— Te plătesc să-mi dai un ajutor specializat. Nu mă interesează autoanaliza.

  — Spui că sunt o expertă şi totuşi îmi respingi recomandarea de a te folosi de propriile-ţi cunoştinţe.

  — Sofisme.

  Încă o dată, Carol a folosit cuvintele lui Ernest.

  — Dar nu-i oare un adevăr faptul că nu te interesează doar să fii îngrijit? Scopul tău adevărat nu e oare să devii autonom? Să înveţi să ai singur grijă de tine? Să-ţi fii singur mamă şi tată?

  Marshal a clătinat din cap, minunându-se de forţa lui Carol. Nu avea de ales şi trebuia să-şi adreseze întrebările decisive pentru propria-i vindecare.

  — Bine, bine. Principala întrebare e ce s-a întâmplat cu iubirea mea pentru Shirley. În fond, am fost buni prieteni şi iubiţi încă din clasa a zecea. Deci, când şi cum s-au stricat lucrurile?

  Marshal a încercat să-şi răspundă singur la întrebare.

  — Lucrurile au început să se strice acum câţiva ani. Cam pe vremea când copiii noştri au devenit adolescenţi, Shirley a început să fie tot mai agitată. Un fenomen des întâlnit. Vorbea tot timpul despre faptul că se simţea neîmplinită, despre faptul că eram atât de preocupat de munca mea. M-am gândit că soluţia ideală ar fi ca şi ea să devină terapeut şi să lucreze alături de mine. Dar planul s-a întors împotriva mea. În facultate, a început să critice psihanaliza. A ales tehnicile de terapie pe care eu le dezaprobam vehement: tehnicile alternative excentrice, orientate pe spiritualitate, mai ales cele fundamentate pe meditaţiile orientale. Sunt sigur că a făcut asta intenţionat.

  — Continuă, l-a îndemnat Carol. Identifică alte întrebări importante pe care ar trebui să ţi le pun.

  Marshal a scuipat în silă încă vreo câteva:

  — De ce Shirley nu face nici un efort să audă de la mine lucruri despre tratamentul psihanalitic? De ce mă sfidează intenţionat? Tassajara e doar la trei ore distanţă – presupun că m-aş putea duce până acolo, să-i spun ce simt şi s-o rog să-mi vorbească despre motivul pentru care a ales şcoala asta de terapie.

  — Chiar şi aşa, nu la asta mă refeream. Astea sunt întrebări pentru ea, a zis Carol. Ce întrebări ai pentru tine?

  Marshal a încuviinţat din cap, parcă vrând să-i sugereze lui Carol că metoda ei era bună.

  — De ce am discutat atât de puţin cu ea despre lucrurile care o interesează? De ce m-am străduit atât de puţin – chiar deloc – să o înţeleg?

  — Cu alte cuvinte, a întrebat Carol, de ce eşti mult mai dispus să-ţi înţelegi pacienţii decât soţia?

  Marshal a încuviinţat iarăşi din cap.

  — Ai putea să spui şi asta.

  — Aş putea? a întrebat Carol.

  — Poţi să spui şi asta, a consimţit fără entuziasm Marshal.

  — Alte întrebări pe care i le-ai pune unui pacient aflat în situaţia ta?

  — I-aş adresa pacientului câteva întrebări despre sexualitate. L-aş întreba ce s-a întâmplat cu latura lui sexuală. Şi cu cea a soţiei lui. L-aş întreba dacă vrea ca starea asta nesatisfăcătoare să dureze la nesfârşit. Dacă nu, de ce nu a apelat la terapia de cuplu? Vrea cumva să divorţeze? Sau e vorba doar de mândrie şi aroganţă – îşi aşteaptă soţia să vină la el în genunchi?

  — Te descurci bine, Marshal. Să săpăm şi după nişte răspunsuri?

  Răspunsurile au venit de-a valma. Sentimentele pe care le avea faţă de Shirley erau asemănătoare cu cele pe care le avea faţă de Ernest, a spus el. Amândoi îl răniseră pentru că îi respinseseră ideologia profesională. Da, nu exista nici o îndoială că se simţea rănit şi neiubit. Şi nu exista nici o îndoială că aştepta să fie consolat, aştepta scuze serioase şi recompense de vreun fel sau altul.

  De îndată ce a rostit aceste cuvinte, Marshal a clătinat din cap şi a adăugat:

  — Asta îmi spune sufletul şi vanitatea rănită. Intelectul meu spune cu totul altceva.

  — Ce spune?

  — Spune că n-ar trebui să consider înclinaţia către gândire autonomă a unui învăţăcel un atac personal. Shirley trebuie să fie liberă să-şi dezvolte propriile-i interese. La fel şi Ernest.

  — Şi nu trebuie să se supună controlului tău? a întrebat Carol.

  — Şi asta. Mi-aduc aminte cum analistul meu spunea că îmi trăiesc viaţa de parcă aş juca un meci de fotbal american. O îmbrânceală neîncetată, blocaje, înaintare, impunerea voinţei mele asupra adversarului. Probabil că asta a crezut Shirley despre mine. Şi totuşi, n-a făcut doar să respingă psihanaliza. Şi ăsta a fost un lucru rău, dar m-aş fi descurcat. N-am putut suporta că a ales cea mai excentrică formă de terapie, cea mai cretină şi idioată tehnică de terapie din Marin County. Evident că şi-a bătut joc de mine intenţionat şi pe faţă.

  — Deci, pentru că alege o altă tehnică, tu presupui că-şi bate joc de tine. Şi, în consecinţă, şi tu îţi baţi joc de ea.

  — Fac mişto de ea nu ca să mă răzbun, ci pe bună dreptate. Îţi poţi imagina cum ar fi să tratezi pacienţii cu ajutorul aranjamentelor florale? E greu să exagerezi absurditatea ideii. Fii sinceră cu mine, Carol – e sau nu ridicolă?

  — Nu cred că pot să-ţi ofer ce vrei, Marshal. Nu ştiu multe despre asta, dar prietenul meu e un admirator al ikebanei. Studiază ikebana de ani de zile şi mi-a spus că a profitat în multe feluri de ocupaţia asta.

  — Cum adică a profitat?

  — A spus că a făcut o grămadă de şedinţe de terapie de-a lungul anilor, inclusiv psihanaliză, despre care spune că l-a ajutat, dar susţine că a câştigat la fel de mult şi de pe urma ikebanei.

  — Şi totuşi, nu spui în ce fel