nebuni, numai eu sunt normal. Omul superior, zice doctorul Al-G., este cel care-şi consolidează lungimea de undă personală de emisie şi totodată îşi lărgeşte neîncetat gama de recepţie.

  — Despre nebunie am mai învăţat ceva: că principalul – în închisoare ori în situaţii-limită – este să nu înnebuneşti. George Orwell (1984): nu izbutind să te faci auzit, ci rămânând zdravăn la minte duceai mai departe moştenirea omului.

  De ce? Pentru că nebunia este contagioasă şi pentru că orice regim totalitar este şi nebun.

  Este. Dar pe de altă parte, dialectica: mulţi s-au ţinut tari numai pentru că erau nebuni. Nebunia a fundamentat numeroase cazuri de păstrare a demnităţii. Poate fiindcă insul stăpânit de o monomanie dispreţuieşte mai uşor decât alţii ispita bunurilor.

  Nebun. Am şi eu o reputaţie de nebun bine stabilită, mai ales printre amicii evrei. Ce bine mi-a prins nebunia aceasta în ultimii douăzeci şi cinci de ani. Ce mă făceam dacă nu eram nebun? Înnebuneai! îmi răspunde raţiunea.

  BUGHI MAMBO RAG.

  Singurii coborâtori direcţi din Basarabi, BrădeştI. Îi spune Marcellus lui Demetrios.

  — Până la urmă ce rămâne? Rămân versurile pe care ni le citează inginerul Radu Rosetti, bun povestitor de romane şi mai ales de nuvele de Kipling şi care ne dă şi interesante amănunte despre misiunea întreprinsă în martie 1918 din ordinul perechii regale şi al guvernului de la Iaşi, de către bunicu-său, colonelul Radu Rosetti, pentru a explica puterilor aliate – la Londra şi la Paris – semnarea păcii de la Bucureşti. Versurile sunt simple:

  Life is mostly froth and bubble. Two things stand like stone: Kindness în another's trouble Courage în your own. 120

  Simple, dar idealul lor – gentileţea în necazul altuia, curajul în al tău – e mai puţin modest decât pare.

  Ceva asemănător la Henry James: „Trei sunt în viaţa omenească lucrurile importante. Primul este să fii amabil. Al doilea este să fii amabil. Şi-al treilea este să fii amabil.”

  James întrebuinţează cuvântul Kind, care înseamnă nu numai amabil, ci şi îndatoritor, plin de bunăvoinţă, drăguţ, grijuliu de binele altuia, bun, gentil.

  Dacă dragostea de aproapele nostru ne este inaccesibilă în esenţa ei, măcar sub forma amabilităţii o putem manifesta relaţional.

  — Cu Floriana despre ceea ce ea numeşte eshatologia lui Marmeladov.

  Dumnezeu, la sfârşit, îi va chema în rai şi pe toţi păcătoşii: Hai intraţi şi voi porcilor, şi voi beţivilor.

  Pentru că nu s-au încrezut.

  Ceea ce e iremediabil de antipatic şi respingător la farisei este necurmata conştiinţă a propriei valori şi dreptăţi; ispita de înfumurare a omului drept.

  Pe ne-creştini tocmai iertarea păcătoşilor şi a beţivilor îi jigneşte (e o greşeală pe undeva în evidenţa contabilă, nu iese soldul). Dar creştinii ştiu mai mult: că păcatul trufiei e mai grav decât darul beţiei. (Zice: porcilor, dar nu zice: sadicilor, torţionarilor, denunţătorilor. )

  Sus pe strada Traian, la un număr mare, e o casă simplă dar nu fără confort: o grădină cu globuri de sticlă colorată, patru camere spaţioase în jurul unui hol, cu mobile vechi; doar în odaia fetelor sunt două divane moderne, joase, capitonate în albastru. În casa aceasta socotită – ca aşezare, construcţie şi împărţeală – drept cu totul conformă onorabilităţii de către Manole, locuieşte familia inginerului Sorin, familie unită şi fericită. Părinţii trăiesc doar pentru a le face fetelor toate plăcerile. Şi sunt fete bune, dealtfel, studente amândouă, nu lipsesc de la nici un curs, seminar, piesă de teatru, film. Citesc toate cărţile noi, sunt veşnic ocupate şi vine la ele toată lumea, studenţi, elevi, verişori din provincie şi capitală, scriitori debutanţi, poeţi modernişti, intelectuali de stânga. Aceştia predomină.

  Într-una din camere e biblioteca, mare, cu volume şi broşate, şi legate în piele; în hol e patefonul, în sufragerie doamna Sorin pregăteşte trataţii.

  Sevastia şi Silvia scriu uneori mici articole în revistele de extremă stângă, Silvia a deţinut câtva timp o cronică cinematografică, dar nu ele sunt centrul preocupărilor literare din strada Traian, ci câţiva tineri poeţi foarte avangardişti şi câţiva ziarişti specializaţi în reportaje. Verişoara fetelor Sorin, Sirena Rabinovici, e sufletul salonului acestuia literar şi politic, o fată cu părul cât o claie, negru şi creţ; fostă studentă în medicină (acum urmează filosofia), e bună şi tandră cu cei pe care-i susţine, care dau dovadă de activism (acesta-i cuvântul pe care-l foloseşte), dar şi capabilă să arunce priviri ucigătoare şi vorbe tăioase celorlalţi.

  Cu toate că domnul Sorin, care e inginer, se scoală devreme, reuniunile durează până foarte târziu într-o ambianţă de o mare animaţie.

  Mă surprinde, intrând (e o zi de început de noiembrie) faptul că Sevastia poartă mănuşi negre, mănuşi pe jumătate, care nu cuprind degetele în întregime, denumite mitene, cum foloseau elegantele de pe vremuri, ceva trčs fin de siecle121. Silvia, bucuroasă că tot ce stă în legătură cu sora ei este remarcat şi produce senzaţie, îmi arată că le poartă fiindcă într-o carte de curând apărută despre André Gâde a citit că marele scriitor îmbrăca în tinereţea lui asemenea mănuşi. Silvia, cu ochii înlăcrimaţi, surâde: „Nu-i aşa că are gust intelectual?”

  În vreme ce, în odaia fetelor, Sevastia aşezată pe divan, cu mâinile prinse de genunchi, recită poezii şi apoi toţi discută conjunctura politică şi se strecoară aluzii la partidul clasei muncitoare şi sunt ridicaţi în slăvi câţiva tineri care s-au fotografiat în pielea goală şi i-au trimis pozele lui Iorga acasă, eu trec în dormitorul soţilor Sorin, unde nu e nimeni. E un dormitor de modă veche cu două paturi de lemn încărcate cu multe înflorituri, pernele şi plăpumile sunt adunate la mijloc, mai e un dulap mare cu oglindă, pe toţi pereţii fotografii de familie. Perdelele nu sunt trase, prin ferestre se vede curtea până-n stradă, plouă încet, felinarele sunt aprinse. Deasupra paturilor sunt chipurile a doi bătrâni, probabil părinţii domnului Sorin. Bătrânul Silberherz poartă favoriţi lungi şi ochelari, în odaia fetelor discuţiile sunt aprinse. În jurul Sevastiei, pe divan, s-au strâns fete şi