popas la Bennington, iar în Bennington Men’s Shop se descotorosi de toate hainele şi-şi alese altele noi, trei schimburi plus patru perechi de ciorapi şi pantaloni scurţi. Îşi găsi până şi o pereche nouă de cizme. Privindu-se în oglinda triplă, vedea în spatele lui magazinul pustiu şi Harley-ul sprijinit neglijent lângă trotuar.

― Ce ţoale mişto, murmură el. Nemaipomenite!

Însă în jur nu era nimeni care să-i admire gustul.

Ieşi din magazin şi porni motorul. Se gândi că ar fi trebuit să se oprească la un magazin şi să-şi facă rost de un alt cort şi de un sac de dormit, dar în momentul respectiv îşi dorea cel mai tare să plece din Bennington. Avea să se oprească altundeva.

Ieşind din oraş, căută din priviri culmea domoală şi distinse Twelve-Mile Point, însă nu şi locul unde ridicaseră cortul. Era cu atât mai bine, chiar...

Când se concentră din nou asupra drumului, Larry simţi că îngheaţă de spaimă. Un camion Internaţional Harvester, cu o rulotă pentru cai, derapase, probabil încercând să evite o maşină, iar remorca se răsturnase. Era pe cale să intre cu motocicleta drept în obstacol, pentru că nu fusese atent la şosea.

Roti brusc ghidonul spre dreapta, târându-şi cizmele noi de suprafaţa asfaltului, şi aproape scăpă nevătămat. Dar pedala lui stângă agăţă bara din spate a remorcii şi motocicleta se răsturnă. Larry ateriză pe marginea şoselei, simţind cum i se zdruncină toate oasele. Motorul Harley-ului mai hurui câteva momente, apoi se opri.

― Eşti teafăr? se întrebă el.

Slavă Domnului, nu mergea decât cu vreo treizeci de kilometri la oră. Slavă Domnului că Rita nu era cu el, şi-ar fi ieşit din minţi de isterie. Desigur, dacă Rita ar fi fost cu el, nu s-ar fi uitat într-acolo, adică şi-ar fi văzut de treaba lui.

― Sunt neatins, îşi răspunse singur, deşi încă nu era foarte sigur de asta.

Se ridică în picioare. Liniştea îl afecta profund, aşa cum i se întâmpla tot mai des; era atâta tăcere, încât puteai să şi înnebuneşti, dacă te lăsai preocupat prea mult de acest gând. Chiar şi ţipetele Ritei ar fi fost o mângâiere în momentul respectiv. Spaţiul din jurul lui păru deodată să se umple de pete luminoase şi înţelese, cu groază, că era la un pas de leşin. Sunt sigur rănit, gândi el, peste câteva clipe, după ce trece primul şoc, am să simt durerea, atunci o să mă apuce, m-am tăiat rău sau cine ştie ce-am păţit, cine o să-mi pună un bandaj?

Dar după ce-i trecu acea secundă de slăbiciune, se cercetă şi ajunse la concluzia că, de fapt, era teafăr. Se tăiase la ambele mâini, iar pantalonii lui cei noi se rupseseră în genunchiul drept – şi genunchiul era rănit —, dar de fapt nu era vorba decât de nişte simple julituri, şi în definitiv ce mama dracului, oricui i se putea întâmpla să cadă de pe motocicletă.

De fapt, ştia prea bine din ce scăpase. Ar fi putut să se lovească rău la cap, să-şi frângă gâtul şi să zacă acolo, în soarele fierbinte, până când murea. Sau se putea sufoca din cauza propriei vome, cum i se întâmplase unei anumite prietene de-a lui, de curând decedate.

Se apropie şovăielnic de motocicletă şi o ridică. Nu părea să fi suferit nicio stricăciune, cu toate acestea arăta altfel. Înainte, fusese o maşinărie suficient de şarmantă ce putea servi dublului scop de a-l transporta şi de a-i da sentimentul că este aidoma lui James Dean sau Jack Nicholson în Hell’s Angels on Wheels. Acum însă, avea sentimentul că piesele cromate rânjeau ca nişte javre mărunte, de circ, invitându-l să se apropie şi să se măsoare cu monstrul pe două roţi, ca să vadă dacă este cu adevărat bărbat.

Motorul porni la a treia cheie şi ieşi din Bennington cu viteză infimă, aproape la pas. Pe braţe îi apăruseră brăţări reci de sudoare şi îşi dorea să vadă o faţă omenească cum nu-şi mai dorise nicicând în viaţa lui.

Dar în ziua respectivă nu mai văzu pe nimeni.

 

După-amiază se decise să meargă ceva mai repede, dar de îndată ce acul vitezometrului ajungea la treizeci de kilometri la oră, nimic nu-l putea convinge să deschidă mai mult clapeta de acceleraţie, chiar dacă drumul dinaintea lui era absolut liber. La marginea Wilmingtonului era un magazin cu articole de sport şi motociclete, unde se opri şi-şi făcu rost de un sac de dormit, de o pereche de mănuşi groase şi de o cască, dar, cu toate că şi-o fixase pe cap, nu depăşi patruzeci de kilometri la oră. În curbele lipsite de vizibilitate, încetinea până la viteza minimă. Prin faţa ochilor îi defilau mereu imagini cu el întins la marginea drumului, în stare de inconştienţă şi sângerând abundent, fără să-i vină nimeni în ajutor.

La ora 5, pe când se afla în apropierea oraşului Brattleboro, becul de alarmă al Harley-ului se aprinse. Larry trase la marginea drumului şi stinse motorul cu sentimente amestecate, de uşurare şi de dezgust.

― La fel de bine puteai s-o şi împingi, spuse el. E făcută să meargă cu nouăzeci la oră, tâmpitule!

O lăsă acolo şi intră în oraş, fără a şti dacă se va întoarce s-o recupereze.

Noaptea respectivă dormi pe Brattleboro Municipal Coramon, sub protecţia relativă a acoperişului chioşcului pentru orchestră. Se retrase acolo de îndată ce se înnoptă şi adormi imediat. Peste o vreme, un zgomot îl trezi brusc din somn. Se uită la ceas. Firele subţiri de radiu luminescent de pe limbi îl ajutară să vadă că era 11.20. Se ridică într-un cot şi scrută întunericul; chioşcul uriaş de deasupra lui îl făcea să regrete cortul cel mic, unde căldura trupului se păstra aşa de bine. Ca un minunat şi ospitalier pântece din pânză!

Chiar dacă existase cu adevărat un zgomot, încetase acum; până şi greierii tăcuseră. Era normal? Putea fi normal?

― E cineva acolo? strigă Larry, speriindu-se de sunetul propriei sale voci.

Căută în jur arma şi n-o găsi decât după câteva interminabile momente de panică. Când o atinse, apăsă