— Am dat greş la ultima selecţie, spuse solemn Vârstnica-Şefă. Asta a fost acum zece ani, când Jonas încă era copil mic. N-o să insist asupra experienţei, fiindcă ne-a provocat un mare disconfort tuturor.

Jonas nu ştia la ce se referea femeia, dar îşi dădu seama de stânjeneala auditoriului. Oamenii se foiră stingheriţi în scaune.

— De data asta nu ne-am mai pripit, reluă Vârstnica-Şefă. Nu ne puteam permite încă un eşec. Uneori, continuă ea, vorbind acum pe un ton mai destins, nu suntem sută la sută siguri în privinţa Însărcinărilor, nici măcar după cele mai minuţioase observări. Uneori ne facem griji că s-ar putea ca alesul să nu-şi dezvolte, prin pregătire, toate calităţile necesare. Unşpearii sunt încă nişte copii, la urma urmelor. E posibil ca spiritul jucăuş şi răbdarea – cerinţe obligatorii pentru un Crescător – pe care credem că le-am observat să devină, odată cu maturizarea, doar clovnerie şi indolenţă. Aşa că observăm mai departe, inclusiv în timpul pregătirii, şi continuăm să modificăm comportamentul când e nevoie. Însă Primitorul-în-pregătire nu poate fi observat şi nu poate fi modificat. E un lucru scris negru pe alb în regulament. El urmează să stea singur, departe de ceilalţi, cât timp e instruit de actualul Primitor pentru slujba aceasta care e cea mai preţuită în comunitatea noastră.

Singur? Departe de ceilalţi? Jonas ascultă cu o nelinişte crescândă.

— Prin urmare, selecţia trebuie să fie înţeleaptă. Avem nevoie de-o hotărâre în unanimitate a Comisiei. Membrii ei nu pot avea îndoieli, oricât de mărunte. Dacă în timpul procesului un Vârstnic declară c-a avut un vis de nesiguranţă, visul acela are puterea să-l dea la o parte imediat pe candidat. Jonas a fost identificat ca posibil Primitor cu mulţi ani în urmă. L-am observat cu meticulozitate. N-a existat niciun vis de nesiguranţă. A demonstrat toate calităţile de care trebuie să dispună un Primitor.

Ţinându-şi mai departe mâna fermă pe umărul băiatului, Vârstnica-Şefă enumeră calităţile.

— Inteligenţă, spuse ea. Ştim cu toţii că Jonas a fost un elev de frunte pe tot parcursul şcolii. Integritate, adăugă ea. La fel ca noi toţi, Jonas a comis abateri mărunte. (Îi zâmbi.) Ne-am aşteptat la asta. Am sperat, de asemenea, că Jonas o să se prezinte imediat ca să-şi primească pedeapsa şi a făcut-o de fiecare dată. Curaj, continuă ea. Doar unul dintre cei care ne-am adunat aici a trecut prin pregătirea riguroasă de care are nevoie un Primitor. Acesta e, bineînţeles, cel mai important membru al Comisiei: actualul Primitor. El a fost cel care ne-a amintit, de-atâtea şi-atâtea ori, de curajul necesar. Jonas, spuse Vârstnica-Şefă, întorcându-se spre băiat, dar vorbind suficient de tare ca s-o audă întreaga comunitate, pregătirea prin care trebuie să treci implică durere. Durere fizică.

Jonas simţi teama dându-i târcoale.

— N-ai trecut niciodată prin aşa ceva. Da, ţi-ai zdrelit genunchii când ai căzut de pe bicicletă. Da, ţi-ai prins degetul la uşă anul trecut.

Jonas încuviinţă din cap, amintindu-şi întâmplarea şi amărăciunea care-o însoţise.

