prăjită şi a dezinfectant. Mmm… nu e o aromă aşa de ispititoare. Christian mă duce la un separeu.

  — Nu mi te-aş fi imaginat niciodată aici, spun în timp ce ne aşezăm.

  — Tata ne ducea la o chestie din asta ori de câte ori mama era plecată la câte o conferinţă medicală. Era secretul nostru.

  Îmi zâmbeşte, cu ochii dansând, apoi ia un meniu, trecându-şi o mână prin părul răvăşit.

  — Ştiu ce vreau, zice el cu o voce scăzută şi răguşită.

  Ridic privirea la el şi văd că se uită la mine în felul acela care-mi contractă toţi muşchii din pântec şi-mi taie respiraţia, cu ochii lui întunecaţi şi pârjolitori. Dumnezeule mare! Mă uit la el şi sângele-mi cântă prin vene, răspunzând chemării lui.

  — Vreau ce vrei şi tu, îi răspund în şoaptă.

  El trage aer cu forţă în piept.

  — Aici? întreabă el sugestiv, ridicând o sprânceană la mine, zâmbind vicios, cu vârful limbii prins între dinţi.

  O, Doamne… sex în IHOP. Expresia i se schimbă, devenind mai întunecată.

  — Nu-ţi mai muşca buza, îmi ordonă el. Nu aici, nu acum.

  Privirea i se înăspreşte momentan şi, pentru o clipă, arată delicios de ameninţător.

  — Numai pentru că nu pot să te am aici, nu mă ispiti.

  — Bună, mă numesc Leandra. Cu ce vă pot servi… ăă… oameni buni… ăă… azi, în dimineaţa asta…?

  Vocea îi şovăie şi nu-şi mai găseşte cuvintele în momentul în care îl vede în toată splendoarea pe domnul Făt-Frumos aflat vizavi de mine. Se face stacojie la faţă şi un dram de compasiune îmi înfloreşte nepoftit în conştiinţă, pentru că şi asupra mea are încă acelaşi efect. Prezenţa ei îmi permite să scap pentru scurt timp de căutătura lui senzuală.

  — Anastasia? mă îndeamnă el, ignorând-o, şi nu cred că altcineva ar putea să-mi încarce numele de atâta senzualitate cum a făcut el în acel moment.

  Înghit în sec, rugându-mă să nu mă înroşesc la fel de tare ca Leandra.

  — Ţi-am zis, o să iau ce iei şi tu.

  Vorbesc încet, iar se uită la mine cu ochi flămânzi. Dumnezeule, zeiţa mea intimă e pe cale să leşine. Sunt pregătită pentru jocul ăsta?

  Leandra se uită când la mine, când la el. Practic, faţa ei are aceeaşi culoare ca şi părul ei roşu şi lucios.

  — Să vă mai las un minut să vă hotărâţi?

  — Nu, ştim ce vrem.

  Gura lui Christian tresare într-un zâmbet mic şi sexy.

  — Vrem două porţii de clătite cu sirop de arţar şi bacon separat, două pahare de suc de portocale, o cafea neagră cu lapte şi un ceai English Breakfast, dacă aveţi, comandă Christian, fără să-şi ia privirea de la mine.

  — Va mulţumesc, domnule. Asta e tot? şopteşte Leandra, uitându-se oriunde, numai la noi, nu.

  Amândoi ne întoarcem şi ne uităm lung la ea, iar Leandra se înroşeşte din nou şi îşi ia tălpăşiţa de acolo.

  — Ştii, nu prea e corect.

  Mă uit în jos la tăblia mesei, trasând pe ea un model cu degetul arătător, în încercarea de a părea nonşalantă.

  — Ce nu e corect?

  — Felul cum dezarmezi oamenii. Femeile. Pe mine.

  — Te dezarmez eu pe tine?

  — Tot timpul, pufnesc eu.

  — E vorba doar despre înfăţişarea fizică, Anastasia, spune el cu blândeţe.

  — Nu, Christian, e vorba de mult mai mult.

  Fruntea i se încreţeşte.

  — Mă dezarmezi total, domnişoară Steele. Inocenţa ta. Spulberă toate prostiile.

  — De-aia te-ai răzgândit?

  — M-am răzgândit?

  — Da – în privinţa… ăă… noastră.

  Îşi mângâie bărbia gânditor cu degetele lui lungi şi pricepute.

  — Nu cred că m-am răzgândit în adevăratul sens al cuvântului. Doar că trebuie să ne redefinim parametrii, să ne redesenăm liniile de front, dacă vrei. Putem face să funcţioneze asta, sunt sigur. Vreau ca tu să fii supusa mea în sala de jocuri. În afară de asta… ei bine, cred că totul se poate discuta. Alea sunt exigenţele mele, domnişoară Steele. Ce ai de spus în privinţa asta?

  — Deci, o să pot să dorm cu tine? În patul tău?

  — Asta vrei?

  — Da.

  — Atunci, sunt de acord. Şi-apoi, dorm foarte bine când te afli în patul meu. Habar n-am avut.

  Îşi încreţeşte fruntea în timp ce vocea îi scade în intensitate.

  — M-am temut c-o să mă părăseşti dacă n-o să fiu de acord cu toate astea, şoptesc eu.

  — Nu plec nicăieri, Anastasia. Şi-apoi…

  Fraza rămâne neterminată şi, după ce se gândeşte un timp, adaugă:

  — Urmăm sfatul tău, definiţia ta: compromisul. Aşa mi-ai scris într-un e-mail. Şi, până acum, funcţionează pentru mine.

  — Îmi place la nebunie că vrei mai mult, murmur eu sfioasă.

  — Ştiu.

  — De unde ştii?

  — Crede-mă. Ştiu.

  Îmi zâmbeşte afectat. Ascunde ceva. Ce?

  În clipa aceea, Leandra soseşte cu micul nostru dejun şi conversaţia noastră încetează. Stomacul îmi forfoteşte, amintindu-mi cât de înfometată sunt. Christian priveşte cu un aer enervant de aprobator cum devorez tot ce am în farfurie.

  — Pot să-ţi fac cinste? îl întreb pe Christian.

  — Cum?

  — Să plătesc eu masa asta.

  Christian pufneşte dispreţuitor.

  — Nu cred.

  — Te rog. Vreau eu.

  Se încruntă la mine.

  — Tu chiar vrei să mă emasculezi complet?

  — Ăsta e probabil singurul loc unde-o să fiu în stare să plătesc.

  — Anastasia, apreciez că te-ai gândit la asta. Chiar apreciez. Dar, nu.

  Îmi ţugui buzele.

  — Să nu te-ncrunţi, mă ameninţă el, ochii scânteindu-i ameninţător.

  Bineînţeles că nu mă întreabă de adresa mamei mele. O ştie deja, ca un adevărat hărţuitor ce e. Când parchează în faţa casei, nu mai comentez.