aproape ajungem la un câmp energetic complex, specific fiecărui organism viu. Cu alte cuvinte, organismul uman ca întreg, ca şi plantele şi celelalte vieţuitoare, emit radiaţii electromagnetice, în jurul fiecărui sistem viu existând un câmp energetic propriu care-l înconjoară ca o anvelopă. Aparţinând sistemelor vii, acestea au fost numite de către Gurvici câmpuri biologice sau, mai simplu, biocâmpuri.

  Intre elementele componente ale unui biocâmp se stabilesc relaţii complexe care exprimă starea de sănătate a organismului, adică starea noastră energetică sau funcţională. Valorile maxime şi minime ale biocâmpului sunt în directă relaţie cu performantele noastre fizice şi psihice.

  Fiecare organism, având o structură particulară, va avea şi un câmp energetic specific cu parametri proprii, care-l disting de celelalte fiinţe întocmai ca şi amprentele.

  Interferenţe de câmpuri. Întrucât funcţionarea tuturor organismelor vii presupune un consum de energie şi un schimb de informaţie, ea va fi influenţată de toţi factorii energetici şi informaţionali cu care interacţionează. Gratie lucrărilor lui Northrop şi Burr, Lund, Ravitz, Gurvici ş.a., se ştie că amplitudinea câmpului nostru energetic urmează exact pe aceea a ritmurilor fiziologice, pentru că energia viului este expresia fiziologiei sale. Influenţele favorabile sau nocive ale mediului ambiant şi cosmic se vor reflecta fidel în evoluţia biocâmpului. Determinarea biocâmpului prin diferite tehnici, aflate astăzi în plină dezvoltare, permite să lărgească aria investigaţiilor biologice în domenii încă greu accesibile prin mijloacele de care dispunem. Mai mult chiar, într-o serie de afecţiuni petrecându-se mai întâi o confruntare de câmpuri energetice, o interferenţă a lor, primele modificări patologice vor apărea la acest nivel. Funcţionalul precede în acest caz lezionalul. Înţelegem vulnerabilitatea exprimării şi de aceea vom recurge la un exemplu. Când un microorganism invadează un organism, la nivelul celulelor-gazdă se va petrece mai întâi o interferenţă de câmpuri energetice. Adversarul al cărui câmp energetic este mai puternic va fi învingător. Dacă înving celulele organismelor invadate germenii vor fi distruşi, iar dacă celulele sunt învinse, urmează o a doua fază, aceea a modificărilor organice cu simptomatologia specifica bolii. Când boala s-a declanşat organismul era de mult în "război", adică invadat. Un alt exemplu de interferenţă energetică cu consecinţe patologice ulterioare îl constituie apariţia accidentelor cardiovasculare în timpul erupţiilor solare. Se cunoaşte din studiile statistice ale morbidităţii că aceste accidente au o frecvenţă mai crescută din 11 în 11 ani, când au loc erupţii solare intense.

  În timpul unei erupţii solare ce a avut loc între 7-11 iulie 1974 şi ai cărei parametri de maximum şi de minimum ne erau cunoscuţi am efectuat măsurători ale conductibilităţii electrice în puncte cutanate corespunzătoare cordului şi unor funcţii ale sistemului nervos, structuri indicate de datele statistice medicale a fi cel mai mult afectate în aceste momente. În zilele de activitate solară maximă curba conductibilităţii electrice apărea net modificată, indicând prin aceasta o solicitare intensă din partea inimii şi a sistemului nervos.

  Intensitatea activităţii solare este urmată de emiterea unei cantităţi mari de radiaţii electromagnetice, care se face simţită şi în atmosfera terestră. Această radiaţie interferează cu câmpul energetic al organismului, care, la rândul său, este tot o radiaţie energetică. De aici incidenţa crescută a accidentelor vasculare, a tulburărilor psihice. Este evident că în cazul unui infarct miocardic apărut în aceste împrejurări prima modificare a fost de ordin informaţional-energetic. Fără îndoială că nu la fel se întâmplă cu îmbolnăvirea ca urmare a unui traumatism fizic cum ar fi, de pilda, lovirea cu un corp contondent sau impactul cu un corp dur într-un accident de circulaţie, dar vom asista la acelaşi "război al undelor" într-un stres psihic. Există o întreagă patologie psihică în care nu putem decela încă nici o leziune organică. Modificările câmpului energetic care preced apariţia unei boli pot fi sesizate prin procedee speciale de înregistrare sau foarte rar, dar nu imposibil cum se crede, pot fi observate chiar de către unii subiecţi înzestraţi natural cu posibilităţi de decodificare a unor astfel de informaţii.

  Ritmurile vieţii. "Viaţa are sensul timpului şi al spaţiului", ne spune M. Gauquelin. Silenţioase orologii prezente în noi "ştiu" că există un timp pentru a veghea, un timp pentru a dormi, o oră pentru a te naşte, o oră pentru a muri. De la amoebă la om, viaţa dispune de ceasornice interne care sunt dintotdeauna acordate la marile ritmuri ale cosmosului.

  Denumim ritm orice desfăşurare alternantă a unui fenomen sau proces. Este specific întregii materii în Univers de la atom la celulă, de la om la Cosmos. Transpus în lumea vie va purta denumirea e bioritm.

  Prin bioritm, întreaga lume vie se integrează Universului, din care provine, formând în acest sens o unitate biocosmică. Ritmurile noastre biologice rezonează cu ritmurile Universului, imprimându-se un dublu caracter – de a fi independenţi şi în acelaşi timp dependenţi de Univers.

  Energiile mici vehiculate de radiaţiile cosmice de joasă frecvenţă, variaţia câmpului gravitaţional, alternanţa întuneric-lumină determinată de rotaţia planetei, compoziţia atmosferică, ca însăşi efect al evenimentelor cosmice, sunt factorii prin care se încearcă astăzi o explicaţie a bioritmurilor. Toţi aceştia ar influenţa organismele vii prin intermediul câmpului bioelectric şi al apei din structura lor care permite formarea de sisteme coloidale labile (Piccardi, 1962).

  Se distinge un ritm sideral, cosmic sau extern şi unul biologic sau intern. Deşi suprapus pe mare diagrama a ritmurilor cosmice, fiecare organism îşi are propriile sale ritmuri care îi circumscriu o personalitate şi un destin aparte.

  Existenţa ritmurilor a impus ideea de timp biologic. Variabilitatea ritmurilor de la un organism la altul determină şi o variabilitate a timpului biologic, spre deosebire de timpul astronomic pe care încercăm să-l măsurăm în perioade egale – ani, zile, ore, secunde. Pentru copil timpul este mai lung decât pentru un adult, pentru că evenimentele fiziologice sunt mult mai bogate în perioada de creştere a organismului.

  Întreaga noastră biologie este dominată de ritmuri, circulaţia sângelui, respiraţia, activitatea creierului (ritmurile biocurenţilor emişi de creier, alternanţa somn-veghe), activitatea ficatului, a stomacului şi intestinelor, a aparatului excretor şi a ţesuturilor, metabolismul, secreţia endocrină, compoziţia sângelui, etc.

  În permanenţă oscilează în noi energia fizică şi psihică,