au încă un răspuns complet. De exemplu, s-ar putea înţelege relativa stabilitate a speciilor în timp, ca şi păstrarea noilor achiziţii ce se adaugă în evoluţia lor, am putea înţelege modelarea formelor, a ţesuturilor în funcţie de regiune şi necesităţi, incomplet explicate de genetică, fenomenul membrului fantoma, etc.; văzută astfel, lumea nu ne mai apare ca o aglomerare de obiecte şi fiinţe disparate, ci ca părţi ale unui ansamblu între care se stabilesc conexiuni legic determinate, conexiuni care îi determină un sens, o finalitate, un destin.

  La nivelul conduitei umane – omul fiind singura fiinţă capabilă să intervină în demersul naturii – o astfel de înţelegere ar avea adânci implicaţii. Cunoscând rosturile ţi semnificaţiile adânci ale lumii ce ne înconjoară, probabil că relaţiile noastre interumane, încă grevate de agresivitate şi destructivitate, raporturile dintre noi şi animale, plante, natură în general ar suferi mutaţii care ar putea avea consecinţe dintre cele mai benefice pentru viaţă.

  Informaţii mai adânci decât cele genetica. Ideea existenţei unei structuri informaţionale în care s-ar acu mula şi s-ar păstra toate informaţiile necesare manifestărilor materiei ar putea să pară bizară şi rămâne criticabilă atâta vreme cât ştiinţele actuale nu ne pot oferi încă suportul necesar unei astfel de fundamentări. Trebuie să spunem însă că ideea nu este total inedită la ora când o enunţăm. Am putea vedea chiar în "Ideile" lui Platon expresia unui model informaţional preexistent tuturor fenomenelor din natură.

  Plecând de la constatarea că la nivelul lumii vii există o bază informaţională, M. Drăgănescu se întreabă dacă n-am putea să considerăm că aceasta ar fi prezentă la nivelul întregii materii în Univers. Vieţii însăşi i-ar fi specifice "informaţii şi mai adânci decât cea genetica".

  Informaţia ar exista înscrisă în profunzimea materiei ca "o nouă realitate materială cu proprietăţi informaţionale". De aici s-ar putea imagina "existenţa unui câmp informaţional care poate fi şi substanţa câmpului mental". Lumea materială ar avea în structura sa acest câmp ca una din substanţele "primordiale" din care s-a format materia. Acestei "substanţe informaţionale" şi-ar datora lumea materială caracterul său "autoconsistent".

  "Informaţia este în esenţă structură", subliniază autorul şi citează printre altele, ca structuri informaţionale, programele şi legile naturii, modelele interne ale omului şi ale celorlalte vieţuitoare. Omul şi animalele nu ar dispune numai de structuri nervoase, ci şi de un câmp informaţional asociat.

  În concluzie, am putea reprezenta organizarea materiei prin imaginea unei piramide construite de timp – piramida timpului. În această viziune, structura informaţională înseamnă acele fire subtile şi nevăzute care se întreţes în Univers, legând într-o singură pânză plante, om şi galaxii.

  Capitolul III: ENERGIA ŞI VIAŢA.

  FIZICA VIULUI.

  Biocâmpuri. Cercetările actuale tind sa aducă în atenţia lumii ştiinţifice un aspect încă puţin explorat – structura energetică a materiei vii.

  Toate corpurile a căror temperatură se situează deasupra lui zero absolut emit radiaţii electromagnetice de frecvenţă şi lungimi de undă care le sunt proprii. Conform fizicii cuantice, toate particulele fundamentale ale materiei se află într-o continuă mişcare ondulatorie. Materia înseamnă vibraţie, ne spune Max Planck. Noţiunea de câmp energetic – aflat într-o continuă pulsaţie sau vibraţie, prezent la nivelul întregii materii în Univers – este esenţială, după cum vom vedea, pentru înţelegerea transferului de informaţie atât între organismele vii, cât şi între acestea şi mediul ambiant şi cosmic. Informaţia în ultimă instanţă este redusă tot la o vibraţie, la perceperea unui câmp energetic modulat în unde cu anumiţi parametri. Schimbul de informaţie poate fi înţeles în acest mod ca o interferenţă de vibraţii, de unde sau de câmpuri energetice variabile.

  Dacă urmărim formarea acestor câmpuri la fie care nivel de organizare al unui sistem viu vom constata că fiecare câmp electromagnetic reprezintă o însumare a mai multor câmpuri energetice aparţinând elementelor structurale componente. Moleculele însumează sarcinile electrice ale atomilor. Celula va însuma energia de câmp a moleculelor din structura sa şi din aproape la