Cărți «E. L. James descarcă PDf 📖». Rezumatul cărții:
Mergem greu, prinşi în traficul de la ora de vârf. Taylor îşi ţine ochii înainte, la drum. „Taciturn” nu e nici măcar un început de descriere pentru omul ăsta.
La un moment dat, nu mai suport tăcerea şi zic:
— Ce face Christian, Taylor?
— Domnul Grey e preocupat, domnişoară Steele.
Aha, asta trebuie să fie „situaţia”. Sap la un filon de aur.
— Preocupat?
— Da, domniţă.
Mă încrunt la Taylor, iar el se uită la mine în oglinda retrovizoare şi ochii ni se întâlnesc. Nu mai spune nimic. Dumnezeule, poate fi la fel de cusut la gură ca şi maniacul controlului însuşi.
— E bine?
— Cred că da, domniţă.
— Te simţi mai bine dacă-mi spui domnişoară Steele?
— Da, domniţă.
— Ei, bine atunci.
Asta ne întrerupe conversaţia şi ne continuăm drumul în tăcere, încep să cred că recenta scăpare a lui Taylor, când mi-a spus despre Christian că a fost un dezastru ambulant, a fost o anomalie. Poate că se simte jenat din pricina ei, îngrijorat că a fost neloial. Tăcerea e sufocantă.
— Vrei, te rog, să pui nişte muzică?
— Sigur că da, domniţă. Ce-aţi vrea să ascultaţi?
— Ceva liniştitor.
Văd pe buzele lui Taylor înflorind un zâmbet când ochii noştri se întâlnesc din nou în oglindă.
— Bine, domniţă.
Apasă câteva butoane de pe volan şi acordurile blânde ale Canonului lui Johann Pachelbel umplu spaţiul dintre noi. Oh, da… de asta aveam nevoie.
— Mulţumesc.
Ascult relaxată muzica în timp ce ne deplasăm lent, dar sigur pe Interstate 5 şi intrăm în Seattle.
Douăzeci şi cinci de minute mai târziu mă lasă în apropierea faţadei impresionante care constituie intrarea în Escala.
— Am ajuns, domniţă, spune el ţinându-mi portiera deschisă. Va aduc eu bagajele sus.
Are o expresie blândă, caldă, serviabilă chiar.
Dumnezeule… Unchiul Taylor, ce mai gând!
— Mulţumesc că m-ai aşteptat.
— E o plăcere, domnişoară Steele.
Zâmbeşte şi intrăm în clădire. Portarul ne salută cu o mişcare a capului şi ne face semn cu mâna.
În timp ce urc la etajul al treisprezecelea, o mie de fluturi îşi întind aripile şi încep să se agite haotic prin stomacul meu. De ce sunt atât de neliniştită? Şi ştiu că se întâmplă aşa pentru că habar n-am în ce dispoziţie o să-l găsesc pe Christian la sosire. Zeiţa mea intimă speră într-o anumită dispoziţie; Vocea interioară, ca şi mine, este frământată.
Uşile ascensorului se deschid şi iată-mă în foaier. E atât de ciudat să nu fiu întâmpinată de Taylor. Desigur, parchează maşina, în camera mare, Christian vorbeşte molcom la telefon, în timp ce se uită prin uşile de sticlă la linia de orizont a oraşului, seara. Poartă un costum gri cu sacoul descheiat la nasturi, şi-şi trece o mână prin păr. E agitat, tensionat chiar. Oh, nu… ce s-a întâmplat? Agitat sau nu, tot minunat e de privit. Cum e posibil să arate atât de… frapant?
— Nici o urmă… OK… Da.
Se întoarce şi mă vede, şi întreaga lui conduită se schimbă. De la tensiune la uşurare şi apoi la altceva: o privire care îi este adresată direct zeiţei mele intime, o privire de o voluptate senzuală, pârjolitoare.
Gura mi se usucă şi dorinţa îmi înfloreşte în trup… ohooo.
— Ţine-mă la curent, se răsteşte el şi închide telefonul, după care se apropie de mine cu pas hotărât.
Rămân paralizată în timp ce distanţa dintre noi se micşorează, iar el mă devorează din priviri. Fir-ar să fie… ceva e în neregulă – încordarea din maxilarul lui, anxietatea din jurul ochilor. Îşi dă jos sacoul, îşi desface cravata neagră şi le aruncă pe amândouă din mers pe canapea. Apoi mă cuprinde cu braţele şi mă trage la el, rapid, cu duritate, înşfăcându-mi coada de păr ca să-mi ridice faţa înspre el, sărutându-mă de parcă de asta ar depinde viaţa lui. Ce naiba? Mă doare când trage de legătura pentru păr, dar nu-mi pasă. Simt în sărutul lui o disperare, o pornire primitivă. Din cine ştie ce motiv, are nevoie de mine, în acest moment, iar eu nu m-am simţit niciodată atât de dorită şi de râvnită. Senzaţia e sumbră, senzuală şi alarmantă în acelaşi timp. Îl sărut la rându-mi cu fervoare egală, împletindu-mi şi încleştându-mi degetele în părul lui. Limbile noastre se îngemănează şi pasiunea şi ardoarea erup între noi doi. Are un gust divin, fierbinte, sexy, iar aroma lui – gelul de duş combinat cu mirosul propriu al lui Christian – este excitantă. Îşi depărtează gura de a mea şi se uită în jos la mine, stăpânit de o emoţie nenumită.
— Ce s-a întâmplat? murmur eu.
— Mă bucur nespus că te-ai întors. Fă duş cu mine… acum.
Nu-mi dau seama dacă e o rugăminte sau o poruncă.
— Da, şoptesc eu şi mă ia de mână, ducându-mă mai întâi în dormitor, apoi în baie.
Ajunşi acolo, îmi lasă mâna şi dă drumul la apă în cabina de duş mult prea spaţioasă. Rotindu-se încet, se uită la mine, cu ochii adumbriţi.
— Îmi place fusta ta. E foarte scurtă, spune el cu o voce scăzută. Ai picioare nemaipomenite.
Se descalţă de pantofi şi se apleacă pentru a-şi scoate pe rând şosetele, fără să-şi dezlipească privirea de mine. Foamea din privirea lui mă lasă fără grai. Uau… să fiu atât de dorită de acest zeu grec. Îl imit şi mă descalţ de pantofii negri cu talpă plată. Deodată, mă lipeşte cu spatele de zid. Îmi sărută faţa, gâtul, buzele… Îşi plimbă degetele prin părul meu. Simt pe spate răcoarea faianţei netede în timp ce se lipeşte şi mai tare de mine, astfel încât mă simt presată între fierbinţeala lui