Stalingrad descarcă cărți de dragoste online gratis pdf 📖

Antony Beevor

Stalingrad

Prefaţa

“Rusia”, observa poetul Tiucev, “nu poate fi înţeleasă cu mintea.” Bătălia de la Stalingrad nu poate fi înţeleasă printr-o analiză obişnuită. Un studiu pur militar al unei astfel de lupte titanice nu reuşeşte să transmită realitatea din teren, cam tot aşa cum hărţile lui Hitler din Bârlogul Lupului de la Rastenburg l-au izolat într-o lume fantezistă, departe de suferinţa soldaţilor săi.

Ideea ce a motivat scrierea acestei cărţi este aceea de a arăta, în cadrul unei naraţiuni istorice convenţionale, experienţa trăită de trupele ambelor tabere, pe baza unui mare volum de documente noi, provenite mai ales din arhivele ruseşti. Varietatea surselor este importantă pentru evidenţierea caracterului fără precedent al încleştării şi al efectelor ei asupra celor angajaţi în luptă fără prea multe speranţe de scăpare.

Izvoarele documentare includ jurnale de război, rapoarte ale preoţilor militari, relatări personale, scrisori, interogatoriile la care au fost supuşi de NKVD prizonierii germani şi nu numai, jurnale intime şi convorbiri cu supravieţuitori. Una din cele mai bogate surse aflate în arhivele centrale de la Podolsk ale Ministerului rus al Apărării cuprinde rapoartele foarte amănunţite trimise zilnic de pe Frontul de la Stalingrad lui Aleksandr Şcerbakov, şeful Secţiei Politice a Armatei Roşii de la Moscova. Acestea descriu nu doar acţiunile eroice, ci şi “evenimente extraordinare” (eufemism al comisarilor pentru acte de trădare), precum dezertarea, trecerea de Partea inamicului, laşitatea, incompetenţa, automutilarea, “agitaţia antisovietică” şi chiar beţia. Autorităţile sovietice au executat la Stalingrad circa 13 500 din propriii lor soldaţi - mai mulţi decât efectivul unei divizii. Marea provocare, mi-am dat seama curând, era să încerc să pun în cumpănă şi să evaluez spiritul de sacrificiu autentic al atâtor ostaşi ai Armatei Roşii în comparaţie cu actele de coerciţie peste măsură de brutale săvârşite împotriva şovăielnicilor de secţiile speciale NKVD (devenite foarte curând după aceea parte integrantă a SMERŞ - serviciile de contraspionaj).

Lipsa de îndurare aproape incredibilă a sistemului sovietic în general, dar nu în întregime, explică de ce un număr atât de mare de foşti ostaşi ai Armatei Roşii au luptat de partea germanilor. La Stalingrad, diviziile din eşalonul întâi al Armatei 6 aveau peste 50 000 de cetăţeni sovietici în uniforme germane. Unii fuseseră obligaţi să aleagă între înrolarea în armată sau moartea prin înfometare în lagărele de prizonieri, alţii erau voluntari. Nenumărate rapoarte germane din timpul luptelor finale confirmă bravura şi loialitatea acestor aşa-numiţi “hiwi” (germ. Hilfswiliger, voluntari din armata rusă ce s-au alăturat forţelor germane, integraţi în general în trupele necombatante, n. tr.) ce luptau împotriva propriilor concetăţeni. Inutil să mai spunem că suspiciunile au provocat o agitaţie teribilă în rândurile NKVD-ului lui Beria, când s-au descoperit proporţiile atinse de lipsa de loialitate.

Subiectul acesta continuă să fie tabu în Rusia şi astăzi. Un colonel de infanterie cu care s-a întâmplat să împart un compartiment dintr-un vagon de dormit, în timpul călătoriei la Volgograd (fostul Stalingrad), a refuzat la început să creadă că vreun rus ar fi fost capabil să îmbrace uniforma germană. S-a convins în cele din urmă când i-am relatat despre cererile de bani pentru alimente ale Armatei 6, păstrate în arhivele germane. A fost interesantă reacţia sa - un om care îl detesta neîndoielnic pe Stalin pentru epurările făcute de acesta în Armata Roşie. “Nu mai erau ruşi”, a spus el liniştit. Comentariul lui a fost aproape identic cu formula folosită cu peste cincizeci de ani în urmă, când Frontul Stalingrad îi raporta despre “foştii ruşi” lui Şcerbakov la Moscova. Emoţiile Marelui Război de Apărare a Patriei au rămas astăzi aproape tot atât de neiertătoare ca pe vremea aceea.

Întreaga poveste a nebuniei, a lipsei de îndurare şi a tragediei este revelată în numeroase moduri neaşteptate. De partea germană, cel mai izbitor aspect nu se regăseşte în chestiunea deschisă a implicării Wehrmacht-ului în crimele de război, ce mai suscită încă dezbateri aprinse în Germania. El rezidă în confuzia dintre cauză şi efect, şi în special în confuzia dintre credinţele politice şi consecinţele lor. Trupele germane din Rusia - aşa cum dovedesc nenumăratele scrisori trimise de la Stalingrad - erau într-o totală confuzie morală. Obiectivele de subjugare a slavilor şi de apărare a Europei împotriva bolşevismului cu ajutorul unei lovituri preventive s-au dovedit contraproductive, ca să nu spunem mai mult. Mulţi supravieţuitori germani consideră şi astăzi Bătălia de la Stalingrad drept o inteligentă capcană sovietică în care au fost atraşi prin retrageri deliberate, în consecinţă, înclină să se considere victime şi nu provocatori ai acelui dezastru.

Un lucru, totuşi, este indiscutabil. Bătălia de la Stalingrad rămâne un subiect cu o încărcătură ideologică atât de mare şi atât de important din punct de vedere simbolic, încât ultimul cuvânt nu se va face auzit mulţi ani de aici înainte.

O mare parte din timpul investit în cercetările pentru această carte s-ar fi putut irosi şi s-ar fi pierdut multe prilejuri favorabile dacă nu în-aş fi bucurat de ajutorul şi sugestiile arhiviştilor şi bibliotecarilor. Rămân deosebit de recunoscător doamnei Irina Renz de la Bibliothek fur Zeitgeschichte din Stuttgart; domnului Meyer şi doamnei Ehrhardt de la Bundesarchiv-Militararchiv din Freiburg; doamnei Stâng şi altor membri ai personalului de la Biblioteca Militargeschichtliches Forschungsamt din Potsdam; lui Valeri Mihailovici Rumianţev de la Arhiva Istorică şi Centrul Memorial Militar de la Podolsk de pe lângă Ministerul rus al Apărării; dr. Kiril Mihailovici Andersen, directorul Centrului Rus pentru Conservarea şi Studierea Documentelor de Istorie Contemporană din Moscova; dr. Natalia Borisovna Volkova, director al Arhivelor de Stat Ruse pentru Literatură şi Artă, şi dr. Dina Nikolaevna Nohotovici de la Arhivele de Stat ale Federaţiei Ruse.

Îi sunt infinit de îndatorat dr. Detlef Vogel, din Freiburg, care mi-a fost de un ajutor nepreţuit din multe puncte de vedere la începuturile cercetării mele şi care mi-a împrumutat colecţia sa de publicaţii germane şi austriece ale veteranilor Stalinigradbunde. Dr. Alexander Friedrich Paulus a avut amabilitatea să-mi dea permisiunea să consult documentele bunicului său, feldmareşalul Friedrich Paulus, şi mi-a pus la dispoziţie copii ale contribuţiilor ulterioare ale familiei pentru tratarea subiectului respectiv. Profesorul Hans Girgensohn, medic patolog al