instabilităţii produsului. Dar de când italienii o produc la Avigliana se pare că a devenit de nădejde. Aş fi încă nehotărât dacă să folosesc, de când au descoperit-o englezii, cordita, unde camforul a fost înlocuit cu vaselină cinci la sută, iar pentru rest au luat cincizeci şi opt la sută nitroglicerină şi treizeci şi şapte de vată inflamabilă muiată în acetonă, totul tras în fire ca spaghetele mai groase. Acum voi vedea ce-o să aleg, dar sunt deosebiri de mică importanţă. Deci mai întâi trebuie puse acele ceasului la ora fixată, apoi se leagă deşteptătorul la pilă şi aceasta la detonator, iar detonatorul la încărcătură, apoi se activează deşteptătorul. Te rog, nu care cumva să inversezi ordinea operaţiunilor, e clar că dacă unul mai întâi leagă, apoi activează, iar după aceea învârte indicatoarele... bum! Ai înţeles? Apoi te duci acasă, sau la teatru, sau la restaurant: bomba va face totul singură. Clar?

— Clar.

— Domnule căpitan, nu îndrăznesc să spun că ar putea s-o pună în funcţiune şi un copil, dar cu siguranţă o va putea face un vechi căpitan al garibaldienilor. Dumneata ai mâna sigură, ochiul precis, trebuie doar să îndeplineşti micile operaţiuni pe care ţi le spun. E de-ajuns să le faci în ordinea care trebuie.

 

***

 

Am acceptat. Dacă o voi face, o să redevin dintr-odată tânăr, capabil să-i culc la picioarele mele pe toţi Mordechaii din lume. Şi pe târfiştina din ghetoul din Torino. Gagnu, ai? O să-ţi arăt eu ţie.

Trebuie să scap de mirosul Dianei în călduri, care în nopţile de vară mă chinuie de un an şi jumătate. Îmi dau seama că am existat doar ca să înfrâng rasa asta blestemată. Racikovski are dreptate, numai ura încălzeşte inima.

Trebuie să mă duc să-mi fac datoria în uniformă solemnă. Mi-am pus frac şi barba de la seratele petrecute la Juliette Adam. Aproape din întâmplare am descoperit în fundul unuia dintre dulapurile mele o mică rezervă de cocaină de la Parke & Davis cu care îl aprovizionasem pe doctorul Froïde. Cine ştie cum rămăsese acolo. N-am încercat-o niciodată, dar, dacă el avea dreptate, trebuia să-mi dea un impuls. I-am adăugat trei păhărele de coniac. Acum mă simt ca un leu.

 

 

Gaviali ar dori să vină cu mine, dar n-am să-i dau voie, cu felul lui de a se mişca acum e prea ticăit, ar putea să mă încurce.

Am înţeles foarte bine cum funcţionează chestia. Am să pun la punct o bombă care va face epocă.

 

Gaviali tocmai îmi dă ultimele avertismente: — Fii atent aici şi fii atent şi-acolo.

 

Dar ce dracu', încă nu-s un ramolit.

 

 

 

 

Inutile precizări erudite

 

* Istoric

 

Singurul personaj inventat din această poveste este protagonistul, Simone Simonini — pe când bunicul său, căpitanul Simonini, nu e inventat, chiar dacă istoria îl cunoaşte doar ca misteriosul autor al unei scrisori către abatele Barruel.

Toate celelalte personaje (în afară de câteva figuri minore şi marginale, cum ar fi notarul Rebaudengo sau Ninuzzo) au existat realmente şi au făcut şi spus lucrurile pe care le spun şi le fac în acest roman. Afirmaţia nu este valabilă numai pentru personajele care apar cu numele lor adevărat (şi, cu toate că multora poate să li se pară neverosimil, a existat cu adevărat şi un personaj ca Leo Taxil), ci şi pentru figuri care apar cu nume fictive doar pentru că, din economie narativă, am pus o singură persoană (inventată) să spună şi să facă ceea ce, de fapt, fusese spus sau făcut de două (reale din punct de vedere istoric).

Însă, dacă mă gândesc bine, Simone Simonini, deşi este rezultatul unui colaj, fapt pentru care i-au fost atribuite lucruri făcute în realitate de persoane diferite, într-un fel a existat şi el. Ba mai mult, ca să spunem totul, el se află încă printre noi.

 

Istoria şi intriga

 

Naratorul îşi dă seama că, în împletirea destul de haotică a jurnalelor reproduse aici (cu atâtea întorsături înainte şi înapoi sau, altfel spus, cu ceea ce cineaştii numesc flash-backs), cititorul s-ar putea să nu reuşească să urmărească evoluţia lineară a faptelor, de la naşterea lui Simonino până la sfârşitul jurnalelor lui. Este fatala discrazie dintre story şi plot, cum le numesc anglo-saxonii, sau, mai rău, cum ziceau formaliştii ruşi (cu toţii evrei), dintre fabula şi siujet sau intrigă. Naratorul, la drept vorbind, a trudit adesea din greu ca să se descurce, dar consideră că un cititor binevoitor ar putea să nu ţină cont de asemenea subtilităţi şi să guste la fel de bine povestea. Oricum, pentru cititorii excesiv de rigizi sau nu prea rapizi în judecată, iată un tabel care clarifică raporturile dintre cele două niveluri (obişnuite de altfel în orice roman — cum se spunea odată — bine făcut).

În coloana Intriga este redată succesiunea paginilor de jurnal corespunzătoare capitolelor, în ordinea în care cititorul le parcurge. În coloana Istoria se reconstruieşte, în schimb, succesiunea reală a evenimentelor pe care în diferite momente Simonini sau Dalla Piccola le reevocă şi le reconstituie.

 

 

 

Referinţe iconografice

 

p. 129 Victoria de la Calatafimi, 1860 © Mary Evans Picture Library / Arhivele Alinari

 

p. 167 Honore Daumier, O zi în care nu se plăteşte... (Publicul la Salon, 10, pentru Le Charivari), 1852 © BnF

 

p. 355 Honore Daumier, Şi să mai zicem că există oameni care beau absint într-o ţară care produce vin bun ca ăsta! (Croquis parisiens pentru Le journal amusant), 1864 © BnF

 

p. 374 Le Petit Journal, 13 Janvier 1895 © Arhivele Alinări

 

Toate celelalte ilustraţii provin din arhiva iconografică a autorului.

{1} Urăsc, deci exist (lat.).

{2} E vorba despre Franz Liszt şi George Sand.

{3} Poezia rentează (lat.).

{4} Desemnare ironică a personalităţilor menţionate în text prin numele unui cunoscut sortiment de ciocolată.

{5} Joc de copii