an erau prevăzute numai două cifre. Rețineți că discutăm despre perioada de început a computerizării. Ulterior au fost dezvoltate multe programe fundamentale, unele folosite și astăzi. Gândiți-vă la ce se petrece când numărul anilor sare de la 99 la 00!

Frau Schwesig ridică din umeri.

— Atunci totul o ia de la început. Ca la tahometrul de pe bicicletă, care sare iarăși la 0.

Sosi felul principal.

— Da, dar viața merge înainte, spuse profesorul pensionat și dădu din cap mulțumind chelneriței care îi adusese farfuria. Apoi continuă: Că vârsta de înscriere la școală devine 106 ani nu ar fi cine știe ce. Dar dacă toate computerele băncilor au să creadă că dintr-odată se află la 1 ianuarie 1900, cum se mai calculează dobânzile și scadențele?

— Mie mi se pare o problemă pur teoretică, spuse decisă Frau Schwesig.

— Nu este atât de teoretică, interveni un alt participant, un tânăr cam obraznic, inginer dacă își amintea bine Hendrik. Anul trecut firma noastră a încheiat o asigurare a unui proiect de construcții, nu ceva ce se face în fiecare zi. Valabilitatea poliței era de cinci ani, deci până în 2001. După o lună a venit o somație pentru două prime anuale restante, respectiv pentru anii 1900 și 1901, împreună cu dobânzi restante pentru 97 de ani.

Râsete, dar și figuri îngrozite în jurul mesei. Chiar și Frau Schwesig părea convinsă acum de faptul că subiectul trebuia luat în serios.

— Dacă ne gândim unde se folosesc astăzi cipuri, interveni un alt participant. La casele de marcat din supermarketuri. La videorecordere, telefoane, ceasuri. Chiar și la termostatul noului meu sistem de încălzire a casei. Dacă nu mai funcționează în mijlocul iernii?

— La lifturi, la semafoarele din intersecții și avioane, adăugă un altul. Chiar și în multe automobile. Astfel de cipuri sunt pretutindeni!

— Și multe dintre ele sunt inaccesibile, interveni din nou profesorul pensionar. Cipurile computerelor din cablurile submarine, de exemplu. Din stimulatoarele cardiace sau cele din sateliții de comunicații. Și dacă programele anumitor cipuri nu pot fi modificate, trebuie înlocuit tot obiectul.

În timp ce invitații sorbeau din supe sau mâncau salatele apetisante, scenariile deveneau tot mai catastrofale. Dacă brusc toate avioanele cad, pentru că le cedează computerele de bord? Dacă se oprește circulația? Dacă alimentarea cu energie electrică și cu apă se întrerupe sau încălzirea, termoficarea nu mai funcționează? Dacă băncile trebuie închise, deoarece computerele lor o iau razna? Ca să nu mai vorbim despre efectele catastrofale din comerț, industrie, de fapt, din întreaga economie!

Vor exista cereri de despăgubiri, menționă cineva. Probabil că instanțele din întreaga lume se află în fața unei avalanșe de procese.

— Poate că ar trebui investit în acțiuni ale birourilor avocațiale? glumi altcineva, dar nu râse nimeni.

Și ce să facă instanțele, când însăși poliția nu mai poate interveni? Dacă mașinile poliției nu mai circulă, dacă telefoanele din birouri nu mai sună.

Sau militarii! Te pomenești că eroarea computerelor va face ca rachetele nucleare să pornească singure?

Toți erau palizi. Apoi, ca la un semn, toate privirile se îndreptară către Hendrik. El ce părere avea?

Din fericire, în acel moment apăru un chelner, care îi luă farfuria goală, oferindu-i astfel un prețios timp de gândire.

— Toate acestea sunt fără îndoială corecte, spuse preocupat Hendrik. Dar consider că aceste griji sunt exagerate. Eu vă pot spune că printre clienții noștri se numără mai multe firme de software – de fapt, erau două, și acestea aveau trei, respectiv cinci angajați. În prezent, acestea se preocupă chiar de asemenea misiuni: să identifice și să elimine „eroarea” anului 2000 din computere. Cu alte cuvinte, chestiunea este cunoscută în cercurile de specialitate și în toată lumea se lucrează la rezolvarea ei. Poate că pe 1.1.2000 vor fi câteva incidente minore, dar, cred eu, nu vor exista probleme grave.

— Atunci asta este, să zicem așa, o piață? concluzionă bărbatul scund și plinuț, cu jachetă de culoare ruginie, Windauer, după cum își aminti Hendrik.

— Exact, zise Hendrik. O piață de cel puțin șase sute de miliarde de dolari.

Windauer ridică degetul arătător:

— Cu alte cuvinte, această piață are să dispară la începutul anului 2000. Cu efectele corespunzătoare asupra acțiunilor din acel moment!

Hendrik, care încă nu se gândise la asta, răspunse:

— Exact.

Karl Windauer dădu din cap laudativ, privi în jur, apoi din nou spre Hendrik și continuă:

— Nu mai spuneți! Aveți informații interne, ceea ce la prima vedere nu am bănuit!

Și toată asistența dădu aprobator din cap.

Hendrik, pe care această laudă neașteptată îl uluise complet, nu știu ce să mai spună. Din fericire, fu servit felul principal, scutindu-l de un răspuns.

Discuția se orientă iarăși către afacerile influențate de internet și către perspectivele nenumăratelor acțiuni ce apăreau neîncetat pe piață. Lui Hendrik i se păru că după această laudă pe care o primise și care fusese aprobată de toată lumea, atmosfera era cu totul alta. Mai binevoitoare. Mai optimistă. Mai armonioasă.

Brusc Windauer reveni:

— Dumneavoastră ce părere aveți, Herr Busske? Cu siguranță aveți o soluție genială de rezervă, la care niciunul dintre noi nu s-a gândit.

Hendrik nu avea așa ceva, ba dimpotrivă, cele mai multe dintre acțiunile despre care fusese vorba anterior nu-i erau cunoscute.

Dar, deodată, asta nu îl mai neliniști.

Lăsă pe masă tacâmul și spuse gânditor:

— Eu cred că este prea devreme să ne fixăm pe acțiuni și să credem că am avea nevoie doar de un pont și totul va merge bine. Este vorba despre bogăție. Noi vrem să devenim bogați, acesta este țelul. Dar pentru asta trebuie ca mai întâi să ne schimbăm atitudinea interioară. Trebuie să devenim bogați în interior, apoi vom fi și în exterior.

Textul era dintr-una dintre nenumăratele lui cărți despre „cum să devii bogat”.

Cu gândul la cărțile de acasă, își aminti și de cea din camera de hotel, de povestea citită la prânz, de ceea ce spusese John Scoro.

— Ca la vechii alchimiști, continuă Hendrik. Oricine știe că voiau să facă aur, metal nobil din metale nenobile. Dar foarte puțini știu că, în primul rând, trebuia ca ei înșiși să se înnobileze.