Lista persoanelor date în urmărire, interdicţii, arestări... I-am cerut să schimbe postul. După câteva pârâituri, am auzit transmiţãndu-se, dintr-o ţară indepărtatà, ceva pe potriva stării mele de spirit. Am ascultat emisiunea, satisfăcut, iar în timpul acesta parbrizul .maşinii a prins să fie umezit uşor

de picaturile unei ploi slabe.

         La douăzeci de minute după intrarea in vigoare a interdicţiei de circulaţie pe străzi, a venit la noi unul dintre soldaţi. Ne-a inapoiat actele de identitate.

         - E în regulă, puteţi pleca, a spus el.

         - Să nu cumva să ne oprească iar, pe motiv că umblăm pe străzi după oprirea circulaţiei, a spus Çetin.

         - O să spuneţi că v-am oprit noi, a spus militarul.

         Çetin a pornit motorul. Soldatul se dăduse la o parte din calea noastră. Eu insă am coborât din maşină şi m-am apropiat de camionul militar.

         - Domnule comandant, mi se pare că răzătoarea de gutui a mamei a rămas la dumneavoastră...

         - Ca să vezi, nu eşti surdo-mut, ştii foarte bine să vorbeşti!

         - Stimabile, este vorba de un instrument tăios, pe care este interzis să-1 porţi asupra dumitale ! a spus celălalt militar.

         Acesta îi era superior în grad celuilalt.

         - Dar poţi să-1 iei, şi să nu mai umbli cu el la dumneata altă dată. Ia zi, cu ce te ocupi?

         - Sunt om de afaceri.

         - Îţi plăteşti impozitele cum se cuvine?

         - Mi le plătesc.

         Nu mi-au mai spus nimic altceva. Eram puţin ofensat, dar şi satisfăcut, pentru că-mi redobândisem răzătoarea. La întoarcere, in timp ce maşina, condusă încet, cu prudenţă de

Çetin, înainta pe bulevarde, mi-am dat seama că eram fericit. Străzile pustii şi cufundate în întuneric, năpădite de haitele de câini ale Istanbulului, bulevardele impresurate de blocuri

de beton care, în timpul zilei, mã deprimau prin urâţenia şi paragina lor, mi se păreau acum poetice şi misterioase.

 

 

67

 

 

Apa de Colonie

 

 

         Într-o zi din luna ianuarie a anului 1981, am prânzit îndelung cu Feridun la restaurantul Rejans, bând rachiu, mâncând lufari şi discutând chestiuni legate de cinematografie. Feridun turna pelicule publicitare cu Yani, cameramanul, pe care-l cunoscuse la restaurantul Pelurul. Eu n-aveam nimic împotriva acestei îndeletniciri, dar el afirmă că-l indispunea şi că n-o făceau decât pentru a mai câştiga un ban. Nu izbuteam deloc să pricep cum de putea Feridun,

care arăta întotdeauna destins şi care, la vârsta sa, părea un adevărat maestru in arta de a gusta plăcerile vieţii fără nici un fel dificultăţi, pe cele mai simple căi cu putinţă, să sufere de pe urma unor astfel de aspecte etice, dar întâmplările prin care trecusem mă maturizaseră încă de tânăr, aşa încât învăţasem că majoritatea oamenilor erau, de fapt, altfel decât păreau.

         - Există un ,,scenariu de gata“, a spus apoi Feridun. E mai bine să fac un film după el, dacă tot se pune problema să lucrez pentru bani. E cam banal, dar e o ocazie bună pentru

mine.

         Auzisem din când în când noţiunea de „scenariu de gata‟ sau „scenariu de gata, cu toate cele“ la barul Pelurul, iar aceasta însemna că un scenariu trecuse de cenzură şi că se obţínuseră toate aprobările pentru turnarea filmului. În perioadele în care foarte puţine dintre scenariile agreate de spectatori izbuteau să depăşească bariera cenzurii, producătorii şi regizorii, care trebuiau să realizeze unul-două filme anual, obişnuiau să apeleze la câte un „scenariu de gata“, pe care nu-1 avuseseră, de fapt, niciodată în vedere, ca să nu stea degeaba. Cum, de-a lungul anilor, Comitetul de Cenzură făcuse ca toate filmele să aducă unele cu altele, prin rotunjirea colţurilor şi a muchiilor oricărei idei interesante, originale, ignorarea completă a subiectului nu reprezenta o problemă pentru cei mai mulţi dintre regizori.

         - Subiectul e adecvat pentru Füsun? 1-am întrebat pe Feridun.

         - Nu, deloc. E un rol foarte uşurel, potrivit pentru Papatya. Actriţa trebuie să se cam despoaie. Iar actorul principal trebuie să fie Tahir Tan.

         - Nu, nu Tahir Tan !

         Aşa am ajuns să discutăm pe larg despre Tahir Tan, de parcă subiectul care ne preocupa n-ar fi fost s-o înlocuim pe Füsun cu Papatya în primul film. Feridun a afirmat că trebuia să uităm de incidentul iscat de Tahir Tan la restaurantul Tihna şi că nu era cazul să fim sentimentali. Ne-am privit o clipă în ochi. În ce măsură se gândea la Füsun în acele

momente? L-am întrebat care era subiectul filmului.

         - Un bărbat bogat o seduce pe frumoasa fiică a unei rude îndepărtate şi apoi o părăseşte. Pentru a-şi lua revansa, fata, care şi-a pierdut virginitatea, devine cântăreaţă...

Cântecele sunt scrise, de fapt, pentru Papatya... Filmul urma să fie turnat de Hayati Visul, dar acesta s-a supărat şi-a abandonat, pentru că Papatya nu accepta să fie roaba lui. Cât despre scenariu, acesta a rămas în aer. Este o ocazie foarte bună pentru noi.

         Scenariul, cântecele, întregul film, totul era de o calitate atât de lamentabilă, încât nu erau nici măcar pe potriva lui Feridun, ca să nu mai vorbim de Füsun. Cum frumoasa mea

mă fulgera din priviri şi stătea bosumflată la mesele de seară, am acceptat, la masa aceea de prânz, poate şi sub influenţa rachiului pe care-1 băusem, să investesc în film, deoarece mă gândeam că ar fi fost bine să-l mulţumesc măcar pe Feridun.

         În mai 1981, Feridun a început turnarea filmului după „scenariul de gata“. Filmul se intitula Vieţi frânte, după romanul de dragoste şi de familie al lui Halit Ziya, scris în urmă cu optzeci de ani, dar între acel roman, a cărui acţiune se petrecea în conacele din perioada otomană târzie, printre reprezentanţii elitei şi burgheziei otomane bogate, occidentalizate, şi scenariul în cauză, a cărui acţiune era plasată pe străzile dosnice, mocirloase ale anilor 1970 şi prin cluburi de noapte agrementate cu muzică nu exista nici un fel de asemănare. Spre deosebire de fata din roman, tânăra noastră cântăreaţă, întruchipată cu patos de Papatya, care interpreta melodii de dragoste, devenea celebră şi se pregătea răbdătoare, vreme de ani şi ani de zile, mânată de o ură nespusă şi de o teribilă voinţă de răzbunare pentru fecioria ei pier-dută, nu era nefericită pentru că era căsătorită, ci pentru că n-avea cum să fie.

         Turnarea filmului a început la vechiul cinematograf Zâna, unde se realizau