— În felul ăsta nimeni nu ştie tot.

— Iar în Biblie e doar primul cuvânt şi ordinea în care trebuie întâlnite breslele.

— Şi ce se întâmplă dacă cineva ştie primul cuvânt, dar nu şi ordinea? Are maximum douăsprezece încercări, apoi unsprezece şi poate afla tot şi transmite orice fel de ordin?

— S-au gândit şi la asta. Dacă te apropii de un breslaş cu parola greşită, acesta e obligat să te ucidă pe loc. Problema e că Ţepeş ajunge pe tron şi tot amână să utilizeze chestia asta. Consiliul l-a acceptat, aşa că are un fel de asigurare. Dar Matei Corvin nu e în Consiliu şi îl arestează. Ăştia din Consiliu înnebunesc. Încearcă să îl convingă pe Matei să îi dea drumul. Asta e treaba cu toate protestele principalelor forţe din epocă. Îţi aminteşti?

— Sigur. De la dogele Veneţiei până la papă.

— Exact. Nicolò de Modrussa îl vizitează în închisoare la Vişegrád pentru a-l ruga pe Ţepeş să se abţină de la orice acţiune şi îi promite că îl va scoate de acolo.

— După doisprezece ani? Halal putere la Consiliul ăsta!

— Nu. Perioada asta de detenţie e o prostie. A stat cel mult doi ani la Vişegrád. Şi aşa aia nu e chiar închisoare. După aceea e transferat la Buda. Îl însoţeşte de multe ori pe Matei Corvin la întâlniri, stă mult în preajma lui şi aşa mai departe. E chiar şi liber să plece. Dar îşi aşteaptă cuminte momentul de a urca din nou pe tron. Pe care i l-a promis ambasadorul papei. Presiunea Consiliului îl eliberează din închisoare şi îl urcă pe tron. Chiar dacă după paisprezece ani. Asta e o lecţie pentru a înţelege cum gândesc cei doisprezece. Timpii istoriei sunt lungi. Asta e scara lor. Unitatea lor de măsură.

— Şi totuşi, propaganda cu cruzimile merge înainte. De ce?

— Niciun om inteligent nu îşi pune toate alimentele în aceeaşi traistă. E nevoie de un plan de rezervă. Trebuie, şi ei, să îşi ia nişte măsuri de siguranţă. Pe de o parte. Pe de alta, poate că voiau să creeze o legendă care să bage spaima în turci când va fi readus pe tron. Şi asta chiar a funcţionat. E ucis de boieri.

— Şi după aia?

— Da. Aici începe partea interesantă. Brutarul îi îngroapă trupul la Snagov. Capul nu e de găsit. Cică ar fi fost dus la Istanbul. Altă invenţie. Nişte pescari îl găsesc după trei zile în apa de lângă mal, agăţat în nişte rădăcini, în mâl. Îl iau şi, alături de brutari, mută atât corpul, cât şi capul la Comana, mănăstirea lui Vlad, unde le îngroapă, reîntregite. După care brutarul ia cele două săbii – una o ai pe masă şi cealaltă la ambasadă – şi Biblia, şi convoacă o nouă întâlnire. Sunt treisprezece bresle acolo, plus încă două, care au ţinut neapărat să participe la proiect. Se hotărăşte că nu trebuie să se renunţe la proiect. Fiecare breaslă va continua să urmărească membrul Consiliului care i s-a repartizat. Dacă vreunul moare, urmează să îl urmărească pe cel care îi ia locul. Şi hotărăsc că nu e încă momentul să atace. Brutarul şi, prin el, familia şi breasla lui rămân în posesia Bibliei. Nouă, Postăvarilor, ne revine decizia de a cere convocarea Consiliului afişând, la geamul palatului nostru din Bologna, un covor cu însemnele breslei noastre pe el. De atunci am mai construit un balcon. Iar celei de-a cincisprezecea bresle îi revine rolul de a-l proteja pe purtătorul cărţii.

— Asta e breasla Pantofarilor?

— Da. Ăştia au încălţări bune şi pot umbla mult, spuse Sir Winston zâmbind.

— Şi celelalte?

— N-are rost să le enumăr, că sunt bătrân şi mă lasă memoria. Sunt pe cele două săbii.

— Şi de câte ori a fost convocată întrevederea? Şi cum funcţionează?

— Tot atunci s-a hotărât ca întâlnirile să se petreacă o dată la o generaţie. S-a stabilit că o generaţie ţine cam treizeci şi trei de ani. Aşa că s-a decis ca întâlnirile să aibă loc la treizeci şi unu, cu doi ani mai devreme.

— De ce aşa de rar?

— Nu ştiu exact. Se pare că au decis că nu era vreo urgenţă. Şi că în cazul în care lumea avea să fie pusă în mod serios în pericol, va hotărî cel mai legat la lumea mare dintre ei, cel mai aproape de putere, cel mai educat.

— Postăvarul.

— Da. Cu voia dumneavoastră, Sir Winston Draper.

Lui Charles îi veni în minte comisarul Ledvina care îi descrisese zece dintre cele optsprezece apariţii ale umbrei. Acelea se petreceau cam la treizeci de ani, iar anii păreau să corespundă datelor la care trebuiau să fie convocaţi reprezentanţii celor douăsprezece bresle.

— Şi de câte ori au fost convocaţi breslaşii până acum? Şi cum funcţionează?

— Niciodată. Până alaltăieri.

— Alaltăieri. În cinci sute de ani?

— 558 mai exact.

Charles tăcu o clipă.

— E o greşeală de calcul. Dacă Ţepeş a murit în 1476, înseamnă că următoarea întâlnire ar trebui să aibă loc în 2034.

— Aşa ar fi fost. Dar la întâlnirea de după moartea lui Ţepeş toţi membrii prezenţi în 1457 încă erau activi. Aşa că s-a hotărât ca întrevederea respectivă să fie reperul. Iar modul în care întâlnirea se desfăşoară e simplu. Fiecare dintre reprezentanţii breslelor va sta într-un loc fix de-a lungul întregii zile. Brutarul trebuie să îi abordeze pe rând, în ordinea trecută în Biblia lui Gutenberg. Va spune prima parolă, va primi informaţia despre primul membru al Consiliului şi o a doua parolă. Va trece la următorul din listă. Va spune a doua parolă. Va primi informaţia despre al doilea membru şi va primi o nouă parolă. Şi tot aşa. Până la capăt.

— Şi ăştia sunt aşezaţi în ordine?

— Nu. Dar au pe piept blazonul breslei respective. Dacă îl vei vedea pe cel care urmează, te vei duce la el. Dacă îl vei vedea pe altul sau pe alţii, va trebui să îl cauţi pe cel care urmează, conform listei. Şi tot aşa.

— Vă referiţi cumva la mine?

— Da. Fiindcă tu eşti cel care va face asta. Tu