din dinţi când gravitaţia crescu mutându-se de pe verticală, forţându-l să tragă mânerul în acelaşi timp în care îl prindea. Biononicele îi raportau că tendoanele lui erau pe punctul de a se rupe.

Răbdarea lui trecea, de asemenea, printr-un test de rezistenţă intens. Se întorseseră în Artful Dodger de cincisprezece ore, timp în care Corrie-Lyn se dedicase băuturii şi jelitului. Considera acum predarea amintirilor lui Inigo o trădare îngrozitoare şi o idee proastă. O idee foarte proastă. Stupidă, de fapt. Şi o ţinea aşa întruna.

– Va avea un fel de mini-Inigo plimbându-i-se prin creier?

Aaron aruncă o privire la consumul de oxigen din muşchii umărului. Nivelurile erau doar la câteva puncte distanţă de cele ale muşchilor originali. Nu era rău pentru câteva zile de recuperare. Medicamentele şi biononicele făcuseră tot ce puteau, restul depindea de antrenamentul susţinut de modă veche. Un program decent de exerciţii fizice ar fi trebuit să egaleze nivelurile cam pe săptămâna viitoare. Închise sala de sport.

– Cam aşa ceva, zise el.

Corrie-Lyn clipi la răspunsul neaşteptat. Se rostogoli pe canapea şi se întinse după paharul cu margarita tasimion.

– Deci tu îi pui lui mini-Inigo o întrebare…

– Şi Qatux ne va răspunde. Da.

– Ce grămadă de rahat!

– Vom vedea.

Îşi scoase tricoul şi îşi examină torsul. Membrana începea să se exfolieze. Dedesubt, pielea nouă era încă sensibilă, dar cel puţin culoarea se închidea apropiindu-se de aceeaşi nuanţă cu restul.

– Mă duc să fac un duş, spuse el.

– Te modelezi bine, chicoti ea. Ai nevoie de o mână de ajutor acolo?

Aaron îşi dădu ochii peste cap.

– Nu, mulţumesc.

Avea acum o teorie despre motivul pentru care Inigo fugise de Visul Viu, şi acesta nu avea nimic de-a face cu Ultimul Vis sau cu presiunea de a fi idolatrizat de miliarde de oameni. Poate că s-a schimbat aşa doar după ce a plecat el?

Sala de gimnastică se scufundă în perete şi, după un moment de pauză, o cabină de duş se prelungi din aceeaşi secţiune. Lăsă să-i alunece şortul şi păşi înăuntru în timp ce Corrie-Lyn scotea un urlet de lup. Începea probabil să se recupereze, penisul îi era în stare de agitaţie. Dar, dacă Qatux venea cu o idee despre unde se ascundea reticentul Mesia, Corrie-Lyn ar fi fost mai necesară decât oricând. Coborî deci temperatura sporilor cât mai mult posibil şi îşi mută gândurile la alte lucruri. Din păcate, nu ajungea cu memoria mai departe de numirea lui Ethan, nu avea prea multe lucruri la care să se gândească. Cu excepţia viselor sale ciudate. Plimbarea călare… era tânăr. Deci trebuie să fi fost copilăria lui. Părea destul de plăcut.

După ce se spălă, continuară cercetările despre ciudatul Raiel care fusese de acord să-i ajute. Agăţându-se de ceea ce le spusese el însuşi, îşi trimiseră u-amprentele în unisferă pentru a căuta fişiere despre istoria planetei Far Away din timpul Războiului Starflyer. Prima surpriză fu aceea de a găsi numai un milion şi ceva de fişiere disponibile despre perioada aceea. Le luă opt ore să le filtreze pentru a ajunge la informaţii relevante şi utile. Nici aşa nu găsiră nicio dovadă directă că Qatux ar fi fost acolo.

Erau numeroase documente despre grupul de Gardieni ai lui Bradley Johansson urmărind Starflyer până în bârlog şi despre cum li se alăturase o ciudată echipă de securitate trimisă de Nigel Sheldon pentru a-i ajuta. Amiralul Kime era unul dintre ei, desigur. Era un text ultracunoscut de istorie. Îndrăzneţul său zbor hiperplanat peste Muntele Herculaneum, precum şi salvarea ulterioară de către Nigel însuşi. Anna-Iuda. Oscar martirul. Paula Myo şi echipa de interdicţie a Marinei. Ghearele Pisicii.

– N-am ştiut că Nigel a fost cel care a trimis-o iniţial pe Pisică pe Far Away, exclamă Corrie-Lyn. Ce-o fi fost în capul lui?

După o masă şi câţiva aerosoli de îndepărtare a alcoolului, era trează din nou. Unele aspecte ale cercetării lor păreau să o intereseze cu adevărat.

– Fii corectă cu el, nu putea prevedea viitorul.

Existau unele anexe care pretindeau că urmărirea fusese sprijinită de un extraterestru. Dar contextul era ciudat.

Motilul Bose era cunoscut ca făcând parte din clica secretă a lui Nigel, la vremea respectivă. Nu exista nicio referire la un Raiel. Un fişier declara că grupul Barsoomian îl ajutase pe Johansson, deoarece acesta le adusese Sfântul lor Graal genetic pe Far Away. Din nou, nimic despre ceea ce era, de fapt, acest Graal.

– Să încercăm un alt unghi, spuse Aaron.

Îi ceru u-amprentei să găsească toate fişierele legate de o locuitoare a Confederaţiei pe nume Tiger Pansy din perioada Războiului Starflyer.

Portalul cabinei proiectă o imagine mai degrabă surprinzătoare.

– Nu se poate, zise Corrie-Lyn.

Aaron se uită la femeie la fel de consternat. Era un dezastru complet. Un păr oribil. O reprofilare proastă a feţei ce distrugea simetria ochilor, a nasului, a buzelor, şi cosmetice îngrozitoare ce le făcea să pară şi mai urâte. Mărire ridicolă de sâni. Haine strâmte, scurte, pe care nicio fată de peste douăzeci de ani nu le-ar fi purtat, iar aceasta se apropia de perioada când o reîntinerire era din nou necesară.

– A semnat la compania de producţie Wayside pe Oaktier, citi Corrie-Lyn în exovedere.

– A apărut într-un număr mare de, aha, producţii de-ale lor. I-a părăsit în ultimul an al Războiului Starflyer. Nicio informaţie ulterioară. Nimic, nicio listă de rezidenţă pe nicio cibersferă planetară, nicio înregistrare a vreunui tratament de întinerire, niciun certificat de pierdere a trupului. S-a evaporat pur şi simplu.

Aaron se scutură şi anulă proiecţia.

– Destul de uşor la vremea aceea. A fost o migraţie în masă de pe lumile Lost23 pe care le-au invadat extratereştrii Prime. După aceea lucrurile au devenit şi mai haotice.

– Coincidenţă?

– Raielii nu sunt consideraţi mincinoşi. Poate Qatux chiar s-a căsătorit