— Însă acum, explică Vârstnica-Şefă cu blândeţe, o să ai de-a face cu o durere atât de puternică, încât nimeni dintre cei de-aici n-o poate înţelege, fiindcă e dincolo de limitele experienţelor noastre. Nici măcar Primitorul n-a fost în stare s-o exprime; el doar ne-a adus aminte c-o să ai parte de ea şi c-o să-ţi trebuiască un curaj enorm. Ei bine, pentru asta nu te putem pregăti. Dar suntem siguri că eşti curajos, îi spuse ea.

Jonas nu se simţea deloc curajos. Nu acum.

— A patra calitate esenţială, zise Vârstnica-Şefă, este înţelepciunea. Aşa ceva Jonas încă n-a dobândit. Dobândirea înţelepciunii o să vină pe parcursul pregătirii. Suntem convinşi că lui Jonas îi stă în putere să dobândească înţelepciune. Acestea sunt lucrurile pe care le-am căutat. În fine, Primitorul mai trebuie să aibă o calitate – iar pe asta pot doar s-o numesc, fără să vorbesc despre ea. Eu, una, n-o înţeleg. Şi n-o înţelegeţi nici voi, membrii comunităţii. Poate că o s-o facă Jonas, fiindcă actualul Primitor ne-a zis că dispune deja de ea. Se numeşte Puterea de-a Vedea Dincolo.

Vârstnica-Şefă îi aruncă o privire întrebătoare lui Jonas. Publicul îşi aţinti şi el ochii asupra lui. Toată lumea tăcea.

Preţ de o clipă, Jonas îngheţă, mistuit de disperare. Nu avea calitatea aceea, cum i-o fi zicând. Nici nu ştia ce era. Venise momentul când trebuia să mărturisească, să spună: „N-am aşa ceva. Nu pot“ şi să rămână la mila lor, să le ceară îndurare, să le explice că nu pe el trebuiau să-l aleagă, că nu era câtuşi de puţin potrivit pentru aşa ceva.

Dar când îşi plimbă privirile prin public, prin marea de chipuri, lucrul acela se întâmplă din nou. Lucrul care se întâmplase cu mărul.

Chipurile se schimbară.

Jonas clipi şi totul dispăru. Îşi îndreptă uşor umerii. Avu pentru prima dată un foarte scurt moment de siguranţă.

Vârstnica-Şefă continua să-l privească. La fel şi ceilalţi.

— Cred că aşa e, le spuse el Vârstnicei-Şefe şi comunităţii. Încă n-o-nţeleg. Şi nu ştiu ce e. Dar câteodată văd ceva. Şi poate că e dincolo.

Vârstnica-Şefă îşi luă braţul de după umerii lui.

— Jonas, spuse ea, nevorbindu-i doar lui, ci întregii comunităţi din care făcea parte, o să te pregăteşti să devii următorul nostru Primitor de Memorie. Îţi mulţumim pentru copilărie.

Pe urmă se întoarse şi părăsi scena, lăsându-l singur, în picioare, cu faţa la mulţimea care începu dintr-odată să-i murmure numele într-un glas.

— Jonas.

La început fu doar o şoaptă domoală, care aproape că nu se auzi.

— Jonas, Jonas.

Apoi mai tare şi mai repede.

— JONAS, JONAS, JONAS.

Jonas înţelese că, scandându-i numele, comunitatea îl accepta împreună cu noul său rol şi-i dădea viaţă la fel cum îi dăduse şi noucopilului Caleb. Îi crescu inima de recunoştinţă şi mândrie.

Însă în acelaşi timp se simţi năpădit de frică. Nu ştia ce însemna alegerea lui. Nu ştia ce avea să devină.

Sau ce avea să se-aleagă de el.

CAPITOLUL 9

Pentru prima dată în doisprezece ani de viaţă, Jonas se simţi izolat şi diferit. Îşi aminti ce-i spusese Vârstnica-Şefă: că avea să se pregătească singur şi departe de ceilalţi.

Însă nici nu începuse pregătirea şi se simţea deja, la