încolo pieilejupuite, măruntaiele şi coarnele animalelor tăiate, dar în cartierele sărmane, printre casele de lemn cu vopseaua coşcovită, percepeai mai degrabă bucuria sărbătorii decât

jertfa. Imi amintesc că am contemplat, alături de Füsun, un parc de distractii amenajat cu leagăne şi carusele, copii care-şi cumpărau magiun cu banii primiţi de bairam şi micile

stegulete ale Turciei care împodobeau marginea de sus a autobuzelor, ca nişte coarne, că am privit la toate acele privelişti, oglindite în cărţi poştale şi fotografii pe care aveam să le colecţionez cu pasiune peste ani, cu deplină bună-credinţă.

         Când am urcat panta de la Şişhane, am văzut un puhoi de oameni în mijlocul drumului; circulaţia era blocată. Am crezut o clipă că era vorba de o altă petrecere de bairam, dar

maşina noastră a trecut prin inima mulţimii, care s-a dat la o parte, şi ne-am pomenit lângă nişte maşini care se ciocniseră cu puţin timp în urmă lângă victimele în agonie ale unui accident de circulaţie. Cu două-trei minute în urmă, un camion pe care-l lăsaseră frânele în pantă intrase pe banda opusă şi încălecase necruţător o maşină mică.

         - Mare eşti tu, Doamne ! a spus Şetin Efendi. Aveţi grijă, domnişoară, nu vã uitaţi!

         Am văzut ca prin ceaţă nişte persoane care clãtinau uşor din cap în timp ce-şi dădea sufletul în maşina al cărei bot era făcut terci. N-am uitat ni.ci0Clfltă scrâşnotlil cioburilor

peste care trecut maşina noaatră Şi tăcerea care a urmat. Am urcat panta și am ajuns valvartej, de parca am fi fugit de moarte, din Taksim în Nişantaşl, Străbătând străzile pustii.

         - Unde aţi atat, mai? a întrebat tata. Ne-am făcut griji. Ați găsit lichior ?

         - E în bucătărie, am spus eu.

         Camera de zi 1nirosca n parfiim, a colonie şi a covoare.

M-am alăturat celorlalte rude şi am uitat de Füsun.

12

Sărutul pe buze

         Mi-am reamintit de această plimbare de bairam, petrecută cu șase ani în urmă, cand am revăzut-o pe Füsun, a doua zi după-amiază. Apoi am uitat de toate; ne-am sărutat şi am făcut dragoste îndelung. In vreme ce printre draperii și perdele se strecura adierea vântuilui de primăvară, purtând parfumul florilor de tei şi stârnindu-i fiori pc pielea dc culoarea mierii,

ochii ei închiși, îmbrăţişarea ei, care te purta cu gândul la cineva ce se agăța din răsputeri de vesta de salvare, cufundat în apele mării, mă tulburau cu totul, aşa încât mi-era cu

neputință să raţionez şi să văd sensul mai profund al împrejurării pe care o trăiam. Am priceput ca, pentru a nu mă afunda şi mai mult în sentimentul dc vinovăţie şi indoiala, în zonele acelea primejdioaae care nu făceau decat să întreţină şi să amplifice dragostea, trebuia să intru în rândul bărbaţilor.

         Sâmbătă dimineaţa, după ce  mă mai întålnisem de trei ori cu Füsun, mi-a telefonat fratele meu, chemându-mă în după-amiaza aceea la meciul dintre Fenerbahce şi Giresunspor,

la care era aproape sigur că urma să se anunţe campioana din acel an, așa că m-am dus. Mi-a făcut plăcere să constat că stadionul Dolmabahçe, pe care-l cunoşteam din copilărie, nu suferise nici o modtificare in răstimpul celor douăzeci de ani care trecuseră, dincolo de faptul că numele-i fusese schimbat în Inönü 1. Unica schimbare o constituiau tentativele de a acoperi spaţiul de joc cu gazon, ca în Europa. Numai că gazonul nu se menţinuse decât pe la colţuri, aşa încât terenul de fotbal ajunsese să semene cu un bărbat chel căruia nu i-au mai rămas decât câteva smocuri de păr, pe la tâmple şi pe, la ceafă. Spectatorii plătitori din tribuna cu locuri numerotate îi umileau şi-i înjurau pe jucătorii leoarcă de sudoare, mai cu seamă pe fotbaliştii fără faimă din apărare, ori de câte ori; se apropiau de linia de la marginea terenului, asemenea nobililor romani care-i ocărau altădată din tribune pe gladiatorii (fugiți, huo, poponari becisnici !), iar spectatorii înfierbântaţi din tribunele cu intrare liberă, între care se numărau şomeri, oameni nevoiaşi şi elevi, repetau în cor sudălmi asemănătoare, ritmate, îmboldiţi de plăcerea şi de speranţa de a-şi face auzite mânia şi vocile. Aşa cum avea să rezulte şi din paginile sportive ale gazetelor de a doua zi, era un meci uşor şi, pe măsură ce Fenerbahce marca, mă pomeneam şi eu ridicându-mă în picioare şi urlând, alături de ceilalţi. În atmosfera aceea de sărbătoare şi comuniune, în mulţimea, aceea de bărbaţi care se sărutau şi se felicitau neîncetatå unul pe altul, atât pe teren, cât şi în tribune, exista ceva care atenua sentimentul de vinovăţie ce-mi stăpânea sufletul şi care-mi preschimba temerile în mândrie. Însă în momentele de acalmie ale meciului, când treizeci de mii de oameni auzeau, deodată, zgomotul făcut de jucători în timp ce 1oveau mingea, îmi răsuceam privirile spre Bosfor, care se zărea în spatele vechilor tribune descoperite, spre câte un vas sovietic care tocmai trecea prin faţa Palatului Dolmabahçe, şi mă gândeam la Füsun. Faptul că mă alesese pe mine, deşi n

mă cunoştea atât de bine, faptul că mi se dăruise cu atâta fermitate mă răvăşise profund. Vedeam necontenit în faţa ochilor trupul ei mlădios, căuşul aparte care i se zărea în jurul ombilicului, îndoiala şi sinceritatea care i se oglindeau uneori, concomitent, în priviri, onestitatea melancolică cu care mă contempla şi săruturile pe care le schimbam în

vreme ce stăteam lungiţi în pat.

    1. Ismct Inönü (1884-1973) a fost preşedintele Turciei în perioada 1938-1950, succedându-i în această funcţie lui Mustafa Kemal Atatürk.

         - Pe semne că te preocupă logodna, a spus fratele meu.

         - Da.

         - Eşti foarte îndrăgostit de ea?

         - Desigur.

         Fratele meu şi-a întors privirile spre mingea care circula la mjlocul terenului, cu un zâmbet pe jumătate afectuos, pe jumătate atotştiutor. Avea în mână un trabuc autohton, marca

Marmara, din cele pe care îşi făcuse obiceiul să le fumeze cu doi ani în urmă şi în care vedea o formă de originalitate, iar vântul uşor care adia dinspre Turnul Fecioarei, făcând să

fluture plăcut drapelele celor două echipe şi steguleţele roşii de corner, îmi vârâse fumul în ochi cu atâta înverşunare în timpul meciului, la fel ca tigara tatei pe vremuri, încât îmi

lăcrimau ochii de