Pipo de Ozora până la episcopul Zagrebului, Eberhard de Lorraine. După cum se vede, şi în versiunea pe care o ştii tu, vorbim de un Ordin limitat la Europa Centrală şi un pic spre Est, de vreme ce tatăl lui Vlad Ţepeş e primit şi el în Ordin.

— Şi, să ghicesc, aici intervine italianul.

— Ştiu că mă iei peste picior, dar chiar aşa e. Prin efortul lui, Ordinul se extinde enorm.

— Da, însă cei veniţi nu sunt membri cu drepturi depline, ci un fel de membri de onoare.

— Nimic mai fals. Asta au lăsat să se creadă. Întrucât, dacă s-ar fi aflat adevărul, cei douăzeci şi patru ar fi fost revoltaţi. Aşa că se creează un supracerc, format de data aceasta din douăsprezece persoane. Ăsta e Ordinul adevărat care va supravieţui. Aici, datorită italianului, atmosfera se subţiază. Suntem în zone înalte. Henric al V-lea al Angliei, Vladislav Jagello, Alfons al Aragonului şi al Neapolelui, Cristofor al III-lea al Danemarcei. Lideri ai marilor oraşe italiene – Veneţia, Padova, Verona – apoi regi germani, nobili francezi, marele-duce al Lituaniei.

— Aici m-aţi pierdut, spuse Charles.

— Fiindcă până aici ştiai. Ei bine, după moartea lui Sigismund, Ordinul ăsta rămâne secret şi se reduce la cei doisprezece membri ai Consiliului cum se va numi el, începând de pe la 1435, chiar după moartea primului Magister. Ceilalţi rămân în Ordin, dar nu vor mai conta. Mai mult, cei doisprezece fac o nouă Chartă a Ordinului prin care îşi propun ca din Consiliu să facă parte cei mai puternici şi mai influenţi oameni ai lumii la acel moment. Astfel, între ei vei găsi, dacă iei perioade istorice întregi, cele mai mari nume ale istoriei. La început, regi, baroni şi prinţi. Câte o faţă bisericească pentru echilibru. Însă astea încep să îşi piardă repede din importanţă. În primul val sunt, de exemplu, important pentru noi, Henric al VII-lea al Angliei, regele Franţei, Ludovic al XI-lea, şi aşa mai departe.

— Aiurea, izbucni Charles. Nu există nicio dovadă despre asta.

— Există, doar că nu sunt deloc publice. Oricum, dacă în secolul al XV-lea cvasitotalitatea membrilor sunt regi şi prinţi, din secolul al XVI-lea îşi fac loc printre ei şi altfel de personaje. Primii bancheri florentini intră în Ordin. Destul de timid, locurile prinţilor şi ale regilor sunt luate de oameni cu mare putere de decizie şi cu influenţă chiar la Curţile acestora, chiar sub nasul lor. În secolul al XVII-lea din el fac parte industriaşi care încep să se îmbogăţească, alături de Richelieu şi Mazarin, să zicem, de Wallenstein şi Cromwell. Sau Gustav Adolf.

— Sper că nu vă aşteptaţi să cred aşa ceva.

Sir Winston continuă ca şi cum n-ar fi auzit protestele lui Charles.

— De multe ori lucrau pe dedesubt chiar contra lucrurilor pe care le făceau în mod oficial. Chiar dacă se înfruntau la nivel de state, să zicem, interesele lor economice au început să devină de-a dreptul suprastatale. Şi chiar dacă nu reuşesc să creeze în mod real o internaţională a dominaţiei universale, păstrează, ca să zic aşa, mâncarea caldă. Din secolul al XVIII-lea feţele regale încep să dispară cu totul. Cea mai importantă figură este Petru cel Mare al Rusiei, dar în rest Conciliul e format din industriaşi, armatori, primii proprietari de mare anvergură, însă şi mari oameni de arme, generali şi miniştri. Oricum, asta n-are mare importanţă. Ce trebuie reţinut e că există o societate secretă care se trage dintr-o organizaţie istorică ai cărei membri domină lumea. De-a lungul istoriei, grupul lor a cunoscut creşteri şi descreşteri. A fost de multe ori în pericol de a dispărea. De fiecare dată când credeai despre ei că s-au dus, reveneau mai puternici, mai influenţi, mai siguri pe ei înşişi. Revoluţia franceză i-a pus rău de tot pe butuci, din cauza structurii lor încă nobiliare sau de oameni care depindeau de vechiul regim. În cele din urmă, sfârşitul monarhiilor şi viteza cu care creştea America a fost salvarea lor. Astăzi cei doisprezece sunt în cea mai mare parte bancheri şi speculanţi financiari. Ei deţin şi coordonează aproape tot ce e afacere în lumea asta. Sunt supranaţionali. Deţin şi şantajează ţări întregi şi guverne, fac politici mondiale şi regionale. Decid ce ţară va falimenta, cum şi când. Supervizează toate pieţele şi au ajuns să controleze până şi minţile mulţimilor. Astăzi sunt mai periculoşi decât au fost vreodată. Şi de aceea trebuie opriţi!

Privirea sceptică şi uşor dezamăgită a lui Charles nu îl descurajă deloc pe bătrân. În timp ce se ridică şi îl conduse pe Charles afară din bibliotecă, spuse:

— Ştiu că e foarte mult de înmagazinat şi de înţeles. Mai ales atunci când crezi că înţelegi, măcar în mare, cum funcţionează lumea. Cartea pe care ai văzut-o conţine informaţii exacte şi dovezi că fiecare lucru pe care ţi l-am spus e adevărat. Într-o zi va fi a ta. Acum însă ai o misiune de dus la bun sfârşit.

— O misiune? Ce misiune?

— Îţi spun pe drum, încheie bătrânul în timp ce îi ceru şoferului să pregătească maşina.

 

În limuzină, Charles părea foarte dezamăgit. Toate misterele astea care porniseră în forţă se dezumflaseră cu totul. Sir Winston îi puse prietenos mâna pe braţ şi aşteptă să zică ceva.

— Mă gândeam la ceva mai original, mărturisi Charles, nu la comploturi iudeo-masonice. Guvernul din umbră care conduce lumea. Complotul bogătanilor care au păstrat de-a lungul istoriei un nucleu de iniţiaţi înţelepţi, cu intenţii malefice şi care deţin o cunoaştere ascunsă, conspiraţii ale răului, monştri moderni. Nu există un design din ăsta de anvergură. N-are, pur şi simplu, cum. Există şi au existat întotdeauna comploturi felurite, mai mari sau mai mici. Pe unele le-am descoperit chiar eu. Dar ceva care să lege toate punctele rămase în suspensie, în felul ăsta, depăşeşte orice limită a absurdului. Până acum erau Iluminatii şi masonii, Christos care a avut un copil şi Biserica a ascuns asta. O fi având multe păcate Biserica, însă asta e pură ficţiune. Rozicrucieni, Templieri, Sfântul Graal, adică sfântul nimic. Complot la asasinarea lui Kennedy, falsificarea aterizării pe Lună, piramide pe