Ernest, la fel ca majoritatea terapeuţilor, aproape întotdeauna aştepta ca pacientul să înceapă şedinţa. Dacă încălca vreodată regula şi aborda el un subiect, asta se întâmpla invariabil doar în scopul de a explora vreun aspect nerezolvat din şedinţa trecută. Demult, învăţase de la Marshal că şedinţele consecutive care aveau mai mare legătură unele cu celelalte, făceau ca terapia să devină mai puternică.

  — Agitată? Nu. Carol a clătinat din cap. Nu cred. Nu-mi amintesc prea multe din şedinţa trecută. Şi, în afară de asta, Ernest, azi e o altă zi, iar eu vreau să vorbesc despre altceva. Am nevoie de nişte sfaturi legate de un client cu care mă văd.

  — Un minut, Carolyn, mai întâi dă-mi voie să vorbesc despre asta câteva clipe. Sunt anumite lucruri care mi se par importante şi pe care vreau să le spun.

  A cui terapie e asta până la urmă? a murmurat Carol în sinea ei. Dar a încuviinţat cu amabilitate din cap şi a aşteptat ca Ernest să continue.

  — Îţi aminteşti, Carolyn, cum în prima şedinţă ţi-am spus că nimic nu-i mai important într-o terapie decât ca noi doi să avem o relaţie sinceră? În ce mă priveşte, ţi-am dat cuvântul meu de onoare ca o să fiu sincer cu tine. Şi totuşi adevărul e că nu m-am ţinut de cuvânt. E vremea să clarific lucrurile şi o să încep cu ceea ce simt eu despre erotism… a existat din belşug în relaţia noastră, şi asta m-a tulburat.

  — Cum adică? Carol era îngrijorată. Din tonul lui Ernest reieşea clar că asta nu avea să fie o şedinţă obişnuită.

  — Păi, uită-te la ce s-a întâmplat. De la prima şedinţă şi până acum ne-am dedicat o mulţime de timp discuţiilor despre atracţia sexuală pe care o simţi faţă de mine. Am devenit centrul fanteziilor tale sexuale. De nenumărate ori m-ai rugat să-i iau locul lui Ralph în postura de iubit-terapeut. Şi apoi, mai sunt îmbrăţişările de la sfârşitul şedinţelor, încercările de a mă săruta şi timpul petrecut pe canapea, unde vrei să stai aproape de mine.

  — Da, da, ştiu toate astea. Dar ai folosit cuvântul tulburat.

  — Da, în mod cert tulburat – şi din mai multe motive. În primul rând, pentru că era excitant sexual.

  — Erai tulburat pentru că mă excitam?

  — Nu, pentru că eu mă excitam. Tu ai fost foarte provocatoare, Carolyn, şi pentru că numele jocului nostru, mai ales astăzi, este sinceritate, îţi spun sincer că a fost tulburător de excitant pentru mine. Ţi-am mai zis şi altădată că te consider o femeie foarte atrăgătoare. E foarte dificil pentru mine, ca bărbat, să nu mă las afectat de farmecul tău. Ai pătruns şi tu în fanteziile mele. Mă gândesc la clipa în care o să te văd cu multe ore înainte ca tu să intri pe uşă, ba chiar mă gândesc la ce haine să port în zilele când ne întâlnim. Trebuie să recunosc asta. Ei, şi, evident, lucrurile nu mai pot continua aşa. Vezi tu, în loc să te ajut să-ţi rezolvi… – cum să spun – sentimentele astea intense şi nerealiste faţă de mine, cred că le-am alimentat şi eu, le-am încurajat. Mi-a plăcut să te îmbrăţişez, să-ţi ating părul, să mă aşez lângă tine pe canapea. Şi cred că tu ştii că mi-a plăcut. Clatini din cap a „nu”, Carolyn, dar eu cred că ţi-am aţâţat sentimentele faţă de mine. Tot timpul am spus „Nu, nu, nu”, dar, cu o voce mai scăzută, însă perceptibilă, am mai zis şi „Da, da, da”. Iar asta n-a fost bine din punct de vedere terapeutic pentru tine.

  — N-am auzit „Da, da, da”, Ernest.

  — Poate că nu conştient. Dar eu simt lucrurile astea, sunt sigur că le-ai simţit şi tu la un anumit nivel şi ai fost încurajată de ele. Doi oameni aflaţi într-o relaţie intimă – sau o relaţie care încearcă să fie intimă – îşi comunică mereu totul unul altuia, dacă nu explicit, atunci la un nivel nonverbal sau inconştient.

  — Nu sunt sigură că te cred, Ernest.

  — Sunt convins că am dreptate. O să revenim la asta. Dar vreau să auzi esenţa cuvintelor mele: sentimentele tale erotice faţă de mine nu sunt bune pentru terapie şi eu, cu vanitatea mea şi atracţia mea sexuală pentru tine, trebuie să-mi asum responsabilitatea că am încurajat aceste sentimente. Nu am fost un bun terapeut pentru tine.

  — Nu, nu, a spus Carol, clătinând energic din cap. Nu eşti vinovat pentru nimic…

  — Nu, Carolyn, lasă-mă să termin… Am mai multe să-ţi spun… Înainte să te cunosc, am luat la rece decizia că o să mă dezvălui total în faţa primului pacient nou care vine la mine. Eu cred, încă mai cred că principalul defect al terapiei tradiţionale este faptul că relaţia dintre pacient şi terapeut nu e una autentică. Lucrul ăsta mă afectează atât de mult, încât am fost nevoit s-o rup cu analistul supervizor pe care îl admiram enorm. Tocmai din acest motiv, de curând am luat hotărârea să nu încep o formare oficială în psihanaliză.

  — Nu sunt sigură că înţeleg ce implicaţii are asta asupra şedinţelor noastre terapeutice.

  — Păi, înseamnă că tehnica mea de tratament cu tine a fost una experimentală. Poate, ca să mă scuz, ar trebui să spun că e un termen prea dur, pentru că în ultimii câţiva ani, am încercat să fiu mai puţin formal şi mai uman cu toţi pacienţii mei. Dar cu tine există un paradox bizar: m-am dedicat unui experiment în care mi-am propus să fiu complet sincer, şi totuşi nu ţi-am spus niciodată nimic despre acest experiment. Acum, când evaluez punctul în care am ajuns, nu cred că metoda a folosit la ceva. Nu am izbutit să creez tipul de relaţie sinceră şi autentică de care ştiu că e nevoie pentru