mai important om din Reich şi împuternicit al Führerului pentru Volkstumspolitik56, Rudolf Hess, crease Consiliul pentru Problemele Volksdeutsche. Realizările lui Hess în acest domeniu i s-au părut modeste lui Hitler, şi doi ani mai târziu tema Volksdeutsche a fost transferată Biroului pentru Relaţiile cu Germanii de peste Graniţă, aflat sub aripa ministerului condus de Ribbentrop. Dar şi această măsură s-a dovedit curând insuficientă, şi în anul care trecuse fusese creată o instituţie specială pentru reunirea fiilor naţiunii ariene sub drapelul Reichului – Volksdeutsche Mittelstelle57, prescurtat, VoMi. Conducerea ei i-a fost încredinţată Obergruppenführerului SS Werner Lorenz. Conducătorul îl vedea pe acest Lorenz în fotografii: un bărbat frumos cu bărbie voluntară şi ochi sumbri, pătrunzători – probabil mâncase multă bătaie în copilărie. Obergruppenführerul s-a apucat de treabă cu entuziasm: după numai un an, VoMi număra treizeci de colaboratori; bugetul său era comparabil cu bugetul Ministerului de Externe German; sub lozinca „Heims ins Reich!“ („Acasă, în Reich!“) se desfăşura o campanie activă pentru revenirea etnicilor arieni în patrie; planurile erau făcute pe termen atât de lung, încât păreau într-o oarecare măsură fantastice, ca, de exemplu, ideea „germanizării“ tinerilor şi copiilor din alte ţări.

56. Politica populară naţional-socialistă. (N. a.)

57. Departament care se ocupa cu propaganda nazistă în rândurile etnicilor germani din afara graniţelor Germaniei. (N.a.)

De germanii sovietici VoMi nu s-a atins – cel puţin, aşa crea impresia. După o „măsurare a forţelor“ în timpul şi ulterior foametei din regiunea Volgăi, Hitler a dat de înţeles că tema germanilor ruşi nu va mai constitui un obstacol – cartea jucată vreme de aproape douăzeci de ani a fost cedată Uniunii Sovietice. Semn rău: pesemne intenţia era ca de acum înainte soarta germanilor sovietici să nu mai fie hotărâtă la masa de joc, ca până atunci, ci pe sub masă. În zadar a fost numit consul german la Novosibirsk fostul nu demult german rus Maximilian Maier-Heidenhagen, care ştia perfect ruseşte. Informaţiile venite din teritoriu confirmau temerile conducătorului – în ultimii câţiva ani, NKVD descoperise o mulţime de grupări contrarevoluţionare şi comploturi antisovietice, iniţiate de germanii sovietici: „afacerea «Prietenii»“ (cine dă un asemenea nume unei operaţiuni serioase?!), „afacerea «Arienii»“, „afacerea profesorilor de la Institutul Pedagogic German“, acordurile de la Balzer şi Warenburg, din fabricile Karl Liebknecht, Clara Zetkin şi Rosa Luxemburg din Povolgia…

Crapii, care mâncaseră deja o mare parte din plăcinte, deveneau cu fiecare clipă mai agresivi – fie pentru că li se stârnise apetitul, fie pentru că îşi dădeau seama că mâncarea avea să se termine curând. Câţiva săreau nerăbdători din apă şi cădeau înapoi cu un pleoscăit în masa forfotitoare de guri, nări şi ochi bulbucaţi ai fârtaţilor. Unul mai cu seamă se remarca: lung, musculos, dar cu înotătoarea franjurată, sfâşiată în bătălii – un adevărat războinic. O dată, sărind deasupra celorlalţi, a reuşit să apuce cu fălcile degetul arătător murdar de făină al conducătorului – acesta a icnit şi şi-a tras mâna; apoi a început să-i arunce îndrăzneţului bucăţile cele mai mari: zelul trebuie răsplătit.

Tocmai de aceea conducătorul îl numise pe actualul şef al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne, Nikolai Ejov. Crescut fără mamă în suburbiile Petersburgului; fiu de muncitor alcoolic; indecent de needucat şi indecent de devotat; mărunţel de statură şi oarecare, ca o coajă de săpun. Poate că tocmai datorită acestor calităţi s-a şi dovedit, după numire, „comisarul de fier“ – conducea ţara cu mănuşi pline de ţepi58. Conducătorul şi l-a imaginat pe Ejov (cu înălţimea de un metru şi jumătate, plus un centimetru) alături de impunătorul şi bine-hrănitul Obergruppenführer Lorenz. A râs: mititel, dar muşcă rău! Cruzimea şi credinţa de nezdruncinat a comisarului erau astăzi mai necesare ca oricând: în pragul războiului, o ţară mare are nevoie de epurarea sângelui.

58. Aluzie la numele lui Ejov: ej (pronunţat ioj), în rusă, înseamnă arici. (N.tr.)

Planul general de epurare consta din trei „aripi“: două vizibile şi una secretă. Prima era menită să elibereze Uniunea Sovietică de foşti: culaci neprinşi în timpul colectivizării, funcţionari ai ţarului şi ofiţeri albi, care se adaptaseră cameleonic la noua viaţă şi chiar se strecuraseră în rândurile activiştilor de partid de la toate nivelurile, socialist-revoluţionari şi menşevici, preoţi şi infractori. A doua aripă trebuia să lichideze baza de spionaj şi diversiune a ţărilor capitaliste (în primul rând a Germaniei, Poloniei şi Japoniei). Contururile celei de-a treia aripi erau cunoscute numai conducătorului însuşi: ea era gândită pentru primenirea şi reînnoirea temeinică a elitei de partid – foşti camarazi a căror trădare se întinsese de-a lungul celor două decenii postrevoluţionare. Numai curăţând organismul de plăgi şi de boli se putea conta pe victorie în războiul inevitabil care se apropia.

Comisarul poporului împărtăşea îngrijorările conducătorului şi la mijlocul anului care trecuse începuse o ofensivă energică pe fronturile interne care-i fuseseră indicate. Între altele, a pornit şi operaţiunea germană. Ea a fost deschisă de ordinul numărul 00439 al lui Ejov, care cerea „realizarea unei anchete amănunţite privind agenturile de spionaj germane nedescoperite până acum“ şi ordona arestarea imediată a „agenţilor-spioni, diversioniştilor şi teroriştilor germani descoperiţi în cadrul acestei anchete“. Care s-au dovedit a se afla în ţară într-un număr impresionant. În fiecare zi la amiază Ejov primea prin telegraf rapoarte despre mersul operaţiunii; rezumate intermediare ajungeau regulat pe biroul conducătorului, care, cu fiecare nou document primit, se convingea mai tare de justeţea deciziei de a-i „scărmăna pe nemţi“.

Iniţial calculată pentru cinci zile, operaţiunea s-a întins pe opt luni şi jumătate. Începută cu arestarea unor cetăţeni germani disparaţi, ea s-a transformat într-o vânătoare de grupări diversioniste şi organizaţii teroriste mari, compuse din germani sovietici. Lista categoriilor „folosite de spionajul german“ şi, ca urmare, supuse anchetei, a fost făcută de NKVD cu o precizie de-a