— Nu cred că ai vreo vină că metoda ta a dat greş.

  — Nu ştiu sigur ce a funcţionat greşit. Dar a fost ceva. Simt un imens hău între noi. Simt din partea ta o mare suspiciune şi neîncredere, care, brusc, alternează cu expresii de afecţiune şi iubire. Şi sunt în permanenţă nedumerit, pentru că în cea mai mare parte a timpului nu simt căldură, şi nici măcar simpatie din partea ta. Desigur, nu-ţi spun lucruri pe care nu le ştii.

  Carol, cu capul aplecat, a rămas tăcută.

  — Deci sunt din ce în ce mai îngrijorat: n-am făcut ce ar fi trebuit cu tine. În cazul ăsta, sinceritatea probabil că nu a fost cea mai bună tactică. Ar fi fost mai bine dacă te-ai fi dus la un terapeut tradiţionalist, cineva care ar fi cultivat o relaţie mai formală între terapeut şi pacient, cineva care ar fi păstrat nişte limite mai clare între relaţiile profesionale şi cele personale. Deeeci, Carolyn, cred că asta voiam să-ţi zic. Îmi răspunzi?

  Carol a început să vorbească de două ori, dar nu şi-a găsit cuvintele. Până la urmă, a zis:

  — Sunt bulversată. Nu pot să spun nimic, nu ştiu ce să zic.

  — Păi, pot să bănuiesc ce gândeşti. Ţinând seama de ce ţi-am spus, mă aştept să crezi că ţi-ar fi mai bine cu alt terapeut – că e timpul să punem capăt acestui experiment. Şi cred că ai mare dreptate. Îţi susţin decizia şi m-aş bucura să-fi recomand pe altcineva. Poate chiar te gândeşti că ţi-am luat bani aiurea pe o metodă experimentală. Dacă-i aşa, hai să vorbim despre asta. Poate s-ar cuveni să-ţi returnez întreaga sumă.

  Sfârşitul experimentului – sună destul de tentant, s-a gândit Carol. Şi e modul perfect de a ieşi din toată farsa asta nasoală. Da, e momentul să renunţ, e momentul să pun capăt minciunii. Să li-l las pe Ernest lui Jess şi lui Justin. Poate ai dreptate, Ernest. Poate e timpul să punem punct terapiei.

  Asta ar fi trebuit să spună. Dar, în loc de asta, s-a trezit că spune complet altceva.

  — Nu. Greşeşti în toate privinţele. Nu, Ernest, nu metoda ta de terapie e de vină. Nu-mi place ideea că o vei schimba din cauza mea… asta mă supără… mă supără foarte tare. Cu siguranţă că nu-i suficient un singur pacient pentru a trage o asemenea concluzie. Cine ştie? Poate că e prea devreme. Poate că e metoda perfectă pentru mine. Mai dă-mi timp. Îmi place sinceritatea ta. Sinceritatea ta nu mi-a făcut nici un rău. Poate chiar mult bine. Iar în privinţa returnării onorariului, nici nu se pune problema – şi, întâmplător, ca avocat, te sfătuiesc să nu mai faci asemenea afirmaţii în viitor. Devii vulnerabil la procese. Adevărul? a continuat Carol. Vrei adevărul? Adevărul e că m-ai ajutat. Mai mult decât îţi imaginezi. Şi nu, cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mai puţin îmi doresc să nu mai vin la tine. Sau să mă duc la altcineva. Poate că am trecut de perioada nasoală. Poate, inconştient, te-am testat. Cred că aşa am făcut. Te-am testat cu vârf şi îndesat.

  — Şi ce rezultate am avut?

  — Cred că le-ai trecut. Nu, mai mult decât atât… ai ieşit primul din clasă.

  — Ce fel de test a fost?

  — Păi… nu sunt sigură că ştiu… lasă-mă să mă gândesc la asta. Ei bine, ştiu câteva lucruri, dar am putea vorbi altădată despre asta? Astăzi trebuie neapărat să vorbesc ceva cu tine.

  — OK, dar suntem în regulă, tu şi cu mine?

  — Din ce în ce mai în regulă.

  — Hai să continuăm cu ce ţi-ai propus tu. Ziceai că e vorba despre un client.

  Carol i-a descris situaţia lui Marshal, destăinuindu-i că era terapeut, dar ascunzându-i cu grijă identitatea şi amintindu-i lui Ernest că trebuia să păstreze confidenţialitatea, aşa încât să nu-i pună întrebări.

  Ernest nu a fost cooperant. Nu-i plăcea să transforme ora de terapie a lui Carolyn într-o consultaţie, şi a ridicat o serie de obiecţii. Era în rezistenţă şi nu mai voia să lucreze, nu se folosea cum trebuie de timpul şi de banii ei, clientul său ar fi trebuit să se ducă la terapeut, nu la un avocat.

  Carol le-a combătut cu dibăcie pe toate. Banii nu erau o problemă – nu pierdea nimic. Îi lua clientului mai mulţi bani decât îi lua ei Ernest. Iar în ce priveşte ideea ca omul să se ducă la un terapeut – ei bine, el pur şi simplu nu vrea, şi nu poate să dea mai multe explicaţii din cauza confidenţialităţii. Iar ea nu-şi evita problemele – şi-ar dori să se vadă cu Ernest din nou, pentru a recupera ora. Şi, întrucât problemele clientului le reflectau pe ale ei, ea lucra indirect şi la acestea, când le dezbătea pe ale lui. Cel mai puternic argument al ei a fost că, acţionând într-o manieră pur altruistă faţă de clientul său, respecta sfatul lui Ernest de a sparge cercul vicios de egoism şi paranoia care îi fusese transmis de mama şi de bunica ei.

  — M-ai convins, Carolyn. Eşti o femeie formidabilă. Dacă o fi să am vreodată nevoie să pledeze cineva pentru mine într-un proces, pe tine o să te vreau ca avocat. Povesteşte-mi despre tine şi clientul tău.

  Ernest era un consilier experimentat şi a ascultat cu atenţie, în timp ce Carol descria problemele cu care se confrunta în privinţa lui Marshal: furie, aroganţă, singurătate, obsesie pentru bani şi statut social, lipsă de interes pentru orice altceva în viaţă, inclusiv pentru căsnicia lui.

  — Mă frapează, a spus Ernest, că şi-a pierdut obiectivitatea. E atât de prins în vâltoarea acestor evenimente şi sentimente, încât s-a identificat total cu ele. Trebuie să găsim o cale de a-l ajuta să se detaşeze puţin. Trebuie să-l ajutăm să se vadă de