nu-i mai mulţumesc acum, zgândi Jessica. Incursiunile scurte, raidurile sigure nu le mai ajung… acum, după ce i-am instruit noi, Paul şi cu mine. Îşi simt puterea. Vor să se bată, vor să lupte.

  Tharthar se lăsă de pe-un picior pe altul, îşi drese glasul.

  Ştim că trebuie să fim prudenţi, că trebuie să aşteptăm, gândi Jessica. Dar tocmai asta ne roade mai mult decât orice. Pentru că ştim şi răul pe care ni l-ar putea face o aşteptare prea îndelungată. Aşteptind prea mult… ne-am putea uita ţelul.

  — Tinerii spun că dacă Usul nu-l provoacă pe Stilgar, înseamnă că se teme de el, zise Tharthar şi-şi plecă ochii.

  — Aşa va să zică, murmură Jessica. Şi gândi: Ştiam că se va ajunge la asta. Ştia şi Stilgar.

  Din nou, Tharthar îşi drese glasul, rosti:

  — Până şi fratele meu, Shoab, spune acelaşi lucru. Nu-l vor lăsa pe Usul să aleagă altă cale.

  Aşadar, a sosit momentul, gândi Jessica. Iar Paul va trebui să se descurce singur. Cucernica Maică n-are dreptul să intervină în problema succesiunii.

  Alia îşi retrase mâna din mâinile mamei sale. Spuse:

  — O să mă duc cu Tharthar să-i sondez pe tineri. Poate că există totuşi o altă cale.

  Jessica rămase cu privirea aţintită la Tharthar, dar i se adresă

  — Bine. Du-te… şi dă-mi de ştire, cât mai degrabă, despre ce-ai aflat.

  — Noi nu vrem duelul ăsta, Cucernică Maică, spuse Tharthar.

  — Nici noi, zise Jessica. Tribul are nevoie de toată puterea sa. O privi repede pe Harah. Te duci cu ele?

  Dar Harah răspunse întrebării nerostite:

  — Tharthar nu va îngădui nimănui să-i facă vreun rău Aliei. Tharthar ştie că în curând vom fi surori-soţii şi că vom împărţi acelaşi bărbat. Am stat de vorbă amândouă.

  O privi pe soţia lui Stilgar, apoi pe Jessica, adăugă:

  — Tharthar şi cu mine avem o înţelegere.

  Tharthar întinse mâna spre Alia, spuse:

  — Să ne grăbim. Tinerii se pregătesc deja de plecare.

  Ieşiră printre draperii, mână în mână, femeie şi copil. Dar copilul părea să o conducă pe femeie.

  — Dacă Paul-Muad'Dib l-ar învinge pe Stilgar, tribul n-ar avea nimic de câştigat, spuse Harah. E drept c-aşa s-au succedat dintotdeauna conducătorii, dar vremurile s-au schimbat.

  — Vremurile s-au schimbat şi pentru tine, observă Jessica.

  — Doar nu crezi că mă-ndoiesc de rezultatul luptei, învingătorul n-ar putea fi decât Usul.

  — Asta am şi vrut să spun.

  — A, crezi că mă las influenţată de sentimentele mele personale… Harah îşi scutură capul şi acverigile de la gâtul ei zăngăniră. Te-nşeli amarnic. Poate crezi că regret faptul de a nu fi fost eu aleasa lui Usul. Poate crezi că sunt geloasă pe Chani.

  — Judecă singură, replică Jessica.

  — Mi-e milă de Chani.

  Jessica înlemni.

  — Ce vrei să spui?

  — Ştiu ce gândeşti tu despre Chani. Socoti că n-ar fi o soţie potrivită pentru fiul tău.

  Jessica se destinse, se lăsă pe spate, între perne. Dădu din umeri.

  — Poate.

  — Şi s-ar putea să ai dreptate, zise Harah. Iar dacă ai, s-ar putea să-ţi descoperi un aliat neaşteptat chiar în persoana lui Chani. Şi ea ar fi în stare să facă orice pentru binele Lui.

  Jessica îşi înghiţi nodul din gât.

  — Chani mi-e dragă, spuse. Dar ea n-ar putea să…

  — Tare-s murdare covoarele astea, o întrerupse Harah. Îşi plimbă ochii pe deasupra podelei, evitând privirea Jessicăi. Umblă o grămadă de lume pe-aici. Ar trebui să le dai mai des la curăţat.

 Chapter 5

  Nici o religie ortodoxă nu poate evita interferenţa politicii. Lupta pentru putere impregnează educarea, formarea şi disciplinarea oricărei comunităţi ortodoxe. Din cauza acestei presiuni, conducătorii unei asemenea comunităţi ajung, în mod inevitabil, la aceeaşi mare dilemă interioară: să cedeze unui oportunism total, pentru a-şi putea menţine puterea, sau să rişte sacrificiul de sine, pentru a se conforma eticii ortodoxe?

  Fragment din Muad'Dib: Controversele religioase de prinţesa Irulan.

  Ghemuit pe nisip, Paul aştepta apropierea giganticului făuritor. Nu trebuie să aştept ca un traficant, tremurând de nerăbdare, îşi aminti. Trebuie să mă confund cu deşertul.

  Creatura se afla acum doar la câteva minute de el, făcând să vibreze văzduhul dimineţii cu şuierul frecării de nisipul prin care înainta. În caverna circulară a gurii, colţii săi păreau petalele unei flori enorme. Mirosul de mirodenie pe care îl emana umplea aerul.

  Paul nu mai simţea strânsoarea distraiului şi nu era decât vag conştient de prezenţa filt-cepurilor şi-a obrăzarului. Nu se mai gândea la nimic altceva decât la învăţăturile lui Stilgar, la orele istovitoare petrecute pe întinsul nisipurilor.

  — La ce distanţă de raza făuritorului trebuie să aştepţi dacă te afli pe nisip granulos?

  — La distanţa pe care o aflu adăugând o jumătate de metru pentru fiecare metru din diametrul făuritorului.

  — Corect. De ce?

  — Ca să evit vârtejul provocat de trecerea sa, dar să-mi rămână timp să-l ajung şi să-l încalec.

  — Până acum ai călărit doar făuritori mici, crescuţi pentru sămânţă şi pentru Apa Vieţii. La vremea încercării însă, va trebui să chemi un făuritor sălbatic, un bătrân al deşertului. Şi va trebui să-i arăţi respectul cuvenit.”

  Bătaia cavernoasă a toboşarului se pierdu în şuieratul viermelui. Paul inspiră adânc, simţi răzbătând prin filtre mirosul amar, mineral, al nisipului.

  Făuritorul sălbatic, bătrânul deşertului, se înălţă deodată chiar înaintea lui. Segmentele anterioare împingeau un val de nisip care se ridica până la genunchii lui Paul.

  Înalţă-te, monstrule drag, gândi el. Sus cu tine! Mi-ai auzit chemarea. Hai, înalţă-te! Înalţă-te!

  Valul îl ridică. Volbura prafului de la suprafaţă îl învălui. Se sprijini bine în tălpi. În faţa sa, nu mai vedea acum decât un zid curb de nisip – o stâncă segmentată, brăzdată de şanţurile adânci ale inelelor.

  Îşi înălţă cârligele, privi în