timp în urmă. Ţine de trecut. N-aş putea schimba lucrurile nici dacă aş vrea, şi nu vreau. Ea m-a salvat de mine însumi.

  Este exasperat şi-şi trece mâna udă prin păr.

  — N-am discutat asta cu nimeni. Se opreşte. În afară de dr. Flynn, fireşte. Şi singurul motiv pentru care vorbesc despre acest subiect acum, cu tine, este fiindcă vreau să ai încredere în mine.

  — Am încredere, dar vreau şi să te cunosc mai bine. De câte ori încerc să discut cu tine, mă zăpăceşti. Sunt atât de multe lucruri pe care-aş vrea să le ştiu.

  — Of, Anastasia, pentru numele lui Dumnezeu. Ce vrei să ştii? Ce trebuie să fac?

  Are ochii aprinşi şi, deşi nu ridică vocea, ştiu că încearcă să-şi înfrâneze furia. Mă uit la propriile-mi mâini, care se văd clar sub apă, căci clăbucii încep să se împrăştie.

  — Doar încerc să înţeleg. Eşti o mare enigmă. Te deosebeşti de toţi cei pe care i-am cunoscut până acum. Mă bucur că-mi spui ceea ce vreau să ştiu.

  Dumnezeule, probabil că am devenit mai curajoasă de la cocktailurile alea, dar dintr-odată nu mai pot suporta distanţa dintre noi. Mă mişc prin apă spre el şi mă reazem de el, astfel încât ne atingem, piele de piele. Se crispează şi se uită la mine cu teamă, de parcă l-aş putea muşca. Ei, asta chiar că o schimbare. Zeiţa mea intimă se uită la el speculativ, tăcută şi surprinsă totodată.

  — Te rog, nu te supăra pe mine, şoptesc eu.

  — Nu sunt supărat pe tine, Anastasia. Doar că nu-s obişnuit cu genul ăsta de discuţie iscoditoare. Nu discut în felul ăsta decât cu dr. Flynn şi cu…

  Se opreşte şi se încruntă.

  — Cu ea. Cu doamna Robinson. Discuţi cu ea? îl îmboldesc să-mi spună, încercând să-mi ţin eu în frâu furia.

  — Da, discut.

  — Despre ce?

  Îşi schimbă poziţia în cadă în aşa fel încât să stea cu faţa la mine, făcând ca apa să se reverse peste margine pe podea. Îşi pune un braţ pe după umerii mei, odihnindu-se pe marginea căzii.

  — Eşti insistentă, nu-i aşa? murmură el, cu o urmă de iritare în glas. Viaţă, univers – afaceri. Anastasia, doamna R. Şi cu mine ne cunoaştem de multă vreme. Putem discuta orice.

  — Şi despre mine? şoptesc eu.

  — Da.

  Ochii lui cenuşii mă privesc cu atenţie.

  Îmi muşc buza de jos, încercând să-mi domolesc accesul subit de mânie care iese la suprafaţă.

  — De ce vorbiţi despre mine?

  Mă străduiesc să nu par văicăreaţă şi bosumflată, în zadar însă. Ştiu că ar trebui să încetez. Împing lucrurile prea departe. Vocea interioară şi-a pus din nou faţa copiată după Ţipătul lui Munch.

  — N-am mai întâlnit pe cineva ca tine, Anastasia.

  — Ce vrei să spui cu asta? Că n-ai mai întâlnit pe cineva care să nu semneze fără să crâcnească documentele alea, fără să pună întrebări?

  Clatină din cap.

  — Am nevoie de sfaturi.

  — Şi îţi iei sfaturile de la madame Pedo? mă răstesc.

  Controlul asupra propriei mele furii e mai şovăielnic decât credeam.

  — Anastasia – destul! spune el cu severitate, îngustând privirea.

  Patinez pe o pojghiţă subţire de gheaţă şi mă îndrept spre o zonă periculoasă.

  — Sau te pun iar pe genunchi. N-am nici un fel de interes sexual faţă de ea. E un prieten drag, pe care-l preţuiesc, şi un partener de afaceri. Atâta tot. Avem un trecut, o istorie comună, care a fost extrem de benefică pentru mine, deşi i-a stricat căsnicia – dar acea parte a relaţiei noastre s-a terminat.

  Dumnezeule – altă parte pe care n-o înţeleg. Ea era şi căsătorită, pe deasupra. Cum naiba au scăpat neprinşi atâta timp?

  — Şi părinţii tău n-au aflat niciodată?

  — Nu, mormăie el. Ţi-am mai spus asta.

  Şi îmi dau seama că asta e. Nu mai pot să-i pun alte întrebări despre ea pentru că îşi va pierde cumpătul cu mine.

  — Ai terminat? se răsteşte el.

  — Deocamdată.

  Inspiră adânc şi se relaxează vizibil în faţa mea, ca şi cum o mart povară i-ar fi fost săltată de pe umeri sau ceva de genul ăsta.

  — Bun, acum e rândul meu, zice el şi privirea severă îi devine oţeloasă, speculativă. Nu mi-ai răspuns la e-mail.

  Roşesc. Of, urăsc să fiu în lumina reflectorului şi mi se pare că, ori de câte ori avem o discuţie, se supără. Clatin din cap. Poate că starea asta i-o provoacă întrebările mele. Nu e obişnuit să fie provocat, Ideea e revelatoare, tulburătoare şi enervantă.

  — Urma să-ţi răspund. Dar acum tu eşti aici.

  — Ai fi preferat să nu fiu? murmură el, din nou cu o expresie impasibilă.

  — Nu, sunt încântată, răspund.

  — Bun.

  Îmi oferă un zâmbet sincer, de uşurare.

  — Şi eu sunt încântat că sunt aici – În ciuda interogatoriului la care m-ai supus. Aşadar, în vreme ce e acceptabil să mă perpeleşti, ţi se pare că ai dobândit un soi de imunitate diplomatică doar pentru că am bătut atâta cale ca să te văd? Nu sunt de acord, domnişoară Steele. Vreau să ştiu ce simţi.

  Oh, nu…

  — Ţi-am spus. Sunt încântată că eşti aici. Îţi mulţumesc că ai făcut tot drumul ăsta, spun eu cu glas firav.

  — Plăcerea e de partea mea.

  Ochii îi strălucesc când se apleacă şi mă sărută. Mă pomenesc că-i răspund automat. Apa e caldă încă, iar în baie continuă să plutească aburii. Se opreşte şi se trage înapoi, uitându-se la mine.

  — Nu. Cred că vreau mai întâi nişte răspunsuri înainte să facem mai mult.

  Mai mult? Iar apare cuvântul ăla. Şi vrea răspunsuri… răspunsuri la ce? Nu am un trecut secret – şi nici