dinţii şi limba traseul de la baza urechii la umăr. Murmură încetişor în timp ce face asta, iar sunetul rezonează prin mine. Până jos… jos acolo, înăuntrul meu. Spontan, gem uşor.

  — Taci acum, îmi şopteşte.

  Îşi ridică mâinile în faţa mea, braţele lui atingându-le pe ale mele. În mâna dreaptă ţine un cnut. Îmi amintesc cum îi zice de la prima vizită în această încăpere.

  — Atinge-l, şopteşte el şi am senzaţia că-l aud pe diavolul însuşi.

  Drept răspuns, trupul mi-e cuprins de flăcări. Cu sfială, întind mâna şi ating firele lungi. Are multe „ramuri”, toate din piele de antilopă moale, cu mici mărgele la capăt.

  — Voi folosi ăsta. N-o să te doară, dar o să-ţi aducă sângele la suprafaţa pielii şi o să te facă foarte sensibilă.

  Aha, zice că n-o să doară.

  — Care sunt cuvintele de siguranţă, Anastasia?

  — Ăă… „galben” şi „roşu”, Sir, şoptesc eu.

  Lasă cnutul pe pat şi-mi pune mâinile pe talie.

  — N-o să ai nevoie de ăştia, murmură el şi, strecurându-şi degetele în chiloţi îi coboară până la glezne.

  Mă clatin când mă descotorosesc de ei, sprijinindu-mă de stâlpul ornat al patului.

  — Stai nemişcată, îmi porunceşte el şi îmi sărută posteriorul, apoi mă muşcă uşor de două ori, făcându-mă să mă încordez.

  — Acum întinde-te pe pat, cu faţa în sus, îmi ordonă el şi mă plesneşte cu putere pe fese, făcându-mă să tresar.

  Grăbită, mă târăsc pe salteaua dură şi incomodă a patului, uitându-mă la el. Satinul cearşafului de sub mine e moale şi răcoros. Are faţa impasibilă, în afara ochilor, care strălucesc de o excitaţie abia înfrânată.

  — Mâinile deasupra capului, îmi ordonă şi fac ce mi se spune.

  Dumnezeule, foamea de el îmi cuprinde trupul. Îl vreau deja.

  Se întoarce şi, cu coada ochiului, îl văd cum se duce din nou la comoda cu sertare, de unde se întoarce cu iPod-ul şi ceea ce pare a fi o mască pentru ochi, similară cu cea pe care am folosit-o în timpul zborului meu spre Atlanta. Gândul mă face să zâmbesc, dar nu prea pot să-mi conving buzele să coopereze. Sunt prea acaparată de anticipare. Ştiu doar că am faţa complet imobilă şi mă uit la el cu nişte ochi imenşi.

  Şezând pe marginea patului, îmi arată iPod-ul. Are ataşat un dispozitiv ciudat cu antenă, precum şi nişte căşti. Ce ciudat. Mă încrunt în încercarea de a-mi da seama despre ce e vorba.

  — Dispozitivul ăsta transmite ce se cântă pe iPod la sistemul audio din cameră, îmi răspunde Christian la întrebarea nerostită în timp ce bate uşor cu degetul mica antenă. Eu pot să aud ceea ce auzi tu şi am şi o telecomandă.

  Îmi arată zâmbetul lui provocat de cine ştie ce glumă doar de el ştiută şi ţine la vedere un dispozitiv mic şi plat care seamănă foarte mult cu un calculator de buzunar. Se apleacă deasupra mea şi-mi introduce uşor căştile în urechi, punând iPod-ul pe pat, mai sus de capul meu.

  — Ridică-ţi capul, îmi porunceşte şi mă execut de îndată.

  Încet, îmi aşază masca, trăgând elasticul peste partea din spate a capului, şi acum sunt oarbă. Elasticul măştii ţine căştile stabile. Când se ridică din pat, îl pot auzi încă, deşi sunetul e înfundat. Sunt asurzită de propria-mi respiraţie – e superficială şi neregulată, reflectându-mi starea de excitare. Christian îmi ia braţul stâng, îl întinde cu blândeţe spre colţul din stânga şi îmi petrece cătuşa din piele pe după încheietura mâinii. Degetele lui lungi îmi mângâie braţul pe toată lungimea, după ce termină. Oh! Atingerea lui îmi stârneşte un fior delicios, care mă gâdilă. Îl aud mişcându-se încet spre cealaltă parte, îmi ia braţul drept şi-mi leagă cătuşa. Din nou, degetele lui lungi plimbându-se pe braţ. O, Doamne… Sunt deja gata să explodez. De ce e totul atât de erotic?

  Se mută la piciorul patului şi-mi apucă amândouă gleznele.

  — Ridică-ţi din nou capul, îmi ordonă el.

  Mă supun şi mă trage în josul patului, astfel încât braţele îmi sunt întinse şi aproape că trag de cătuşe. Să vezi drăcie, că nu mai pot să-mi mişc braţele! Un fior combinat cu o euforie chinuitoare îmi străbate trupul, făcându-mă şi mai umedă. Gem. Depărtându-mi picioarele, îmi prinde pe rând cătuşele pe cele două glezne, astfel încât rămân răstignită cu faţa în sus şi în totalitate vulnerabilă. E atât de enervant că nu pot să-l văd. Ascult cu toată atenţia… ce face? Şi nu aud nimic, doar propria-mi respiraţie şi bubuitul surd al inimii mele în timp ce sângele îmi pulsează cu furie în timpane.

  Brusc, aud fâsâitul şi pocnetul liniştit al iPod-ului care se trezeşte la viaţă. Dinăuntrul capului meu, o voce angelică singuratică dă glas unei note lungi şi diafane, aproape imediat alăturându-i-se o altă voce şi apoi mai multe voci – sfinte Sisoe, un cor celest – care cântă a capella în capul meu, un imn religios străvechi. Pentru numele lui Dumnezeu, ce este asta? N-am mai auzit niciodată ceva asemănător. Ceva aproape de nesuportat se freacă de gâtul meu, coborând cu lentoare înspre baza gâtului, încet peste piept, peste sâni, dezmierdându-mă… trăgând de sfârcuri, e atât de moale, alunecând dedesubt. E atât de neaşteptat E o blăniţă! O mânuşă din blană?

  Christian îşi plimbă mâna, fără grabă şi cu gesturi deliberate, până spre pântecul meu, dând ocol buricului, apoi cu atenţie de la un şold la celălalt, şi încerc să anticipez unde se duce în continuare… dar muzica… e în capul meu… transportându-mă… blăniţa peste linia părului meu pubian… între picioare, de-a lungul coapselor, în josul unui picior… în susul celuilalt… aproape că mă gâdilă… dar nu tocmai… altă voce se alătură corului… acel cor ceresc în care toţi cântă pasaje diferite, vocile lor combinându-se într-un mod binecuvântat şi dulce într-o armonie melodică ce depăşeşte tot ce-am ascultat vreodată. Desluşesc un cuvânt –