totalul stabilit la 6 decembrie de şeful Cartierului General al Armatei 6. Acest raport arată că “lista de aprovizionare cu alimente a Armatei 6 din încercuire indica un total de 275 000 oameni, inclusiv 20300 hiwi şi 11000 români. (Sursele Armatei române susţin că aceasta avea 12600 de oameni în interiorul încercuirii. Mai erau şi câteva sute de italieni.) Dacă se adaugă la aceste cifre cei 15 000 de oameni pierduţi “doar în interiorul încercuirii”, între 21 noiembrie şi 6 decembrie, ar însemna că aproape 290 000 de oameni fuseseră încercuiţi la 22 noiembrie.

Toţi autorii sunt de acord că au fost scoşi pe calea aerului în jur de 25 000 de răniţi şi specialişti, dar nu există o certitudine prea mare în privinţa numărului de morţi şi de prizonieri. Adevărul nu va fi cunoscut niciodată din cauza haosului ce a domnit după ofensiva sovietică din 10 ianuarie 1943 pentru zdrobirea încercuirii. Ceea ce poate fi absolut sigur este că ceva mai puţin de 52 000 de membri ai Armatei 6 au murit între 22 noiembrie şi 7 ianuarie, dar nu se menţionează câţi dintre aceştia au fost hiwi. Cifra sovietică referitoare la prizonierii luaţi între 19 noiembrie şi 31 ianuarie -111 465 precum şi 8 928 în spitale - nu specifică nici câţi dintre ei erau germani, nici, ceea ce este mai important, câţi aparţineau trupelor încercuite, faţă de cei capturaţi în timpul Operaţiunii Furtună de lamă şi al Operaţiunii Micul Saturn.

Lovitura sovietică din cadrul Operaţiunii Inelul, din 10 ianuarie 1943, adăugată la efectele bolilor, frigului, inaniţiei, epuizării şi execuţiilor sumare, sugerează că pierderile au crescut foarte mult, poate chiar s-au dublat, ajungând la circa 100 000, inclusiv hiwi. Atât Kehrig, cât şi Overmans estimează pierderile suferite de la 22 noiembrie până la capitulare aproape de 60 000. Ei nu fac, fireşte, nici o încercare de a estima numărul de hiwi care au murit în timpul luptelor. Nu putem decât presupune că doar foarte puţini au scăpat după aceea cu viaţă.

 

 

 

Au existat şi alte legături cu războiul civil din Spania. Ruben Ruiz Ibarruri, fiul celebrei La Pasionaria, a fost ucis pe vremea când comanda o companie de mitralieri a Diviziei 35 puşcaşi gardă la sud de Kotluban. Patru mareşali ai Uniunii Sovietice, ale căror nume au fost strâns legate de bătălia de la Stalingrad Voronov, Malinovski, Rokossovski şi Rodimţev - fuseseră consilieri în Spania, aşa cum a fost şi generalul Şumilov, comandantul Armatei 64. Voronov a comandat artileria republicană în timpul asediului Madridului împotriva Armatei, ,Africa lui Franco

Nu poate fi aproape nici un dubiu că propaganda “violului” de la sfârşitul verii“  a contribuit în mod semnificativ la violul în masă comis de Armata Roşie în înaintarea ei pe teritoriul german la sfârşitul anului 1944 şi în 1945.

Doi fii ai altor conducători sovietici, Vladimir Mikoian şi Leonid Hruşciov, au fost în aviaţia Armatei Roşii la Stalingrad. Vasili Stalin, care era mai mult decât un băiat de bani gata, un fel de vântură ţară, a scăpat în curând de misiunile de lup' pentru a face un film de propagandă despre forţele aeriene

Generalul Renoldi s-a dovedit apoi mai interesat. Din vagonul său de cale ferata a descris cu destulă răceală deteriorarea sănătăţii soldaţilor din încercuire ca “un experiment pe scară largă al efectelor foamei”

Paulus a pretins ulterior că nu a ordonat niciodată să se deschidă focul împotriva vreunui purtător de steag alb, dar s-ar putea ca Schmidt să fi dat ordinul

Cele publicate într-o colecţie anonimă, intitulată Ultimele scrisori de la Stalingrad, care a produs o puternică emoţie la apariţia sa în 1945, sunt considerat acum falsuri

Fotografia făcută de Karmen a fost prelucrată la Moscova. Generalul Telegin a fost scos de pe pozitiv pentru că Stalin nu l-a considerat suficient de important Pentru un astfel de moment istoric. (Chiar şi avansarea lui Diatlenko la gradul de Maior a fost accelerată ca să corespundă datei publicării fotografiei.) Acest incident a devenit una din farsele groteşti ale epocii lui Stalin. Când a apărut fotografia pe Prima pagină din Pravda, fără chipul lui Telegin, acesta s-a îngrozit ca nu cumva să-l fi denunţat cineva pentru vreo remarcă întâmplătoare. Nu s-a întâmplat nimic, așa că s-a crezut în siguranţă, dar mai târziu, în 1948, a fost arestat pe neaşteptate din ordinul lui Abakumov (şeful SMERŞ), în aparenţă fără nici un motiv

Gărzi germane au fost folosite şi în alte lagăre. Cei mai răi au fost vreo două sute de germani (mulţi au fost din anumite motive numiţi saxoni) care dezertaseră din batalioanele de pedeapsă, înarmaţi cu bâte de lemn şi denumiţi “luptători împotriva fascismului”, refuzau să le permită soldaţilor să-şi facă nevoile în timpul apelului, deşi majoritatea acestora sufereau de dizenterie