o vedeai cum se sfârşea. Totul era incremenit. Deodată, printre ramurile teilor s-a auzit vâjâitul unei adieri de vânt. Măcelarul a tras capul oii într-o parte şi a lăsat sângele să se scurgă într-o groapă

săpată dinainte.

         Pe margine se aflau nişte copii curioși, cu feţele pungite, şoferul Cetin Efendi şi un bătrân care se ruga. Füsun mă apucase, tăcută, de mâneca sacoului. Oaia tot se mai zvârcolea

din vreme-n vreme, dar acelea erau ultimele ei zvâcniri. Măcelarul care-şi curăţa cuţitul, ştergându-l de şorţ, era Kazim, a cărui prăvălie se afla lângă secţia de poliţie, dar în prima clipă nu-l recunoscusem. Când privirile mele s-au întâlnit cu cele ale bucătarului Bekri, mi-am dat seama că era vorba de oaia noastrã, care fusese cumpărată pentru baieram şi stătuse legată vreme de o săptămână în grădina din spatele casei.

         - Hai să mergem, i-am spus lui Füsun.

         Am plecat. fără  scoatem o vorba şi am ieşit în stradă. Oare să nu mă fi simţit în largul meu pentru că o lăsasem pe fetiță să asiste la un asemenea spectacol fără să schiţez vreun gest? Încercam un sentiment de vinovăţie, dar nu știam exact din ce pricina.

         Nici mama, nici tata nu erau credincioşi. Nu-l văzusem pe nici unul dintre ei făcându-şi rugăciunea ori ţinând post. La fel ca foarte multe perechi care se maturizaseră în primii ani

ai Republicii, nu erau lipsiţi de consideraţie, ci doar indiferenți față de religie şi, la fel ca foarte mulți dintre prietenii ori cunoștințele lor, explicau această lipsă de interes prin ataşa-

mentul față de Atatürk şi de republicanismul secular. În ciuda acestui fapt, familia mea, la fel ca foarte multe alte familii burgheze, laice din Nişantaşi, tăia câte o oaie la fiecare Sărbătoare a Jertfei şi-i împărșea carnea săracilor, așa cum se cuvcnea. Nici tata, nici vreo altă persoană din familie nu aveau însă de-a face cu oaia, cu sacrificarea ei, iar împărțirea cărnii şi a pieii hărăzite nevoiaşilor era. lăsată în seama bucătarului şi a portarului. Şi eu, la fel ca şi ei, stătusem departe de această ceremonie a tăierii, care avea loc de ani de zile în dimineţile de bairam, pe maidanul din vecinătate.

         În vreme ce ne îndreptam tăcuţi spre prăvălia lui Alaaddin, s-a stârnit o pala de vânt rece, tocmai când treceam prin fața moscheii din Teşvikiyc, iar starea de indispoziţie care mă stăpânea m-a făcut parcă să mă înfior.

         Te-ai speriat adineaori? am întrebat cu. Bine ar fi fost să nu ne uităm...

         - Biata oaie! a spus ea.

         - Știi de ce este sacrificat animalul de jertfă, nu-i aşa?

         - Într-o bună zi, când vom ajunge în Rai, oaia aceea o săă ne treacă peste podul Sírat...

         Aceea era interpretarea dată jertfei de copii  și de persoanele neinstruite.

         - Povestea are şi un început..., am apus eu, pe un ton profesoral. Îl ştii?

         - Nu.

         - Preasfântul Abraham nu avea copii. S-a rugat mult, spunând ,,Doamne, dă-mi un copil şi-am să fac tot ce vei voi !“. În cele din urmă, rugăciunile sale au fost ascultate şi, într-o bună zi, i s-a născut un fiu, Ismaill. Îşi iubea foarte mult fiul, îl dezmierda zi de zi, plutea de fericire şi îi mulţumea necontenit lui Dumnezeu. Într-o noapte, i s-a arătat în vis Dumnezeu, care i-a spus: ,,Taie-i beregata fiului tău, jertfeşte-l pentru mine!“

         - De ce-a spus asta?

         - Ascultã aici! Preasfântul Abraham a urmat cuvântul Domnului. Şi-a scos cutitul şi, tocmai când era pe cale să-şi taie fiul... şi-a fãcut apariţia o oaie!

         - De ce?

         - Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de Abraham şi i-a trimis o oaie, ca s-o sacrifice în locul fiului său preaiubit. Pentru că Dumnezeu a văzut că Abraham i se plecase.

         - Dacă Dumnezeu nu i-ar fi trimis oaia, Preasfântul Abraham şi-ar fi jertfit cu adevărat fiul? a întrebat Füsun.

         - L-ar fi jertfit, am spus eu, neliniştit. Pentru că era sigur că avea să-l jertfească, Dumnezeu l-a îndrăgit foarte mult şi i-a trimis oaia, ca să nu sufere.

         Vedeam însă că nu izbutisem să-i desluşesc unei fete de doisprezece ani gestul unui tată care încerca să-şi înjunghie şi să-şi ucidă fiul pe care-1 iubea nespus. Neliníştea care mă stăpânea se preschimba acum în stânjeneala de a nu-i putea explica fetiţei sacrificiul.

         - Aaa, prăvălia lui Alaaddin e închisă! am spus eu. Să aruncăm o privire la magazinul din piaţă.

         Ne-am dus până în Piaţa Nişantaşi. Chioşcul de tutun şi ziare ai lui Nurettin, aflat la intersecţie, era şi el închis.

         Ne-am intors. În vreme ce pãşeam tăcuţi pe străzi, m-am gândit la o explicaţie privitoare la profetul Abraham, care să fie pe placul lui Füsun:

         - Desigur că Abraham nu ştia la început că oaia avea să-i ia locul fiului său, am spus eu. Dar credea atât de mult în Dumnezeu, îl iubea atât de mult, încât simţea că, în cele

 

1. Varianta turcă a numelui ebraic Işmael, împrumutată pe filieră arabă (coranică).

 

din urmă, acesta nu avea să abată nici un rău asupra lui... Dacă iubim pe cineva foarte, foarte mult, dacă-i dăruim cel mai prețios lucru pe care-1 avem, ştim că nu ne putem aștepta la nimic rău din partea lui. Acesta este sacrificiul. Tu pe cine iubeşti cel mai mult pe lume?

         - Pe mama, pe tata...

         Pe drum ne-am întâlnit cu şoferul Cetin.

         - Çetin Efendi, tata vrea nişte lichíor, am spus eu. Magazinele din Nişantaşi sunt închise, aşa că ce-ar fi să ne repezi până în Taksim? Poate că după aceea o să ne şi plimbăm puțin.

         - Vin şi eu, nu-i aşa? a spus Füsun.

         M-am aşezat cu Füsun pe bancheta din spate a Chevroletului 56 al tatei, de culoarea vişinei putrede. Cetin Efendi a condus maşina pe străzile pline de hârtoape, pavate cu piatră cubică. Füsun se uita pe geam. După ce am trecut prin Maçka, am ajuns la Dolmabahçe. Străzile erau pustii, exceptând câteva persoane gătite de sărbătoare. Când am trecut însă pe lângă stadionul din Dolmabahçe, am văzut pe marginea drumului un mic grup de oameni care tăiau o oaie.

         - Çetin Efendi, pentru numele lui Dumnezeu, explică-i fetei de ce tăiem noi animale! Eu n-am reuşit s-o fac prea bine.

         - Vai, nu spuneţi asta, Kemal Bey!