în treburile lor, căci eram de acord să mai câştige şi ei câte ceva pe această cale. Uneori mă întrebam cum aş mai fi putut s-o văd pe Füsun dacă Feridun ar fi câştigat într-o bună zi foarte mulţi bani şi s-ar fi mutat de la socrii lui. Simţeam, ruşinat, că acesta era

şi motivul pentru care doream să rămân în relaţii bune cu el.

         In seara aceea, la Tarabya, n-am ascultat melodiile interpretate la cârciumă de alături şi nici n-am cântat cu toţii pe drumul de întoarcere, pentru că Tarik Bey şi tanti Nesibe n-au venit cu noi. Füsun n-a stat nici ea lângă mine, ci lângă soţul ei, şi s-a cufundat în bârfe legate de lumea filmului.

         Cum în seara aceea fusesem nefericit, într-o altă seară când ieşisem din nou cu Feridun şi cu Füsun de la Pelurul, i-am spus unui alt prieten al lui Feridun, care voia să vină cu noi, că nu aveam loc în maşină, pentru că puţin după aceea urma să-i luăm pe părinţii lui Füsun şi să mergem la Bosfor. Probabil că o spusesem pe un ton puţin cam nepoliticos. Am băgat de seamă că ochii verde închis ai bărbatului, care avea o frunte largă, frumoasă, se măreau a mirare, ba chiar a mânie, dar mi l-am alungat imediat din minte. Mai apoi ne-am dus în Çukurcuma, i-am convins - cu vorba bună, dar şi cu ajutorul lui Füsun - pe tanti Nesibe şi pe Tarik Bey să ne însoţească şi ne-am dus cu toţii la restaurantul Tihna din Tarabya.

           Îmi aduc aminte că, la un timp după ce ne-am aşezat la masă şi ne-am apucat să bem ceva, m-am gândit o clipă că eram indispus şi că nu mă puteam bucura de felul în care

decurgea seara din cauza purtării reţinute, încordate a lui Füsun. Tocmai mă întorsesem în spate, în căutarea vânzătorilor de lozuri şi a vânzătorilor de miez de nucă verde, curăţată, cu gândul să ne mai destindem, când l-am zărit, la două mese de noi, pe acelaşi bărbat cu ochi verde închis. Stătea la ceva distanţă de noi, cu un prieten, şi bea ceva, contemplându-ne. Feridun a văzut că-i remarcasem.

         - Prietenul tău a luat maşina şi ne-a urmărit, am spus eu.

         - Tahir Tan nu-mi este prieten, a spus Feridun.

         - Nu este bărbatul care voia să vină cu noi când ieșeam de la Pelurul?

         - Ba da, dar nu e prietenul meu. Joacă în fotoromane şi în filme autohtone cu bătăi. Nu-mi place.

         - De ce s-au luat după noi?

         Am tăcut o clipă. Füsun, care stătea lângă Feridun, auzise şi ea ce vorbeam şi se crispase. Tarik Bey asculta muzica, iar tanti Nesibe ciulise urechea la noi. Curând după aceea

mi-am dat seama, după privirile lui Füsun şi ale lui Feridun, că bărbatul se apropiase de noi, aşa încât m-am întors.

         - Nu vă supăraţi, Kemal Bey, mi-a spus Tahir Tan. Nu intenționez să vă deranjez. Vreau doar să vorbesc cu părinţii lui Füsun.

         Pe chipul lui s-a ivit o expresie de tânăr politicos şi chipeş care, aflat la nunta unui ofițer, cere permisiunea părinţilor fetei pe care o place ca s-o invite la dans, aşa cum se scrie la rubricile de bune maniere ale gazetelor.

         - Mă scuzaţi, domnule, dar aş dori să vă spun ceva, a spus el, apropiindu-se de Tarik Bey. Füsun...

         - Uite, Tarik, omul îţi spune ceva, a spus tanti Nesibe.

         - Vă spun şi dumneavoastră, doamnă. Sunteţi mama lui Füsun, nu-i aşa? Iar dumneavoastră sunteţi tatăl ei, domnule. Ați aflat? Domnilor, doi realizatori proeminenţi ai cinematografĭei din Turcia, Muzaffer Bey şi Hayati Visul, i-au oferit fiicei dumneavoastră nişte roluri importante. Se pare însă că dumneavoastră nu sunteţi de acord cu ofertele respective pentru că în filme figurează nişte scene cu săruturi.

         - Nici vorbă de aşa ceva, a spus Feridun cu răceală.

         În Tarabya era un zgomot infernal, ca de obicei. Tarik Bey fie nu auzise, fie se prefăcea că nu auzise, aşa cum procedau foarte mulţi taţi din Turcia în asemenea împrejurări.

         - Nici vorbă de ce ? a spus Tahir Tan, pe un ton provocator.

         Ne-am dat seama cu toţii că băuse foarte mult şi că era pus pe scandal.

         - Tahir Bey, a spus Feridun, prudent. In seara aceasta suntem în familie şi nu vrem sub nici o formă să discutăm afaceri cu filme.

         - Dar eu vreau... Füsun Hanim, de ce vă temeţi? Ce-ar fi să le spuneţi că vreţi să jucaţi în filme?

         Füsun şi-a ferit ochii. Fuma calmă, cu gesturi domoale. M-am ridicat în picioare. In aceeaşi clipă s-a ridicat şi Feridun. Ne-am interpus între bărbat şi masă. Inspre noi s-au răsucit

câteva capete, de la alte mese. Pesemne că adoptaserăm gesturile acelea de cocoşi de luptă şi postura aceea de scandalagii pe care le etalau de obicei bărbaţii turci înainte de-a se lua la harţă cu cineva, căci o seamă de privitori curioşi, care nu voiau să rateze gâlceava, şi nişte beţivi care voiau să se distreze se apropiau de noi şi se pregăteau de spectacol. Prietenul lui Tahir s-a ridicat şi el de la masă şi s-a apropiat de noi.

         Un chelner mai în vârstă, cu experienţă, care se pricepea la certurile ce se încingeau prin cârciumi, s-a strecurat repede între noi:

         - Ei, haideţi, domnilor, să nu ne îmbulzim, să ne vedem de-ale noastre, a spus el. Cu toţii suntem băuţi, aşa că mai apar şi asemenea disensiuni. Kemal Bey, vă lăsăm pe masă o tavă cu midii şi nişte scrumbii uscate.

         Ca să nu fim înţeleşi anapoda, trebuie să le spun fericitelor generaţii viitoare, care ne vor vizita muzeul peste ani şi ani, că pe vremea aceea bărbaţii din Turcia obişnuiau să se ia la bătaie cu orice pretext, oricând şi pretutindeni, în cafenele, la coadă la spital, în ambuteiaje, la meciurile de fotbal, iar teama de zâzanie şi eschiva erau privite ca o mare dezonoare.

         Prietenul lui Tahir, care venise din spatele lui, i-a pus acestuia pe umăr şi 1-a îndepărtat cu gesturi care sugerau că se cuvenea să renunţe, ca un domn ce era. Feridun m-a cuprins şi el pe după umeri şi m-a aşezat