— Erau toţi adunaţi acolo, în încăperea aceea. Uşa se deschise şi se făcuse un frig îngrozitor. Ţepeş îşi târa piciorul. Asta e de notorietate. Fusese rănit în luptă. Şi câteodată, nu întotdeauna, şchiopăta într-un mod ciudat. De parcă se ridica deasupra pământului.

Lui Charles i se ridică părul pe spate. Un fior îi străbătu trupul şi îl făcu să se zguduie. Sir Winston era prea preocupat ca să observe ceva. Continuă:

— La drept vorbind, ceva nu era în regulă cu băiatul ăsta.

— Ce băiat?

— Vlad Ţepeş. Toate mărturiile pe care am reuşit să le adun ne spun că era, cum să spun, bipolar. Avea schimbări bruşte de comportament. La un moment dat afişa o bunătate angelică şi o seninătate totală, fiind prietenos şi amabil, şi un minut mai târziu devenea o fiară insuportabilă. Vocile rele spun că toate crimele odioase le comitea în momentele lui negre. Există şi vreo două mărturii care arată că îi părea rău uneori.

— Ţepeş era schizofrenic? Maniaco-depresiv?

— Nu cred că putem fi atât de duri. Mai degrabă cred că avem de-a face cu un fel de dedublare. Un fel de Dr. Jekyll şi Mr. Hide.

— Interesant. Nu m-am gândit la asta. Ar explica multe.

— Să revenim. După ce a amuţit întreaga asistenţă, a trecut pe la fiecare şi l-a privit în ochi. Sper să nu mă întrebi iarăşi, în stilul tău, dacă sunt de părere că i-a hipnotizat. Cert e, şi asta ai scris şi tu undeva, că avea un anumit efect asupra celui care îi stătea în faţă. Ei bine, le spune despre existenţa Ordinului şi că are nevoie ca tot mai multă lume să afle de povestea asta.

— La ce le folosea să ştie? Că doar demascările pe atunci nu aveau valoarea de astăzi. Şi lui la ce i-ar fi folosit?

— Am senzaţia că voia să îi şantajeze pe membrii Consiliului să îl readucă pe tron şi, odată ajuns acolo, să îl lase în pace. Explicaţia lui, aşa cum e ea consemnată, era ca breslele să se organizeze în douăsprezece grupuri şi fiecare grup să ajungă în preajma unui membru al Consiliului şi să îl ucidă. Iar aceste acţiuni să se petreacă, oarecum, simultan. Astfel ar putea fi retezate toate cele douăsprezece capete ale balaurului. Se ştie că în Consiliu un loc se elibera doar la moartea unui membru. El îşi numea urmaşul încă din viaţă. Sau era votat de ceilalţi, dintr-o listă scurtă, după moartea lui. Astăzi e altfel. Sunt grupuri care îl împing în Consiliu pe cel pe care îl aleg, după o ucenicie, într-un directorat de trei.

— Ce nu înţeleg e de ce nu l-au omorât ăia din Consiliu?

— Asta e o întrebare bună. Se pare că la momentul acela nu ştiau sigur, iar când s-au convins, mesajul era deja la vedere. Le-a fost teamă ca Ţepeş să nu fi lăsat vorbă că, dacă era ucis, mesajul să fie făcut public oricum. Probabil credeau că, şi după moartea sa, comandourile morţii s-ar fi activat. Aşa că au preferat să îl calomnieze şi să propage despre el tot felul de legende, care de care mai sinistre.

— Ca să îi distrugă credibilitatea. În felul acesta, mesajul lui ar fi fost cel al unui dement.

— Da. Oricum, nu putem fi siguri ce s-a întâmplat, de fapt, în capul ălora. Întâlnirea se termină şi Ţepeş se duce la Mainz. Gutenberg e urmărit de Fust. Nicio şansă să multiplice mesajul. Prin urmare, Ţepeş schimbă planul. Va organiza câte douăsprezece plutoane pe care le va împărţi în tot atâtea bresle diferite. Fiecare breaslă urmează să ia în primire câte un membru al Consiliului. Breslele aveau să se întâlnească la o anumită perioadă ce urma să fie stabilită ulterior.

— Şi mesajul e în Biblie?

— Nu. Mesajul e deja la ei. E vorba despre distrugerea Consiliului. Dar doar la momentul potrivit. Ţepeş nu dă undă verde pentru uciderea celor doisprezece. Ceea ce mă face să cred că varianta cu şantajul ar putea fi corectă. Le cere doar să îi supravegheze pe membrii Consiliului. Până la noi ordine.

— Şi în Biblie ce e?

— Ţepeş, ca orice maestru al unei societăţi secrete, spune că fiecare dintre cele douăsprezece bresle va lua în primire un singur om, astfel că nicio breaslă nu cunoaşte mai mult de un singur nume. Şi atât. Mai ştie o parolă de intrare şi una de ieşire. Un singur om, şi pe ăsta îl alege din breasla Brutarilor, va putea găsi Biblia şi va fi responsabil cu ordinea strictă în care să abordeze breslele.

— Fiindcă bodyguardul lui şi omul de încredere e brutar?

— Poate. Explicaţia pe care o avea bunicul tău e că breasla asta e cea mai importantă dintre toate. Deoarece înainte de a te îmbrăca sau de a călări, trebuie să mănânci.

— Asta înseamnă „Pâinea e viaţă”?

— Da.

— Şi ce e cu ordinea aia?

— Cum ziceam. Fiecare breaslă ştie un singur membru al Consiliului. Ştie despre el unde se află în fiecare moment şi ce face. Breslele nu au voie să comunice între ele. Se produce o a doua întâlnire. De data asta la Bologna. Dar Ţepeş nu mai vine. Îl trimite pe brutar. Întrevederea are loc în 1476 în Palatul Breslei noastre, ceea ce ne face mândri nevoie mare. Ţepeş e deja pe tron.

— Şi cum e cu codurile alea?

— Simplu. În Biblie e trecută prima parolă şi ordinea în care îi poate vizita pe reprezentanţii breslelor. Face un semn cu două degete în timp ce îi strânge mâna reprezentantului breslei cu pricina şi îi spune parola.

Bătrânul îi arătă lui Charles semnul. Îi cuprinse degetul mare între degetul mare şi arătătorul lui.

— Ăsta îi spune tot ce ştie despre membrul pe care îl urmăreşte şi, dacă e cazul, primeşte ordinul să îl ucidă şi detaliile legate de data când atentatul trebuie să aibă loc. La final, el îi va zice mesagerului un alt cuvânt care va