comite o licență. Dacă Vestul poate reprezenta, în sine, o civilizație – chit că putem distinge și aici o civilizație europeană și cel puțin una americană (cea nord-americană, căci cu America Latină venim la o altă configurație civilizațională) –, „Restul” este un conglomerat compozit, în interiorul căruia se disting mai multe arealuri civilizaționale, de necontopit (arealul rus, India, China, Japonia, „tigrii asiatici”). Astfel de „comprimări” pot fi acceptate însă pentru rolul lor metodologic, căci, la urma urmei, atenția cercetătorului se îndreaptă preferențial către deslușirea procesului evolutiv occidental.

Autorul precizează și ce înțelege prin civilizația occidentală, care…

…nu este un lucru, ci un pachet de lucruri. Ea înseamnă pluralism politic (mai multe state și autorități multiple), dar și capitalism; înseamnă libertate de gândire, dar și metodă științifică; presupune domnia legii și drepturi de proprietate, ca și democrație (p. 275).

Astfel definit, Occidentul corespunde unei realități-cașcaval, care exclude experiențele non-democratice ale Vestului, neasumându-le. Or, a fost o vreme când acestea au dictat: atât în vremea absolutismelor monarhice, cât și mai apoi, în secolul XX, când autoritarismele, totalitarismele și năzuințele imperialiste au condus la dezastrele generalizate a două masacre mondiale. Or, indiferent cât de neconvenabile ar fi proiectului democratic al prezentului și al viitorului, este o eroare grav simplificatoare să se treacă peste ele.

În schimb, ideea succesiunii vârstelor fiecărei civilizații este nuanțată salutar de universitarul britanic. După el,

civilizațiile nu apar, se extind, predomină, intră în declin și se prăbușesc în funcție de un ciclu de viață recurent și predictibil. Doar istoricii descriu retrospectiv procesul de disoluție ca fiind unul lent, cu mai multe cauze supradeterminate. Civilizațiile se comportă mai degrabă ca toate sistemele adaptative complexe. Ele se află într-un echilibru aparent o perioadă imposibil de apreciat. Și apoi, foarte abrupt, se prăbușesc (p. 274).

După cum se vede, strădania tranșării discuției despre civilizație în termeni științifici adecvați glisează oportun în direcția teoriei sistemice, identificându-se un tip de sisteme care pare să corespundă mai adecvat experiențelor macroistorice ale civilizațiilor decât tradiționala succesiune a vârstelor, aduce mai aproape de știință subiectul decât vechea conceptualizare iconic-romantică.

Concluzia demersului este surprinzătoare. După ce s-a crezut mereu că decăderea și dispariția civilizațiilor ține mai ales de factori materiali și de involuții economice ori ținând de puterea politică și militară, autorul conchide:

Astăzi, […] cea mai mare amenințare la adresa civilizației occidentale nu sunt alte civilizații, ci slăbiciunea noastră de caracter și ignoranța istorică ce o alimentează (p. 276).

Cauze de natură morală și educațională?! De ce nu, la urma urmei? Niall Ferguson relansează în straie strict contemporane și într-un limbaj adaptat la uzul actual pozițiile unui idealism istoric ce merită atenție.

Observator cultural, nr. 666, 22 martie 2013

Decalaje și întrebări 1. Când este decalajul decalaj?

Una dintre sintezele istoriografice importante apărute în 2010 a fost lucrarea lui Bogdan Murgescu despre România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), publicată la Iași, Editura Polirom, având 524 p. Cartea aparține unuia dintre cei mai semnificativi istorici de vârstă medie preocupați de istoria economică – dar și socială –, care este exersat atât în domeniul sintezelor, cât și în acela al comparatisticii, al evaluărilor cantitative și chiar al reflecției asupra teoriei și practicii istoriografice, inclusiv în forma publicisticii de receptare a producției românești din domeniu (a se vedea rubrica deținută de domnia sa în Dilemateca). Informat, bine pregătit metodologic și îndrăzneț în decupajele tematice și de angulație auctorială, universitarul bucureștean și-a făurit deja un profil profesional inconfundabil. Cu toate acestea, recentul volum pare să fie cel care îl recomandă cel mai bine pe pasionatul expert format în ambianța unei școli de istoriografie care a lăsat urme inclusiv în genealogia propriu-zisă a autorului (mă refer la Costin Murgescu, un nume care contează în istoriografia economică, unchiul lui Bogdan).

Preocuparea pentru ceea ce titlul volumului numește „decalaje economice” cu referire la spațiul românesc nu este nouă printre specialiști. În România sau cu privire la teritoriul și populația românească s-au operat deschideri în această direcție și prin pana universitarului american Daniel Chirot, care și-a pregătit doctoratul în proximitatea sociologului și istoricului Henri H. Stahl – urmaș, el însuși, al lui N. Iorga și D. Gusti – și care a publicat o sinteză despre schimbarea survenită într-o societate periferică (a noastră), înainte de a coordona volumul de studii apărut în 1989 despre Originile înapoierii în Europa de Est (Editura Corint, București, 2004).

Bogdan Murgescu a acceptat provocarea și, trecând de la cercetarea originilor înapoierii la tentativa de a sesiza modul cum s-au acumulat decalajele economice, a redimensionat și reformulat propriile obiective, dând apoi la iveală o provocatoare explorare secvențială a trecutului. Intervalul de cinci secole pe care îl frecventează se datorează situării începutului primei modernități – sau a modernității „timpurii” (early, cum i s-a spus în spațiul cultural anglo-saxon) – în consonanță cu estimarea convențională a depășirii medievalității după căderea Constantinopolului sub turci (1453) și descoperirea Lumii Noi (1492). Este importantă și viziunea în care se discută chestiunea, căci una este să detectezi punctul inițial de sesizare a disparităților și alta să traversezi parcursul lor vorbind despre acumulări diverse și succesive. Cu prudență justificată și seriozitate științifică, Murgescu refuză și să se pronunțe – deși ar avea competența și instrumentele – asupra altor inegalități decât cele de factură economică, deși teritoriul pare mai sigur și mai ușor frecventabil în zona politicului sau socialului, a culturalului în orice caz, decât aici unde izvoarele arhivistice și narative relevante pentru economia Țărilor Române și a imperiilor de care țineau ele sunt nici destul de sigure întotdeauna, nici abundente. Practic,