– Ce mama nai…

Buate icni șocat. Televederea lui sonda clădirea, găsind foc peste tot.

– Stabilimentul acesta pare predispus la accidente, observă Edeard.

Butoiul de pe bar explodă. Ușile s-au spulberat, lăsând să pătrundă un vârtej de aer proaspăt. Flăcările au țâșnit până la tavanul salonului.

– Dacă aș fi în locul tău, nu m-aș mai întoarce aici niciodată, a spus Edeard. De fapt, mă îndoiesc că e vreun loc undeva în acest oraș unde vei fi în siguranță.

Flăcările se prelingeau în dormitor, curgând în jurul picioarelor lui Edeard și înghițind covorul. Pelerina lui flutură. Fetele au scâncit, împingându-se de tăblia patului. Fumul a început să îngroașe aerul.

– Ești mort, Mergătorule-Pe-Apă, a strigat Buate.

– Warpal a încercat și nu a reușit. Ce șanse ai tu?

Buate înțepeni la auzirea numelui, făcându-l pe Edeard să rânjească amuzat.

– Acum, ieși din orașul meu, ia-ți oamenii cu tine, și dacă încerci vreodată să declanșezi vreo revoltă, te vei alătura fratelui tău în modul pe care l-am menționat în timpul vizitei mele anterioare. E ultimul avertisment. A dat apoi din cap politicos spre fete. Doamnelor.

Acestea au țipat când le-a ridicat cu a treia mână. Apoi, ferestrele dormitorului s-au dezintegrat, iar ele s-au trezit plutind prin golul creat, coborând ușor pe strada de mai jos, unde ge-cimpanzeii casei se agitau neliniștiți.

Buate le urmări uluit zborul.

– Hei, dar eu? a strigat el.

Dar când a privit în jur, Edeard plecase. Flăcările lingeau cu poftă baza patului.

Edeard alese zona de mijloc din Golden Park, la miezul nopții. Marea plaza era pustie, cu lumina nebuloaselor strălucind slabă pe vârfurile stâlpilor din metal alb care o înconjurau. Doar o umbră minusculă cădea pe pavajul lucios când două siluete întunecate au apărut de nicăieri.

– Ești liber să pleci, i-a spus Edeard cu un gest expansiv.

– Să plec unde, mai exact? Sunt un om căutat. Cât timp crezi că voi rezista acolo?

– Nimeni nu te va recunoaște în provincie.

– Crezi că ar trebui să mă alătur lui Nanitte? a întrebat Argian cu un zâmbet amar. Ești mai crud decât am crezut, Mergătorule-Pe-Apă.

– Sunt mai disperat decât crezi.

– Iartă-mă că nu-ți ofer veșnica mea simpatie.

– Am nevoie de ajutorul tău.

– Ți-am dat tot ce am putut. Nu mi-a mai rămas nimic.

– Îți cer doar să faci ceea ce ai fost antrenat să faci. Îți cer să-ți păstrezi loialitatea față de acest oraș.

– Vremea mea aici s-a terminat. Trebuie să-ți mulțumesc pentru asta.

– Stai de veghe pentru mine, vezi ce fac oamenii tăi.

– Asta nu este loialitate, ci trădare.

– Nu față de oraș. În adâncul sufletului ești un om de onoare. Știi că trebuie făcut ceva pentru a scăpa de bande și a limita excesele familiilor. Lucrurile nu pot continua așa cum sunt, asta ne va condamna pe toți. Ajută-mă. Dacă nu altceva, fii tu vocea moderației. Dacă într-adevăr ți-e teamă că sunt prea intransigent, rămâi și exercită-ți influența atât cât poți asupra mea.

– Eu să te influențez pe tine?

– Tu înțelegi cum merg lucrurile cu adevărat. Ți-aș asculta sfaturile, dacă mi le-ai da cu bună-credință. Spune-mi cum să reușesc să se facă dreptate, fără a aliena și a distruge cei mai bun din ceea ce există. Netezește-mi calea. Nu lăsa acest oraș să fie divizat de nepriceperea mea. Nu asta este chemarea ta?

– Se pare că ți-ai ratat vocația.

– Ăsta a fost un da?

Argian oftă adânc.

– După tot ce mi-ai făcut, te aștepți să te ajut?

– Te-am lăsat singur. Atâta. Dacă au fost și demoni acolo cu tine, nu eu i-am trimis.

– Îmi va lua ceva timp să-mi adun lucrurile. Dacă aflu ceva înainte de a pleca, am să-ți spun.

– Mulțumesc.

Felax intră alergând în sala mică din partea din spate a secției de poliție Jeavons, foarte agitat și abia respirând.

– Mergătorule-Pe-Apă, Maestrul Gachet de la Breasla Avocaților este aici! Vorbește cu căpitanul. Spune că are un mandat de arestare pe numele tău.

– Serios? a întrebat Edeard cu interes.

– Bineînțeles, l-a asigurat tânărul polițist. Nu glumesc.

– Sunt sigur că nu. Televederea lui îl surprinse pe un Boyd foarte dezgustat dându-i niște bani unui Macsen foarte elegant. Vin imediat.

Echipa se ridică să plece.

– Continuați, i-a îndemnat Edeard pe polițiștii care lucrau la mese. Suntem foarte aproape de o sută acum. Nu mă aștept ca această neînțelegere să dureze mai mult de o zi.

Apoi a părăsit sala mică împreună cu prietenii lui.

– Sunteți gata?

Macsen rânji când ușa sălii se închise în urma lor.

– Oh, Madona, da.

Edeard își scoase în grabă tunica lui distinctivă. Macsen purta deja cizmele lucioase ale lui Edeard, deși picioarele lui erau prea mari.

– Ține minte, îi spuse Dinlay rugător. Nu spune nimic.

– Cine, eu? a întrebat Macsen în timp ce-și încheia nasturii la tunică.

– Hai să vedem, a spus Boyd.

Macsen dădu din cap, mintea lui trădând o scurtă fluturare de nervozitate, apoi se concentră. Umbrele s-au îngroșat în jurul feței lui, aducând-o la un cenușiu nesănătos. Apoi s-au întins într-o imagine cețoasă.

Edeard își ținea respirația în timp ce Dinlay se strâmbă, așteptând. Echipa se antrenase pentru asta timp de o zi, ajutându-se reciproc cu idei și tehnici pe măsură ce dezvoltau încet ideea, rafinând și îmbunătățind metoda originală de camuflaj. În mod surprinzător, Macsen s-a dovedit cel mai bun. Edeard presupusese că va fi Dinlay, care era întotdeauna cel mai studios.

Umbrele dispărură de pe fața lui Macsen. Kanseen lăsă să-i scape un mic șuierat de apreciere. Edeard scutură din cap, nevenindu-i să creadă. Se holba la sine însuși. Propria lui față îi oferea un zâmbet diabolic.

– Cum arăt? De fapt, cum arăți tu?

Dinlay scoase un șuierat de exasperare.

– Nu mai vorbi! Strici totul.

– Du-te! îl