dreptul nemţească: îi cuprindea pe toţi cei care aveau fie şi cea mai mică legătură cu tema, inclusiv în ce privea termenul vag şi supus interpretărilor de „legături“. Ancheta s-a extins în toată ţara, în primul rând în întreprinderile industriale, de apărare, feroviare, dar şi în locurile cu populaţie germană compactă, începând din Ucraina, ţărmurile Mării Negre şi Mării de Azov, Crimeea, şi terminând cu Kazahstanul, Siberia şi Republica Germanilor de pe Volga. Au fost descoperite şi anihilate „Uniunea Naţională a Germanilor din Ucraina“, „Organizaţia germană de spionaj şi diversiune din transporturile feroviare“, „Gruparea studenţilor germani de la Facultatea de Medicină din Saratov“; bubuiau în toată ţara afacerile „Duşmanii“, „Rudele“, „Urmaşii“… Numărul arestărilor a ajuns la zeci de mii.

Anvergura neaşteptată pe care a luat-o această acţiune a necesitat o schimbare de mecanică a procesului: curând, chestiunile pe linie naţională au început să fie analizate nu pe cazuri individuale, ci „în bloc“. Documentaţia cu privire la fiecare acuzat, care includea condamnarea propusă de conducerea NKVD şi de procuratură, era legată în „albume“ groase şi trimisă la Moscova, pentru a fi analizată de către comisarul poporului Ejov şi procurorul general al URSS, Vîşinski. Aceştia, ca să meargă mai repede, confirmau condamnările tot în bloc.

Nimeni, nici conducătorul însuşi, nici Ejov, nu dăduse dispoziţii pentru trecerea la principiul „blocului“ în operaţiunea germană: sistemul făcuse asta singur, ca urmare a iniţiativelor de sus. Asta îl neliniştea pe conducător. Ca şi râvna maniacală care apăruse în ultimele luni în diferite locuri: limitele trasate în epurarea pe linie naţională erau încălcate permanent, şefii locali ai NKVD cereau insistent lărgirea lor; extindeau arbitrar lista categoriilor supuse anchetei, falsificau acte, arestând şi dând drept naţionale alte categorii (cei din coloniile de muncă forţată sau foşti zeki59); au început, de la sine şi fără nici un ordin de sus, două operaţiuni naţionale, neprevăzute iniţal în planul general: cea finlandeză din regiunea Leningradului şi Karelia, cea românească din Ucraina… Ce era asta? O lenevire a cadrelor şi prostire în masă, care transforma zelul oficial în minciună şi tiranie? O încăierare pentru puterea locală care zdruncina neobservat sistemul pe dedesubt, ameninţând să scape de sub control?

59. Termen argotic pentru deţinuţii din închisori sau din lagărele de muncă forţată. (N.tr.)

Conducătorul şi-a luat ochii de la vâltoarea de peşti şi a privit în jur. Ce se petrecea acolo, dincolo de acele de brad ce fremătau în vânt, dincolo de lanţurile muntoase ale Caucazului, dincolo de stepele kalmâce – în ţară? Trăia de câteva luni fără să înţeleagă şi, mai ales, fără să simtă asta. Era ca şi cum i-ar fi amorţit un organ nevăzut, dar foarte important. Sau ca şi cum un cal musculos s-ar fi transformat brusc sub şa într-o umbră transparentă, zicându-i: Încearcă să mă atingi – mâna îi cădea în gol. Cu toate acestea, simţurile lui erau în ultima vreme încordate la maximum – percepea acut nu numai lumea înconjurătoare, culorile ei, sunetele şi mirosurile, ci şi semnalele dinlăuntrul propriului organism: contracţiile scurte ale muşchiului inimii, curgerea pulsantă a sângelui prin vene şi artere, frecarea osului de cartilaj, alunecarea unei înghiţituri de salivă prin esofag. Astăzi, de exemplu, simţea că i se mişcă întruna ceva, chinuitor, sub diafragmă. La început pusese asta pe seama chinurilor creaţiei, apoi a cinei prost gătite sau a unui polip abdominal, dar acum i-a trecut prin cap: Dacă sunt pur şi simplu grijile? Îşi făcea griji pentru ţară, care devenise deodată imprevizibilă şi nu tocmai ascultătoare.

Conducătorul a aruncat ultima bucăţică crapului-războinic pe care-l îndrăgise; şi-a clătit mâinile în apa încă învolburată a bazinului, şi-a scuturat firimiturile de pe genunchi şi s-a ridicat în picioare. A făcut un semn din degete, şi în câteva clipe bucătarul a răsărit lângă el (de data asta fie alergând chiar pe marginea aleii, fie zburând prin aer; oricum, pietrişul n-a mai scrâşnit sub ghetele lui). Mirosea puternic a bucătărie – a muştar şi ulei de floarea-soarelui încins. Conducătorul a mişcat din nări, dezgustat.

— Uite, pe voinicul ăsta cu înotătoarea zdrenţuită să mi-l pregăteşti la prânz, a zis el, arătând spre războinic.

Şi a intrat în vilă, să lucreze.

În bazin trăiau în total douăzeci şi trei de crapi. Patru erau mari, cu înotătoarele de pe spinare franjurate. Cum să afli care peşte anume îi plăcuse conducătorului? Şi bucătarul a luat o hotărâre înţeleaptă – să-i prăjească pe toţi patru.

În timp ce peştii, din care se scurgea o grăsime translucidă, se frigeau mocnit în tigaia de fontă, presăraţi din belşug cu usturoi tocat şi piper, conducătorul citea raportul final despre operaţiunea germană. Judecaţi în bloc pe linia germană – 55.005 oameni. Trei de cinci – minunată rimă. Dintre ei, condamnaţi la pedeapsa capitală – 41.898 de oameni. Mai bine ar fi scris 77 de procente: doi de şapte, încă o rimă, nu mai puţin sonoră. Conducătorul a închis dosarul. În document totul era exact aşa cum presupusese. Comisarul poporului Ejov nu se distingea prin fantezie, asta era liniştitor. Se distingea în schimb printr-o capacitate de muncă absolut fantastică pentru trupul lui pipernicit, putred din naştere: paralel cu operaţiunea germană mai conducea încă două, deloc mai puţin importante: cea poloneză şi cea harbino-japoneză; dar şi o mulţime de altele, mai mărunte: estonă, letonă, chineză, bulgară, macedoneană, afgană…

Datorită osârdiei neobosite a comisarului, toate închisorile Uniunii Sovietice erau, la sfârşitul primăverii lui 1938, ticsite de deţinuţi politici; era o lipsă de locuri disperată pentru cei de drept comun. Iar în sediul central al NKVD stăteau, aşteptând să le vină rândul, peste 100.000 de cazuri nejudecate – câteva tone de dosare pe tema naţională. Sistemul penitenciar nu făcea faţă: înfuleca mai mult decât putea mesteca, şi ameninţa să se sufoce curând. Era timpul să se încetinească motoarele, să se lase timp ţării să se calmeze şi să-şi vină în fire după procedurile medicale, să-şi recapete capacitatea de a simţi frâul şi de a se lăsa controlată.