Faţa lui nu exprima supărare, doar în ochi îi licări o lumină de curaj şi energie. După o clipă, dădu drumul mâinilor lui Vinicius, care stătuse în faţa lui umilit, ruşinat şi furios.

Ai o mână de oţel, spuse el, dar pe toţi zeii iadului îţi jur că dacă m-ai trădat, am să-ţi împlânt cuţitul în gât, de-ar fi şi în palatul Cezarului.

Să discutăm liniştit, răspunse Petronius. Oţelul este mai tare, după cum vezi, decât fierul. Deşi dintr-un braţ de-al tău ai putea să faci două de-ale mele, n-am motive să mă tem de tine. În schimb, grosolănia ta mă doare, iar dacă nerecunoştinţa oamenilor m-ar mai putea mira, m-aş mira de nerecunoştinţa ta.

Unde este Ligia?

În lupanar, adică în casa împăratului.

Petronius!

Potoleşte-te şi aşează-te. L-am rugat pe Cezar două lucruri pe care mi le-a promis: întâi s-o scoată pe Ligia din casa lui Aulus, în al doilea rând să ţi-o dea ţie. N-ai cumva vreun pumnal în faldurile togii? Poate vrei să mă înjunghii? Te sfătuiesc să mai aştepţi câteva zile, căci te-ar vârî în închisoare şi în timpul acesta Ligia s-ar plictisi în casa ta.

Se lăsă tăcere. Vinicius se uită o vreme mirat la Petronius, pe urmă zise:

Iartă-mă. O iubesc şi iubirea-mi tulbură minţile.

Admiră-mă, Marcus. Iată ce i-am spus ieri împăratului: „Nepotul meu de soră, Vinicius, e atât de îndrăgostit de o fetişcană slăbănoagă care e crescută de Aulus, încât de atâta oftat casa lui s-a schimbat într-o baie de abur. Nici tu, Cezarule i-am spus, şi nici eu, care ştim ce este adevărata frumuseţe, n-am da pe ea nici o mie de sesterţi, dar băiatul ăsta, care întotdeauna a fost prost, acum s-a prostit de-a binelea”.

Petronius!

Dacă nu înţelegi c-am spus asta, vrând s-o pun în siguranţă pe Ligia, aş fi gata să cred că am spus adevărul. L-am convins pe Barbă-Arămie că un estet ca el nu poate considera drept frumuseţe pe o fată ca aceasta, şi Nero, care până una alta nu-şi permite să privească lumea decât prin ochii mei, n-o să afle frumuseţe în ea şi, neaflând-o, n-o s-o dorească. Trebuia să ne luăm toate măsurile faţă de maimuţa asta şi să o ducem de nas. Persoana care o s-o aprecieze pe Ligia va fi deocamdată nu el, ci Poppea şi desigur se va face luntre-punte să o scoată din palat cât mai repede. Mai departe i-am spus într-o doară lui Barbă-Arămie: „Ia-o pe Ligia şi dă-i-o lui Vinicius! Ai dreptul să faci asta, căci este ostatecă. Procedând astfel, ai să loveşti în Aulus”. Şi a fost de acord. N-avea nici cel mai mic motiv să nu fie de acord cu atât mai mult cu cât i-am dat ocazia să necăjească pe nişte oameni cumsecade. Au să te numească păzitor din oficiu al ostatecei, au să-ţi dea pe mâini comoara asta ligiană, iar tu, ca aliat al vitejilor ligieni şi totodată credincios slujitor al Cezarului, nu numai că n-ai să-i risipeşti averea, dar ai să te străduieşti s-o sporeşti. Pentru salvarea aparenţelor, împăratul o va reţine câteva zile în casa sa, apoi o va trimite în insula ta, fericitule!

E oare adevărat? N-o ameninţă nimic acolo în casa împăratului?

Dac-ar urma să locuiască acolo permanent, Poppea ar discuta despre ea cu Locusta{65}, dar câteva zile n-o ameninţă nimic. În palatul Cezarului sunt zece mii de oameni. Nu-i imposibil ca Nero să n-o vadă de loc, mai ales că a lăsat totul în grija mea. Acum câteva clipe doar, a fost la mine un centurion să mă anunţe că a condus-o pe fată la palat şi a încredinţat-o Acteii. E un suflet bun, Acteea asta, de aceea am poruncit să fie dusă la ea. Se pare că Pomponia Graecina este de aceeaşi părere, căci i-a şi scris. Mâine e banchet la Nero. Ţi-am reţinut loc lângă Ligia.

Iartă-mi, Caius, impulsivitatea, spuse Vinicius. Am crezut că ai pus să fie adusă pentru tine sau pentru Cezar.

Impulsivitatea pot să ţi-o iert, dar mi-e mai greu să-ţi iert gesturile vulgare, ţipetele grosolane şi vocea care-mi aminteşte de jucătorii de „mora”. Aşa ceva nu-mi place Marcus, şi caută să mă scuteşti de asemenea ieşiri. Să ştii că Tigellinus este mijlocitorul împăratului şi să ştii, de asemenea că dacă aş fi voit să iau fata pentru mine, te-aş fi privit acum drept în ochi şi ţi-aş fi spus: „Vinicius, ţi-o iau pe Ligia şi am s-o ţin până am să mă plictisesc de ea”.

Zicând acestea, se uită cu ochii lui de culoarea alunei drept în ochii lui Vinicius, cu o expresie rece şi îndrăzneaţă, încât tânărul se fâstâci de tot.

Este vina mea, zise el. Tu eşti bun, demn de respect şi-ţi mulţumesc din tot sufletul. Permite-mi însă să-ţi mai pun o întrebare. De ce n-ai poruncit ca Ligia să fie dusă direct la casa mea?

Pentru că Cezarul vrea să păstreze aparenţele. Oamenii din Roma au să vorbească despre asta, că am luat-o pe Ligia pentru că este ostatecă deci atâta vreme cât au să vorbească, ea va rămâne în palatul Cezarului. Pe urmă, au să ţi-o trimită în taină şi gata. Barbă-Arămie e un câine fricos. Ştie că puterea lui e fără margini, totuşi se străduieşte să păstreze aparenţele pentru tot ce face. Te-ai liniştit în suficientă măsură ca să poţi filozofa puţin? M-am întrebat uneori: de ce criminalul, chiar dacă este puternic ca împăratul şi sigur ca el de impunitate, se străduieşte întotdeauna să păstreze aparenţele de dreptate, de justiţie şi de virtute?… La ce bun toată osteneala asta? Eu consider că a-ţi omorî fratele, mama şi soţia este demn de vreun mic satrap asiatic, nu de un împărat roman. Dacă aş face-o însă,