Doamne, ce-l mai uram!

  — Aţi fost la New York? l-am întrebat.

  — Ce, ai înnebunit? Cum naiba era să mergem la New York când s-a învoit doar pân' la nouă şi jumătate!

  — Păcat!

  — Ascultă, spuse el, ridicându-şi privirea, dacă ai de gând să fumezi, ce-ar fi să te duci jos la spălător? Tu te cari din şcoală, dar eu trebuie să zac aici până oi absolvi!

  M-am făcut că n-aud. Zău că da. Am continuat să fumez ca turbat. Un singur lucru am făcut totuşi, m-am întors pe o parte şi m-am uitat cum îşi tăia unghiile lui nenorocite. Ce şcoală! Veşnic trebuia să suporţi pe câte unul care-şi tăia unghiile, sau îşi storcea coşurile, sau mai ştiu eu ce.

  — I-ai transmis complimente din partea mea? l-am întrebat.

  — Îhî.

  Îi transmisese pe naiba, măgaru'!

  — Şi ce-a spus? Ai întrebat-o dacă tot îşi mai ţine regii în ultimul rând?

  — Nu, n-am întrebat-o! Ce dracu' îţi închipui c-am făcut toată noaptea, crezi c-am jucat dame? Ce Dumnezeu!

  Nici nu i-am răspuns. Doamne, ce-l uram!

  — Dar dacă nu v-aţi dus la New York, unde aţi fost? l-am întrebat după un timp.

  Cu greu reuşeam să mă stăpânesc, să nu-mi tremure vocea. Mamă, ce mă enerva! Parcă simţeam că se întâmplase ceva!

  Isprăvise cu tăiatul unghiilor. Aşa în chiloţi cum se afla, se ridică de pe pat. I se făcuse de glume. S-a apropiat de patul meu, s-a aplecat peste mine şi a început să-mi care pumni în umăr, cică aşa, în joacă.

  — Isprăveşte, i-am spus. Unde ai dus-o, dacă n-aţi fost la New York?

  — Nicăieri. Am stat într-o maşină nenorocită.

  Şi spunând asta, mi-a mai dat un pumn, tot în joacă.

  — Isprăveşte! am repetat. A cui era maşina?

  — A lui Ed Banky.

  Ed Banky era antrenorul de baschet de la Pencey. Amicul Stradlater era una din simpatiile lui, fiindcă juca centru în echipă, şi Ed Banky îi împrumuta maşina de câte ori i-o cerea. De fapt, elevii n-aveau voie să împrumute maşini de la personalul şcolii, dar măgarii ăştia de sportivi sunt foarte uniţi. Prin toate şcolile pe unde am trecut, măgarii de sportivi făceau întotdeauna front comun.

  Stradlater continua să-mi care pumni în umăr. Peria de dinţi pe care o ţinea într-o mână şi-o băgase în gură.

  — Ce-aţi făcut? l-am întrebat. Amor în maşina lui Ed Banky?

  Vocea îmi tremura îngrozitor.

  — Ce-ţi veni să spui asta! Vrei să-ţi frec ridichea?

  — Asta aţi făcut?

  — Secret profesional.

  Ce s-a întâmplat mai departe, nu-mi amintesc prea bine. Ştiu doar că m-am sculat de pe pat de parc-aş fi vrut să mă duc la spălător sau mai ştiu eu unde şi am dat să-l pocnesc cu toată puterea peste peria de dinţi, ca să i-o împing pe gât, să-i sfârtec beregata. Numai că n-am nimerit. Am reuşit doar să-l ating într-o parte a capului. Probabil că l-a durut puţin, dar nu cât aş fi vrut eu. L-ar fi durut mult mai tare dacă nu l-aş fi lovit cu dreapta, căci pumnul drept nu pot să-l strâng prea bine, din cauza rănii de care v-am povestit.

  În orice caz, după o clipă, m-am trezit pe blestemata aia de podea, cu Stradlater, roşu de furie, aşezat pe pieptul meu. Adică mă apăsa pe piept cu genunchii lui blestemaţi şi cântărea aproape o tonă. Ca să nu-l mai lovesc, mă ţinea de mâini. Aş fi fost în stare să-l ucid.

  — Ce naiba te-a apucat? mă tot întreba, şi faţa lui de cretin se făcea din ce în ce mai roşie.

  — Ia-ţi genunchii împuţiţi de pe pieptul meu, i-am zis.

  Aproape că urlam. Zău că da.

  — Dă-te jos de pe mine, stârpitură nenorocită.

  Dar n-a vrut. Mă ţinea strâns de mâini, şi eu continuam să-l înjur, şi asta a mers aşa vreo zece ore la rând. Nici nu mai ştiu bine tot ce i-am spus. I-am spus că-şi închipuie că se poate culca cu orice fată vrea. I-am spus că nici măcar nu-i păsa dacă fata îşi păstrează toţi regii în ultimul rând, şi că nu-i păsa pentru că era un idiot şi un cretin. Se înfuria groaznic când îl făcea cineva cretin. De altfel, toţi cretinii se înfurie când le spui că sunt cretini.

  — Taci naibii din gură, Holden, îmi spunea, în timp ce faţa lui mare şi tâmpită se roşea din ce în ce mai tare. Taci!

  — Nici măcar nu ştii dacă o cheamă Jane sau Jean, cretinule, păcătosule!

  — Ascultă, Holden. Taci. Asta-i ultima dată că te previn.

  Reuşisem să-l scot din sărite.

  — Dacă nu taci, te trăsnesc de nu te vezi.

  — Ia-ţi genunchii împuţiţi de cretin de pe pieptul meu.

  — Dacă te las să te ridici, taci?

  Nici nu i-am răspuns.

  Atunci m-a întrebat din nou:

  — Holden, dacă te las să te ridici, taci?

  — Da.

  S-a ridicat, şi eu m-am sculat în picioare. Din cauza genunchilor lui împuţiţi mă durea tot pieptul.

  — Eşti un porc şi un cretin împuţit, i-am zis.

  Asta îl înfurie de-a binelea. M-a ameninţat cu degetul lui mare şi prost.

  — Holden, te previn. Pentru ultima dată. Dacă nu-ţi ţii cloanţa, te…

  — De ce s-o ţiu? i-am spus, răcnind. Asta-i nenorocirea cu voi, cretinii, niciodată nu vreţi să discutaţi nimic. După asta se recunoaşte un cretin. Nu vrea să discute niciodată nimic intelig…

  M-a pocnit cu toată puterea, şi-n clipa următoare m-am trezit din nou pe podea. Nu mi-aduc aminte dacă m-a făcut sau nu knock-out, dar nu cred. E foarte greu să faci un tip knock-out. E uşor numai în păcătoasele alea de filme. Sângele îmi