numai curiozitatea științifică și curajul te pot proiecta în succesiunea studiilor economico-sociale ale lui Gh.I. Brătianu, alt îndrăzneț care a socotit oportună abordarea acestui tip de problematică într-o lumină comparatistă, chiar dacă pentru epoca anterioară și în relație cu Bizanțul. Spectacularele rezultate la care au condus studiile Școlii franceze a Analelor, gloria unor nume precum cele ale lui Fernand Braudel și Immanuel Walerstein și surprinzătoarele deschideri ale cercetărilor lui Montanari – ca să pomenesc doar câteva nume mai cunoscute – atrag și îmbie la intrare în rezonanță.

Ceea ce izbutește Bogdan Murgescu este, într-adevăr, meritoriu, iar faptul nu a rămas neremarcat, atrăgându-i un premiu din partea site-ului publicistic CriticAtac. În ce mă privește, rămân întru câtva sceptic cu privire la două aspecte ale tematizării chestiunii decalajelor. Primul dintre ele se referă la criteriologia ce trebuie avută în vedere într-o asemenea incursiune științifică. Al doilea privește orice decupaj dintr-un tot al devenirii istorice (deci și pe acesta).

Cum stabilim – pe cât posibil irefutabil – ce înseamnă decalaj? În raport cu propriile aspirații, cu stadiile de dezvoltare (economică) planificate ale noastre sau cu cele atinse de alții? Ce este rezonabil să avem în vedere: prosperitatea relativă a propriei societăți, împlinirea năzuințelor cetățenilor (supușilor) proprii la un nivel mediu și relativ echitabil sau victoria economică în competiția cu alții (cu ceilalți)? Este oportun să se aspire la compatibilizarea cât mai deplină a două sau mai multe societăți ce pornesc de pe poziții economice diverse (o societate preponderent agrară aici, una mai ales comercială dincoace etc.)? Este bine să iei în considerare problema decalajelor pentru a încerca o racordare servilă la forma, structura, conținuturile altor economii?

Se poate discuta cu șanse reale de estimare corectă – măcar la nivelul proporțiilor și ordinelor de mărime, dacă nu al cifrelor propriu-zise – decalajul în termeni de PIB pentru secolele anterioare celui dinaintea acestuia? Putem lăsa în mod justificat, fără să ne facem griji, totul pe seama statisticilor? Ce relevanță poate avea, de pildă, că România domină statistic situația locuințelor cu peste două sau trei etaje, datorită construcțiilor socialiste și a cartierelor-dormitor care le conțin (modelul sovietic) față de țări precum Danemarca sau Olanda, unde se preferă spațiile de locuire pe orizontală? Avem de a face cu vreun decalaj, cu vreo disparitate sau e o simplă deosebire de modele de locuire?

2. Enigme ale dezvoltării economice

Dificultatea decupajelor viabile în interiorul unei problematizări istoriografice indică faptul că, în cazul monografiei România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), autorul Bogdan Murgescu a părăsit calea interogațiilor simple, stereotipe, atât de dragi istoricilor care înțeleg să își trateze subiectele ca niște colecționari de timbre – fie ele și rare – ori ca niște anticari, speriindu-se de conceptualizări și incursiuni îndrăznețe, chiar riscate. Asumând pericolele intrinseci aventurii intelectuale autentice, Murgescu încearcă un decupaj sectorial, pe economie, într-o deschidere amplă – de cinci sute de ani – și operând cu estimări diverse, atât cantitative, cât și calitative.

Procedând la selectarea unui singur domeniu – nu-i vorbă, important – din dezvoltarea unei societăți și izolând din continuumul istoric un anumit segment de timp, istoricul alege pentru sinteza lui un singur tronson de realitate, cel economic, abătându-se, implicit, de la idealul „istoriei totale”. Prin însuși acest fapt el își limitează voluntar posibilitatea de înțelegere și de explicare, căutând răspunsurile în interiorul domeniului la care se referă, deși uneori ele ar putea surveni din altă parte. Procedând astfel, el câștigă în coerență, concretețe și în capacitate persuasivă, rămânând în zona verificabilului pragmatic. Se sacrifică, totuși, unele trasee ale înțelegerii ce ar putea fi importante. De pildă, după cum se știe, performanța economică poate fi explicată, în cazul Germaniei, Japoniei sau Chinei, printr-un element cultural (concepția despre viață, ordine, disciplina muncii), după cum ieșirea României de pe linia unei economii adecvate la nevoile și posibilitățile populației sale, în timpul comunismului, s-a datorat deciziei politice întemeiate ideologic (ca în URSS).

Bogdan Murgescu nu ignoră asemenea cauze, dar poate că o abordare a decalajelor prin considerarea programatică a tuturor interdependențelor pe care acestea le exprimă sau / și le determină ar fi permis problematizări întru câtva modificate.

Stăruința mai apăsată în zona teoretizărilor i-ar fi putut sugera autorului, eventual, elaborarea altor modele de dezvoltare decât cele cu care se operează în mod curent, ajutând la subsumarea cazuisticii bogate puse în joc unui altfel de concepere a lucrurilor. Ce putea, de pildă, însemna dezvoltarea economică în epoca preindustrială? Când și în ce condiții își putea optimiza o societate performanțele economice, împingând înainte, prin însuși acest fapt, mersul ei istoric? Asemenea întrebare primește răspunsuri diverse, în funcție de realitatea căreia i se aplică. Într-un fel arată, prin fanta interogației la care mă refer, o societate mai intens urbanizată și altminteri alta preponderent agrară. Într-un fel se manifestă, în interiorul acestei dinamici, o economie preponderent comercială, și altfel una întemeiată pe exploatarea meșteșugurilor sau una performantă în creșterea animalelor.

Definirea decalajului economic s-ar putea face în diverse feluri. Acesta poate fi considerat: încetinirea sau fluctuația („perturbările”) ritmurilor dezvoltării economice; sentimentul public exprimat al rămânerii în urmă; răsturnarea ponderii ramurilor economiei proprii (ca în cazul salturilor istorice, al Japoniei în „era Meiji”, să zicem, sau al României în comunism); transformarea succeselor economice în „ideologie” a priorității în raport cu alții (sau revanșism istoric); excepționalism întemeiat economic etc. Decalajul poate fi considerat și din perspectiva inferiorității, și din cea a superiorității unei economii; în raport cu trecutul propriu sau față de prezentul altora.

Operând asemenea distincții, se conturează deja câteva tipuri de decalaje, deosebite prin perspectiva din care se analizează fenomenul. Decalajele marcate de succes, cele pe care le înscriu economiile „campioane”, cele resimțite la modul cel mai concret cu putință ca eșecuri și decalajele ce pot fi socotite mai degrabă metamorfoze cu rezultate neconcludente