ei meticuloase pe foi de hârtie de mărime standard conţineau o listă validă de probleme. De ce îi era imposibil lui Marshal sa apeleze la altcineva pentru a cere ajutor? De ce atâţia duşmani? Şi de unde atâta aroganţă, atâtea critici la adresa altor terapeuţi şi a altor forme de terapie? Critica pe toată lumea, nu cruţa pe nimeni, nici pe soţia lui, nici pe Bat Thomas, nici pe Emil, nici pe Seth Pânde, nici pe colegii, nici pe elevii lui.

  Carol nu s-a putut abţine să strecoare o întrebare despre Ernest Lash. Sub pretextul ca unul dintre prietenii ei se gândea să înceapă tratamentul cu el, l-a rugat să-şi dea cu părerea.

  — Păi – şi nu uita că e confidenţial, Carol – nu e primul pe care ţi i-aş recomanda. Ernest e un tânăr sclipitor şi serios, cu o excelentă experienţă în cercetarea farmaceutică. În domeniul ăsta e printre cei mai buni. Fără îndoială. Dar ca terapeut… pai… hai să spunem doar că încă e în evoluţie, încă nediferenţiat. Principala lui problemă este că practic nu are nici o calificare analitică, în afară de o scurtă supervizare cu mine. Şi nici nu cred că e încă suficient de matur să înceapă o formare serioasă în psihanaliză: e prea indisciplinat, prea lipsit de respect, prea iconoclastic. Ba chiar mai rău, se grozăveşte cu nesubordonarea la reguli, încearcă s-o justifice, calificând-o drept „inovaţie” sau „tehnică experimentală”.

  Nesubordonare la reguli! Lipsit de respect! Iconoclastic! Ca efect al acestor acuzaţii, acţiunile lui Ernest au crescut mai multe trepte în ochii ei.

  Următorul punct pe lista lui Carol, după neîncredere şi aroganţă, venea ruşinea lui Marshal. O ruşine adâncă. Poate că aroganţa şi ruşinea mergeau mână-n mână, se gândea ea. Poate, dacă Marshal n-ar fi fost atât de critic faţă de alţii, ar fi fost mai indulgent cu el însuşi. Sau lucrurile stăteau pe dos? Dacă ar fi fost mai indulgent cu el însuşi, oare i-ar fi putut ierta mai uşor pe ceilalţi? Amuzant, dacă se gândea mai bine la asta, exact acelaşi lucru i-l spusese şi Ernest.

  De fapt, în multe privinţe se recunoştea pe ea în Marshal. De exemplu, furia lui – emoţiile intense, tenacitatea, obsesia lui pentru răzbunare – îi amintea de întâlnirea pe care o avusese cu Heather şi cu Norma în noaptea aia îngrozitoare, după ce o părăsise Justin. Oare chiar avusese de gând să angajeze un ucigaş plătit să-l bată cu un levier? Oare chiar distrusese fişierele de pe computerul lui Justin, hainele, suvenirurile din tinereţe? Nimic din toate astea nu mai părea real acum. Se întâmplase cu o mie de ani în urmă. Chipul lui Justin i se ştergea din memorie.

  Cum de se schimbase atât de mult? se întreba ea. Pentru că îl cunoscuse întâmplător pe Jess, probabil. Sau poare doar pentru că scăpase din căsnicia aia sufocantă? Iar apoi, în minte i-a venit Ernest… poate că, în pofida tuturor aşteptărilor ei, reuşise să-i strecoare câte ceva în timpul şedinţelor lor?

  A încercat să discute raţional cu Marshal despre inutilitatea furiei lui şi i-a subliniat caracterul auto-agresiv. Dar fără rezultat. Uneori îşi dorea să-i insufle o parte din nou dobândita ei moderaţie. Alteori îşi pierdea răbdarea şi voia să-l zgâlţâie, să-l facă mai raţional. „Dă-o-ncolo!” ar fi vrut să strige. „Nu-ţi dai seama cât te costă furia şi mândria ta idioată? Totul! Liniştea, somnul, munca, prietenii, căsnicia! Pur şi simplu dă-o-ncolo!” Dar niciuna dintre metodele astea nu l-ar fi ajutat. Îşi amintea mult prea limpede îndârjirea cu care îşi dorise să se răzbune doar cu câteva săptămâni în urmă şi putea să empatizeze foarte uşor cu furia lui Marshal. Dar nu ştia cum să-l ajute să se elibereze de ea.

  Unele dintre celelalte puncte de pe listă – de pildă, preocuparea lui Marshal pentru bani şi statut – îi erau străine. Nu se lovise niciodată de ele. Cu toate astea, aprecia importanţa pe care o aveau ele pentru Marshal: în fond, tocmai lăcomia şi ambiţia lui îl băgaseră în mocirla asta.

  Iar soţia lui? Carol a aşteptat răbdătoare oră de oră ca el să vorbească despre ea. Dar n-a zis decât că Shirley a plecat pentru trei săptămâni la un refugiu Vipassnia din Tassajara. Şi nici nu i-a răspuns la întrebările despre căsnicia lui, i-a zis doar că interesele lor nu mai coincideau şi că o luaseră pe drumuri diferite.

  Deseori, în timp ce făcea jogging, studia cazurile altor clienţi sau stătea întinsă în pat, Carol se gândea la Marshal. Atât de multe întrebări. Atât de puţine răspunsuri. Marshal simţea neliniştea ei şi o asigura că fie şi numai faptul că îl ajuta să pună în cuvinte şi să discute despre problemele lui fundamentale era suficient să-i aline puţin suferinţa. Dar Carol ştia că asta nu era îndeajuns. Ea avea nevoie de ajutor, avea nevoie de un consilier. Dar cine? Şi apoi, într-o zi, şi-a dat seama. Ştia exact la cine să apeleze.

 

  Douăzeci şi şapte

  În sala de aşteptare a lui Ernest, Carol s-a hotărât să-şi dedice întreaga şedinţă de terapie pentru a obţine sfaturi referitoare la cum să-l ajute pe Marshal. Şi-a făcut o listă cu probleme şi se gândea cum ar fi fost cel mai bine să i le prezinte lui Ernest. Ştia că trebuie să fie prudentă: remarcile lui Marshal sugerau clar că el şi Ernest se cunoşteau şi că ea trebuia să-i ascundă foarte bine identitatea. Asta n-o speria pe Carol. Au contraire, se descurca cu uşurinţă şi bucurie prin hăţişurile intrigilor.

  Dar Ernest avea o altă ordine de zi. De îndată ce a intrat pe uşă, el a deschis şedinţa.

  — Ştii, Carolyn, simt că ultima întâlnire a rămas neterminată. Am sfârşit-o în mijlocul unei discuţii importante.

  — Ce vrei să spui?

  — Mi s-a părut că eram în toiul unei examinări mai minuţioase a relaţiei noaste, iar tu ai devenit agitată. Practic, ai zbughit-o de aici la sfârşitul orei. Poţi