răvăşit şi şolduri în mişcare. Întreaga senzaţie… totul mistuitor din nou. Sunt aproape… Încerc să recunosc delicioasa contracţie… aţâţarea. Şi apa… se învolburează în jurul nostru, propriul nostru vârtej, un vortex agitat pe măsură ce mişcările noastre devin tot mai frenetice… Împrăştiind apă peste tot, ca o reflectare a ceea ce se întâmplă înăuntrul meu… şi pur şi simplu nu-mi pasă.

  Îl iubesc pe bărbatul ăsta. Îi iubesc pasiunea, efectul pe care-l am asupra lui. Îmi place la nebunie că a făcut atâta drum ca să mă vadă. Îmi place că îi pasă de mine… Îi pasă. E atât de neaşteptat şi îmi creează o senzaţie de împlinire. Este al meu şi sunt a lui.

  — Aşa, iubito, zice el gâfâind.

  Şi-mi dau drumul, orgasmul dezlănţuindu-se în mine, un apogeu pasional care mă devorează pe de-a-ntregul. Şi deodată Christian mă strânge la piept mai-mai să mă zdrobească… mă strânge cu braţele în timp ce-şi dă drumul.

  — Ana, iubito! ţipă el şi e o invocare sălbatică, tulburându-mă profund.

  Stăm întinşi şi ne uităm unul la celălalt, ochi cenuşii în ochi albaştri, faţă în faţă, în patul imens, amândoi ţinând în braţe câte o pernă. Dezbrăcaţi. Fără să ne atingem. Doar privind şi admirând, acoperiţi de cearşaf.

  — Vrei să dormi? întreabă Christian, cu o voce caldă şi afectuoasă.

  — Nu. Nu sunt obosită. Mă simt ciudat de vioaie. A fost atât de bine să vorbim – şi nu vreau să ne oprim.

  — Ce vrei să faci? întreabă el.

  — Să vorbim.

  Zâmbeşte.

  — Despre ce?

  — Chestii.

  — Ce chestii?

  — Despre tine.

  — Ce anume despre mine?

  — Care e filmul tău preferat?

  Zâmbeşte larg.

  — Astăzi, e Pianul.

  Are un zâmbet molipsitor.

  — Desigur. Ce caraghioasă sunt. O temă muzicală atât de tristă şi interesantă, pe care fără îndoială că poţi s-o interpretezi? Atât de multe realizări, domnule Grey.

  — Iar cea mai mare dintre ele eşti tu, domnişoară Steele.

  — Aşadar, sunt a şaptesprezecea.

  El se încruntă, căci nu înţelege.

  — A şaptesprezecea?

  — Numărul de femei cu care ai… ăă… ai făcut sex.

  Colţurile gurii i se ridică – are o expresie neîncrezătoare.

  — Nu tocmai.

  — Păi, ai spus cincisprezece.

  Confuzia mea e vădită.

  — M-am referit la numărul femeilor care au ajuns în sala mea de jocuri. Am crezut că la asta te referi. Nu m-ai întrebat cu câte femei am făcut sex.

  — Oh!

  La naiba!. Sunt mai multe… Câte? Îl privesc cu gura căscată.

  — Vanilie?

  — Nu. Tu eşti singura mea cucerire de vanilie.

  Clatină din cap, continuând să-mi zâmbească. De ce i se pare amuzantă chestia asta? Şi eu de ce zâmbesc către el ca o idioată?

  — N-aş putea să-ţi dau un număr. Nu le-am trecut pe răboj.

  — Păi, totuşi, despre ce vorbim – zeci, sute… mii?

  Îl privesc cu ochii mari.

  — Zeci. Să rămânem la zeci, pentru numele Celui de Sus.

  — Toate supuse?

  — Da.

  — Şi nu mai rânji la mine, îl dojenesc eu pe un ton blând, încercând, dar nereuşind să-mi păstrez faţa serioasă.

  — Nu pot. Eşti ciudată.

  — Ciudată în sensul de stranie sau ciudat aşa, mai haioasă?

  — Câte puţin din amândouă.

  Îmi răspunde cu cuvintele mele.

  — Asta e o mare neruşinare din partea ta.

  Se apleacă spre mine şi mă sărută pe vârful nasului.

  — Asta o să te şocheze, Anastasia. Eşti gata?

  Încuviinţez din cap, cu ochii mari, cu acelaşi zâmbet tembel pe faţă.

  — Toate supusele de la antrenament, pe vremea când mă antrenam. Sunt locuri în şi în jurul Seattle-ului unde te poţi duce să exersezi. Să înveţi să faci ceea ce fac eu, spune el.

  Pe bune?

  — Oh, exclam.

  — Da. Am dat bani pentru sex, Anastasia.

  — Nu e un lucru cu care să te mândreşti, bâigui eu cu trufie.

  Şi ai avut dreptate… sunt profund şocată. Şi mă oftic că nu pot să te şochez şi eu.

  — Mi-ai purtat chiloţii.

  — Asta te-a şocat?

  — Da.

  Zeiţa mea intimă sare cu prăjina peste ştacheta înălţată la patru metri şaizeci.

  — N-ai avut chiloţii pe tine când ai mers să-i cunoşti pe părinţii mei.

  — Şi asta te-a şocat?

  — Da.

  Dumnezeule, ştacheta a fost înălţată la patru metri nouăzeci.

  — S-ar părea că nu pot să te şochez decât la capitolul chiloţi.

  — Mi-ai spus că eşti virgină. Ăsta-i cel mai mare şoc pe care l-am avut.

  — Da, faţa ta era o imagine sugestivă, un moment Kodak.

  Chicotesc.

  — M-ai lăsat să te bat cu cravaşa.

  — Şi asta te-a şocat?

  — Da.

  Rânjesc.

  — Păi, s-ar putea să te las s-o mai faci.

  — O, chiar sper asta, domnişoară Steele. În weekendul ăsta?

  — OK, accept eu sfioasă.

  — OK?

  — Da. O să merg iar în Camera Roşie a Durerii.

  — Faptul că-mi rosteşti numele?

  — Te şochează asta?

  — Faptul că-mi place mă şochează.

  — Christian.

  Rânjeşte.

  — Vreau să fac ceva mâine.

  Ochii îi strălucesc de entuziasm.

  — Ce?

  — O surpriză. Pentru tine.

  Are un glas blând. Ridic o sprânceană şi în acelaşi timp îmi înăbuş un căscat.

  — Te plictisesc, domnişoară Steele? mă întreabă pe un ton sarcastic.

  Se apleacă şi mă sărută tandru pe buze.

  — Dormi, îmi porunceşte el şi stinge lumina.

  Şi, în acest moment liniştit, în timp ce închid ochii, sleită şi mulţumită, mă gândesc că mă aflu în inima furtunii. Şi că, în ciuda tuturor lucrurilor