și-a amintit că aceasta se aflase printre finalistele Concursului de Frumuseţe ,,Milliyet“, desfăşurat cu patru ani în urmă. Din păcate, foarte puţină lume îşi mai amintea acest lucru.

         Scenariul ne-a fost restituit, rescris şi anume şlefuit pentru Füsun, de către aceeaşi fată, însoţit de cuvinte de laudă şi admiraţie (,,tata a spus că e exact ca un film de artă în stil european“), abia după trei luni. Imi dădeam seama, după posomorala ei, după vorbele mânioase care-i scăpau din vreme-n vreme, că încetineala aceasta nu era deloc pe placul lui Füsun şi încercam să-i explic că şi soţul ei era, de fapt, lent.

         Când mă duceam în casa din Çukurcuma, cu ocazia vizitelor de seară, prilejurile de-a ne ridica de la masă şi de-a sta de vorbă între patru ochi erau limitate. In fiecare seară, către sfârşitul cinei, ne duceam la colivia lui Lămâie pentru a ne ocupa de mâncarea, de apa lui şi de osul de sepie pe care-i plăcea să-l ciugulească (obişnuiam să i-l cumpăr eu, de la Bazarul Egiptean). Colivia era însă foarte aproape de masă şi era nespus de greu să stabilim o anumită intimitate între noi. De aceea, trebuia fie să vorbim în şoaptă, fie să fim peste măsura de îndrăzneți.

         O cale mai adecvată de comunicare s-a ivit mai apoi, în timp, de la sine: Füsun obișnuia ca, în timpul care-i rămânea după ce se distra cu prietenele ei din cartier, de care se ferea

să-mi vorbească (cele mai multe dintre ele erau nemăritate sau proaspăt căsătorite), după ce se ducea uneori cu ele la cinema, după ce stătea la taclale cu Feridun prin localurile frecventate de cineaşti, după ce se ocupa de treburile casei şi-o ajuta pe mama ei, care continua să accepte comenzi, la croitorie, să picteze păsări „după capul ei“, Expresia „după capul ei“ îi aparţinea. Eu simţeam însă pasiunea care se ascundea in spatele acestei îndeletniciri de amator şi-o iubeam şi mai mult din pricina ei.

         Această pasiune a început odată cu popasul unei ciori pe balustrada de fier a balconului spre care dădea camera din spate, de la primul etaj, aşa cum se-ntâmplase cândva şi la

apartamentul din blocul Compasiunea; cioara nu şi-a luat zborul când s-a apropiat Füsun de ea. Cioara mai venise şi cu alte prilejuri şi nu fugise de Füsun, ţintuind-o neprietenoaså cu ochii ei strălucitori şi înspăimântători, ca să nu mai spun că Füsun fusese cea care se speriase de ea. Intr-o zi, Feridun a fotografiat-o, iar Füsun a mărit mica fotografie în alb-negru pe care o expun aici, a împărţit-o în careuri egale, iar apoi a făcut treptat, folosind-o drept model, o acuarelă care mi-a plăcut foarte mult. A continuat apoi să picteze, mai întâi un porumbel, iar după aceea o vrabie care se aşezaseră pe balustrada aceluiaşi balcon.

         În serile în care Feridun nu era acasă, o întrebam pe Füsun, înainte de-a ne aşeza la masă sau în răstimpul lungilor reclame de la televizor, ,,cum merge cu pictura ?“.

         Uneori se-nveselea şi-mi spunea „hai să ne uităm amândoi“, după care ne duceam în camera din fund, ce părea mereu în neorânduială din cauza instrumentelor de croitorie, a foar-

fecilor şi materialelor cu care lucra tanti Nesibe, şi ne uitam împreună la tablou, la lumina palidă a micii lustre.

         - E foarte frumos, Füsun, cu adevărat foarte frumos! spuneam eu, sincer.

         În aceeaşi clipă încercam o nevoie irepresibilă de-a o atinge, de a-i atinge spatele, mâinile. Îi cumpăram de la magazinele cu articole de papetărie din import, aflate în

Sirkeci, hârtie de desen de bună calitate, caiete şi seturi de acuarele „de producţie europeană“.

         - Am să fac toate păsările din Istanbul, spunea Füsun. Feridun a fotografiat o vrabie. Acum i-a venit rândul ei. Ei, mă distrez şi eu singură! Ce zici, oare bufniţele s-or aşeza pe

balustrada balconului?

         - Într-o bună zi ai să deschizi cu siguranţă o expoziţie, i-am spus eu o dată.

         - De fapt, aş vrea să mă duc la Paris şi să văd picturile din muzee.

         Uneori era nervoasă, fără chef:

         - In ultimele zile n-am putut să pictez, Kemal, spunea ea.

         Îmi dădeam seama, desigur, că lipsa ei de chef era determinată nu doar de faptul că nu începuse încă turnarea filmului în care urma să joace ea, ci şi de faptul că nu izbutiserăm nici măcar să conferim scenariului o formă aptă de ecranizare. Uneori mã ducea în camera din spate, deşi nu adăugase cine știe ce în plus la pictură, doar pentru a putea aduce iar vorba despre film:

         - Se pare că lui Feridun nu i-au plăcut intervenţiile lui Demir Dactilograful, aşa că rescrie el scenariul, mi-a spus ea o datã. Eu i-am spus, dar te rog să-i spui şi tu, să n-o mai

lungească atât. Să-ncepem odată!

         - Am să-i spun.

         Într-o seară, la trei săptămâni după acea discuţie, ne-am dus din nou în camera din spate. Füsun terminase pictura cu cioara, iar acum zugrăvea, încetul cu încetul, o vrabie.

         - E, într-adevăr, foarte frumoasă, am spus eu, după ce am privit tabloul îndelung.

         - Kemal, acum mi-am dat seama. O să dureze luni de zile până când o să ne-apucăm de filmul de artă al lui Feridun, a spus Füsun. Cenzura nu-şi dă acordul cu atâta uşurinţă pentru asemenea filme. Sunt suspicioşi. Dar alaltăieri, la Pelurul, a venit la masa noastră Muzaffer Bey şi mi-a propus un rol. Ţi-a spus Feridun?

         - Nu. Aţi fost la Pelurul? Ai grijă, Füsun, oamenii ăia sunt cu toţii nişte şmecheri.

         - Nu-ţi face probleme, şi eu, şi Feridun avem mare grijă. Ai dreptate, dar aceasta este o propunere foarte serioasă.

         - Ai citit scenariul? Vrei?

         - Bineînţeles că n-am citit scenariul. Dacă accept, au să scrie, chipurile, şi-un scenariu. Vor să se vadă cu mine.

         - Şi care e subiectul?

         - Ce importanţă are subiectul, Kemal? Un film melodramatic, de dragoste, în stilul lui Muzaffer Bey, asta e ! Mă gândesc să accept.

         - Nu te grăbi. Sunt oameni dubioşi. Să vorbească Feridun cu ei în locul tău! Ar putea avea intenţii necinstite.

         - Cum adică, necinstite? a spus Füsun.

         M-am întors însă imediat la masă, fără a mai lungi vorba, cu inima strânsă.

         Îmi puteam foarte lesne imagina că o