Apăsă butonul de activare de pe centură şi simţi imediat, pe frunte şi în lungul spinării, furnicăturile câmpului defensiv. Zgomotele exterioare, filtrate de scut, se estompară.

  — În lupta cu scuturi, reluă el pe un ton didactic, trebuie să fii rapid în apărare şi lent în atac. Singurul scop al atacului este de a dezorienta adversarul, de a-l determina să comită o greşeală fatală. Scutul respinge loviturile iuţi, dar lasă să treacă un kindjal strecurat cu încetineală!

  Înălţă rapiera, fandă scurt şi o aduse fulgerător înapoi, pentru a-i imprima numaidecât mişcarea lentă, menită să străpungă câmpul de forţă al unui scut.

  Halleck urmări acţiunea şi nu-şi schimbă poziţia decât în ultima clipă, lăsând lama cu vârf bont să-i treacă pe lângă piept.

  — Viteza a fost excelentă, comentă el sec. Dar o contră joasă, cu un şiş, te-ar fi prins complet descoperit.

  Înciudat, Paul făcu un pas înapoi.

  — Pentru nesocotinţa asta, ar trebui să-ţi învineţesc fundul, îl admonestă Halleck. Scoase din teacă unul din kindjalele de pe masă şi i-l ţinu înaintea ochilor. În mâna unui duşman, cuţitul ăsta ţi-ar putea vărsa sângele! Eşti un elev bun, mai bun decât oricare altul, dar ţi-am mai atras atenţia că n-ai voie, nici măcar în joacă, să laşi un om cu moartea în mână să-ţi pătrundă garda.

  — Adevăru-i că azi nu prea am poftă, spuse Paul.

  — N-ai poftă?! Strigă indignat Halleck. Ce-are a face pofta aici? Te baţi când trebuie, nu când ai poftă! Pofta e pentru călărit sau pentru făcut amor! Ori pentru cântat la baliset! Nu pentru luptă!

  — Regret, Gumey…

  — Nu regreţi destul!

  Halleck îşi activă la rândul său scutul şi-şi chirci trupul, cumpănind kindjalul în mâna stângă întinsă, ridicând cu dreapta rapiera.

  — Şi-acum, fără glumă: apără-te!

  Făcu un salt brusc într-o parte, apoi înainte, atacând năvalnic.

  Paul bătu în retragere, pară lovitura. Cele două scuturi se atinseră, respingându-se cu o descărcare electrică şi Paul simţi pe piele furnicătura contactului. Ce l-a apucat? Gândi el. Asta nu mai e joacă! Scutură mâna stângă şi prinse în palmă mânerul pumnalului care alunecă din teaca fixată la încheietură.

  — Aha! Făcu Halleck. Simţi că mai ai nevoie de o armă! Trădare? Se întrebă Paul. Nu! Gumey nu poate fi trădător.

  Îşi continuară duelul prin toată sala, schimbând lovitură după lovitură – atac şi paradă, fentă şi contrafentă. Aerul din interiorul scuturilor deveni greu. Era solicitat din plin, iar aerisirea lentă din zonele marginale nu reuşea să-l împrospăteze destul. Cu fiecare nou contact al scuturilor, mirosul de ozon se făcea tot mai puternic.

  Paul se retrăgea pas cu pas, dar începu să-şi dirijeze retragerea spre masa de antrenament. Dacă izbutesc să-l atrag lângă masă, gândi, am să-i arăt un mic truc. Hai, Gumey, încă un pas!

  Halleck făcu pasul.

  Paul pară o nouă lovitură în jos, se răsuci, văzu rapiera lui Halleck poticnindu-se în muchia mesei. În clipa următoare, sări în lături, simulă un atac la cap cu rapiera, în timp ce, cu pumnalul din cealaltă mână, străpunse scutul lui Halleck, în dreptul gâtului. Opri lama la un centimetru de vena jugulară.

  — Asta voiai? Şuieră el.

  — Aruncă o privire în jos, băiete, rosti gâfâind Gumey.

  Paul îi dădu ascultare şi văzu kindjalul strecurat pe sub marginea mesei, cu vârful aproape lipit de pântecul lui.

  — Ne-am fi răpus unul pe altul, spuse Halleck. Dar recunosc că ai luptat ceva mai bine când ai văzut că se-ngroaşă gluma. Ai prins poftă, ca să zic aşa.

  Rânji lupeşte şi cicatricea îi boţi obrazul. Paul zise:

  — M-ai atacat de parcă… Chiar ai fi fost în stare să faci vărsare de sânge?

  Halleck îşi retrase kindjalul şi se îndreptă.

  — Dac-ai fi luptat o singură clipă sub posibilităţile tale, da. Îţi lăsam o crestătură de nu mă uitai toată viaţa. Nu vreau să-mi văd elevul preferat, măcelărit de prima lepădătură Harkonnen care-i va ieşi în cale.

  Paul îşi dezactivă scutul şi se sprijini de masă ca să-şi tragă sufletul.

  — Nu zic că n-am meritat lecţia, Gumey. Dar dacă mă răneai, l-ai fi mâniat pe tata. De ce să plăteşti tu pentru greşelile mele?

  — În privinţa asta, greşeala ar fi fost şi a mea. Iar o cicatrice sau două, de pe urma exerciţiilor, nu-s nici o tragedie. Până acum ai avut noroc. Cât despre tatăl tău… Ducele m-ar pedepsi doar dacă n-aş scoate din tine un luptător de mâna-ntâi. Greşeam cu adevărat dacă nu-ţi demonstram cât de falsă-i ideea asta cu pofta, care ţi-a căşunat aşa, deodată.

  Paul îşi îndreptă poziţia şi vârî pumnalul în teaca de la încheietură.

  — Ceea ce facem noi aici nu-i tocmai joacă, adăugă Halleck.

  Paul dădu din cap. Seriozitatea neobişnuită a lui Gumey, atitudinea lui cumpătată, îl impresionaseră. Privi cicatricea stacojie de pe obrazul soldatului şi-şi aminti că fusese lăsată de biciul lui Rabban Bestia, într-una din ocnele de sclavi ale Harkonnenilor, pe Giedi Prim. I se făcu deodată ruşine că se îndoise de Halleck, chiar şi pentru o clipă. Îşi dădu seama că cicatricea aceea era o urmă a suferinţei – a unei suferinţe la fel de cumplite, poate, ca suferinţa pe care i-o provocase lui Cucernica Maică. Izgoni gândul; era ca o suflare de gheaţă în universul lor.

  — Cred c-aş fi preferat puţină joacă, astăzi, spuse el. De la o vreme, văd peste tot numai figuri grave.

  Halleck se întoarse cu spatele, ca să-şi ascundă tumultul sentimentelor. Îşi simţi ochii arzând. Şi o durere în adâncul fiinţei. O durere ca o cicatrice lăuntrică – tot ce mai rămăsese dintr-o rană veche, vindecată de timp.

  Cât de devreme trebuie să înveţe copilul acesta să fie bărbat, gândi. Cât de devreme trebuie să citească inscripţia din mintea lui şi să înţeleagă necesitatea brutală a precauţiei care-i dictează: