class="p1">  — Băiatul Subiayei e sănătos? Întrebă Jessica. Observase că Harah era prea tulburată şi nu-şi dădea seama care era motivul.

  — Pe cât de sănătos şi-ar putea dori o mamă, răspunse Harah. Femeile ştiu că Alia nu i-a făcut nici un rău. N-au nimic cu faptul că l-a atins. Copilul s-a liniştit imediat şi-a adormit fericit. Dar e vorba de…

  — De stranietatea fiicei mele, zise Jessica. De asta-i vorba, nu? De faptul că spune lucruri care depăşesc înţelegerea anilor ei. Lucruri pe care n-ar avea de unde să le ştie un copil de vârsta ei… Lucruri din trecut.

  — De unde să ştie ea cum arăta un copil născut pe Bela Tegeuse? Exclamă Harah.

  — Dar e adevărat! Protestă Alia. Băiatul Subiayei seamănă leit cu fiul născut de Mitha înaintea exodului.

  — Alia! Rosti Jessica. Ţi-am mai atras atenţia.

  — Mamă, dar l-am văzut. E adevărat şi…

  Jessica îşi scutură capul, observând agitaţia Harahei. Ce-am adus pe lume? Se întrebă. Un copil care ştia, încă de când s-a născut, tot ce ştiam eu… mai mult chiar: tot ce-i dezvăluiseră în coridoarele trecutului Cucernicele Maici din mine.

  — Nu-i vorba numai de ceea ce spune, zise Harah. Ci şi de ceea ce face. De exerciţii… De felul în care stă şi priveşte o piatră, miscându-şi doar un muşchi de la baza nasului, sau vârful unui deget, sau…

  — Asa-i antrenamentul Bene Gesserit, o întrerupse Jessica. Ştii bine asta, Harah. Sau vrei să-i refuz fucei mele moştenirea ce i se cuvine?

  — Cucernică Maică, ştii că pentru mine lucrurile astea n-au nici o importanţă. Dar oamenii vorbesc. Iar eu simt primejdia din şoaptele lor. Ei spun că fiica ta e un demon, că ceilalţi copii nu vor să se joace cu ea, că…

  — Alia are prea puţine în comun cu copiii ceilalţi, spuse Jessica. Nu-i demon, nu-i decât…

  — Ştiu că nu-i!

  Jessica fu surprinsă de tonul vehement al femeii, se uită la Alia. Fetiţa părea cufundată în gânduri, dar iradia un fel de… aşteptare. Jessica îşi întoarse ochii spre Harah.

  — Faci parte din familia fiului meu, spuse ea. Recunosc şi respect lucrul acesta. (Alia se foi uşor lângă ea.) Vorbeşte deschis. Spune-mi ce te frământă.

  — N-am să mai fac parte mult timp din familia fiului tău, zise Harah. Dac-am aşteptat până acum, am făcut-o numai de dragul fiilor, mei – ca să aibă parte şi ei de educaţia specială a copiilor lui Usul. E tot ce-am putut să le ofer, ştiut fiind că nu împart patul cu fiul tău.

  Din nou, Alia tresări – pe jumătate adormită, caldă. Jessica spuse:

  — Ai fi fost o tovarăşă bună pentru fiul meu.

  Şi cum vechile gânduri nu o părăseau niciodată, adăugă în sinea ei: Tovarăşă… dar nu soţie. Apoi se gândi cu strângere de inimă la ceea ce se spunea în sietch despre legătura dintre fiul ei şi Chani: că va deveni o legătură permanentă, o căsnicie.

  Chani mi-e dragă, gândi ea. Dar dragostea trebuia să se plece în faţa imperativelor aristocratice. Alianţele nobililor aveau alte considerente la bază…

  — Crezi că nu ştiu ce planuri ai în legătură cu fiul tău? Întrebă Harah.

  — Despre ce vorbeşti?

  — Vrei să reuneşti toate triburile sub conducerea Lui.

  — Şi ce vezi rău în asta?

  — Văd pericolul care-l pândeşte… Iar Alia face parte şi ea din pericolul ăsta.

  Alia se cuibări mai aproape de mama ei. Apoi îşi deschise ochii şi o privi lung pe Harah.

  — V-am observat deseori pe voi două, reluă Harah. Am văzut felul în care vă atingeţi. Iar despre Alia pot spune că este ca şi carne din carnea mea – pentru că-i sora celui care mi-e ca un frate. Am îngrijit-o şi-am ocrotito de când era în faşă, din vremurile când ne-a alungat razzia. Am observat multe lucruri la ea.

  Jessica dădu încet din cap. Simţi tulburarea crescândă a Aliei.

  — Ştii la ce mă refer, continuă Harah. Alia înţelegea întotdeauna, de prima dată, tot ce i se spunea. Când a mai existat vreun copil care să cunoască disciplina apei de la o vârstă atât de fragedă? Sau ale cărui prime vorbe adresate doicii sale să fie: „Te iubesc, Harah”.

  O privi cu ochi ficşi pe Alia.

  — De ce crezi că-i accept insultele? Pentru că ştiu că nu le spune cu ură.

  — Da, ştiu şi eu să judec, Cucernică Maică, zise Harah. Puteam fi şi eu Sayyadina. Am văzut ce-am văzut.

  — Harah… începu Jessica, apoi ridică din umeri. Nu ştiu ce să-ţi spun.

  Şi se pomeni ea însăşi surprinsă, deoarece era chiar aşa.

  Alia se mişcă, îşi îndreptă umerii. Jessica percepu sfârşitul aşteptării şi apariţia unui sentiment nou – un amestec de fermitate şi tristeţe.

  — Am făcut o greşeală, spuse Alia. Acum avem nevoie de Harah.

  — Totul s-a întâmplat la Ceremonia Sămânţei, Cucernică Maică, spuse Harah. Ai preschimbat Apa Vieţii… iar Alia se afla în pântecele tău.

  Avem nevoie de Harah? Se întrebă Jessica.

  — Ce-ar putea face Harah? Îi întoarse Jessica întrebarea.

  — Ştie ea, răspunse Alia.

  — O să le spun adevărul, zise Harah.

  Chipul ei păru deodată îmbătrânit şi trist. Se încruntă. Pielea măslinie i se încreţi, schimbându-i ca printr-o vrajă trăsăturile feţei.

  — O să le spun că Alia s-a prefăcut doar a fi copil, urmă ea, că n-a fost niciodată doar un copil.

  Alia îşi scutură capul. Pe obraji i se rostogoliră lacrimi şi Jessica resimţi durerea fiicei ei ca şi când ar fi fost propria ei durere.

  — Ştiu că-s un monstru, şopti Alia.

  Rostită de glasul de copil, concluzia de adult păru o afirmaţie cumplită.

  — Nu eşti monstru! Şuieră Harah. Cine-a-ndrăznit să spună că eşti monstru?

  Jessica fu surprinsă de ferocitatea notei