— Asta nu-i o problemă, a zis Marshal. În jur de patruzeci de ani, arătos, mustaţă, foloseşte numele Peter Macondo…

  — Peter Macondo! l-a întrerupt vocea din telefon. Ăsta e numele pacientului meu!

  — Incredibil! Marshal s-a prăbuşit pe scaun consternat. Foloseşte acelaşi nume! La asta nu m-aş fi aşteptat. Acelaşi nume? Păi, tipul ăsta, Macondo, a urmat cu mine o terapie de scurtă durată, opt şedinţe. Chestiuni tipice ale celor superbogaţi: probleme de împărţire a averii cu cei doi copii şi cu fosta soţie, toată lumea vrea ceva de la el, din cale-afară de generos, o soţie alcoolică. Ai acelaşi scenariu? a întrebat Marshal.

  — Mda, mi-a spus şi mie că a trimis-o la Betty Ford Centre, a spus Marshal. Iar apoi l-am primit împreună cu logodnica lui… Aşa e, o femeie înaltă şi elegantă. Pe nume Adriana… Şi ea a folosit acelaşi nume? Da, aşa e, să lucreze la un contract prenupţial… sună identic. Ştii restul… o terapie încununată de succes, a vrut să mă răsplătească, s-a plâns de onorariul meu mic, o serie de prelegeri academice sponsorizate la Universitatea din Mexico…

  — A, Buenos Aires? Păi, îmi pare bine să aud că încă mai improvizează. Ţi-a vorbit despre noua lui investiţie? Fabrica de căşti pentru bicicletă?

  — Aşa e – o şansă unică – eşti protejat sută la sută de orice eşec. Fără îndoială că ţi-a zis şi de marea dilemă morală, nu? Cum i-a dat un pont financiar greşit chirurgului care i-a salvat viaţa tatălui său? Cum s-a autoflagelat pentru asta? Nu a putut depăşi vinovăţia provocată de faptul că a făcut rău unui om care l-a ajutat. Cum ar mai putea permite să se întâmple iar aşa ceva?

  — Aşa e… chirurg cardiolog… şi-a petrecut şi cu mine o oră întreagă analizând problema. Un detectiv cu care m-am văzut, o adevărată pacoste… s-a entuziasmat la greu auzind asta – a spus că e o manevră inspirată.

  — Deci până unde ai ajuns? I-ai dat deja un cec pentru investiţie?

  — Săptămâna viitoare prânzul la Jockey Club? – chiar înainte să plece la Zürich? Sună cunoscut. Păi, la ţanc mi-ai văzut anunţul. Restul poveştii o să fie scurt şi amar. Mi-a trimis un ceas Rolex, pe care bineînţeles că am refuzat să-l accept, şi bănuiesc că o să facă la fel şi cu tine. Apoi o să te roage s-o tratezi pe Adriana şi o să îţi plătească generos în avans şedinţele ei. Probabil că o să te vezi cu ea o dată sau de două ori. Iar apoi – poc – o să dispară. Amândoi o să se evapore de pe faţa planetei.

  — Nouăzeci de mii. Şi crede-mă ca nu-mi pot permite una ca asta. Dar tu? Cât plănuiai să investeşti?

  — Da, doar patruzeci de mii? Ştiu ce vrei să spui despre soţia ta – şi eu am avut aceeaşi problemă cu a mea. Vrea să ascundă monede de aur sub saltea. În cazul ăsta a avut dreptate – pentru prima oară. Dar sunt surprins că nu ţi-a cerut mai mult.

  — A, s-a oferit să te împrumute cu încă patruzeci de mii, fără dobândă, până faci tu rost de bani în următoarele săptămâni? Drăguţă fază.

  — Nici nu ştiu cum îţi pot mulţumi pentru avertisment, a replicat interlocutorul. Exact la fix. Îţi rămân dator.

  — Da, exact la fix, aşa e. Cu mare plăcere. Mă bucur că am putut să ajut un coleg de breaslă. Cât îmi doresc să fi făcut cineva aşa ceva şi pentru mine.

  — Hei, hei, nu închide. Nu pot să-ţi spun cât de bucuros sunt că te-am salvat de la o escrocherie. Dar nu de asta… sau nu numai de asta… am pus anunţul. Ticălosul e periculos. Trebuie oprit. După o vreme o să se ducă la alt psihiatru. Trebuie să-l băgăm la închisoare.

  — APA? Păi, sunt de acord: ar fi o soluţie să-i implicăm pe avocaţii APA. Dar n-avem timp. Tipul ăsta iese la suprafaţă pentru puţin timp şi apoi dispare. Am pus un detectiv particular să se ocupe de asta şi, dă-mi voie să-ţi spun, când Peter Macondo dispare, nu lasă nici o urmă. N-ai cum să dai de el. Ai vreo informaţie, vreun indiciu care să ne sugereze adevărata lui identitate? O adresă permanentă? I-ai văzut vreodată paşaportul? Cărţile de credit? Contul bancar?

  — Mda, totul cu bani gheaţă? Aşa a făcut şi cu mine. Dar plăcuţele cu numărul de înmatriculare?

  — Minunat – dacă poţi face rost de numărul de înmatriculare -, minunat. Deci aşa v-aţi cunoscut? A închiriat o casă pe strada pe care locuieşti, în Long Island, şi te-a plimbat cu noul lui Jaguar? Ştiu cine a plătit pentru acel Jaguar. Dar da, da, fă rost cum poţi de numărul ăla. Sau de numele agenţiei care i l-a vândut, dacă încă mai e pe maşină. Nu văd nici un motiv pentru care să nu-l putem prinde.

  — Sunt total de acord. Ar trebui să te duci la un detectiv particular – sau poate la un avocat de drept penal. Toţi cei pe care i-am consultat s-au dat peste cap să mă convingă că tipul e profesionist. Avem nevoie de ajutor specializat…

  — Da, mai bine îl pui pe detectiv să adune informaţii, n-o face tu. Dacă Macondo te vede dând târcoale casei sau maşinii lui, o s-o şteargă.

  — Onorarii? Detectivul meu mi-a luat cinci sute pe zi – avocatul, două sute cincizeci pe oră. În New York o să te stoarcă şi mai tare de bani.

  — Nu înţeleg, a spus Marshal. De ce să plătesc eu onorariile?

  — Nici eu n-am nimic de câştigat. Suntem în aceeaşi oală – toată lumea mi-a garantat că n-o să-mi recuperez niciodată banii, că atunci când Macondo o să fie prins, n-o să aibă nici un sfanţ, doar o listă lungă de un kilometru