aflau în U. R. S. S. Şi, cu aceeaşi ocazie, şi foştii elevi ai înaltei şcoli de „jurişti” (altă şcoală privilegiată, de acelaşi tip). Volumul contingentului Voikov deocamdată încă se măsoară cu dimensiunile SLON-ului. Însă Arhipelagul GULAG îşi începuse existenţa malignă şi curând metastazele lui vor împânzi tot corpul ţării.

  A apărut un gust nou şi o dată cu el – un apetit nou. Venise de mult vremea să fie nimicită intelectualitatea tehnică, care prea se considera de neînlocuit şi nu se obişnuise să prindă ordinele din zbor.

  Adică noi nu am avut niciodată încredere în ingineri. Chiar din primii ani ai Revoluţiei i-am supus pe aceşti lachei şi servitori ai foştilor stăpâni capitalişti neîncrederii sănătoase şi controlului clasei muncitoare. Cu toate acestea, în perioada reconstrucţiei, le-am îngăduit totuşi să lucreze în industria noastră, îndreptând întreaga forţă a loviturii de clasă împotriva celeilalte intelectualităţi, însă pe măsură ce conducerea noastră economică, VSNH-ul şi Gosplanul, se maturiza, numărul planurilor sporea şi aceste planuri se băteau cap în cap şi se eliminau unul pe celălalt, caracterul dăunător al vechii ingi-nerimi devenea tot mai limpede, tot mai vădite erau lipsa de sinceritate, viclenia şi venalitatea ei. Santinela Revoluţiei, cu ochii mijiţi, scruta cu vigilenţă sporită, şi oriîncotro îşi îndrepta privirea ochilor întrede’schişi, acolo era descoperit numaidecât un cuib de sabotori.

  Aceste lucrări de asanare au atins apogeul începând din anul 1927 şi imediat au arătat proletariatului cu toată claritatea cauzele eşecurilor şi neajunsurilor noastre economice. La NKPS (căile ferate) – acte de sabotaj (iată de ce este greu să-ţi procuri un bilet de tren, iată de ce există intermitenţe în transportul de mărfuri). La MOGES – acte de sabotaj (întreruperi de curent). Industria petrolieră – acte de sabotaj (din pricina asta nu găseşti nici pic de petrol lampant). Industria textilă – acte de sabotaj (muncitorii nu au cu ce să se îmbrace). Carboniferă – acte de sabotaj colosale (iată de ce îngheţăm!). Metalurgia, industria de război, industria constructoare de maşini, construcţiile navale, industria chimică, minieră, a aurului şi a platinei, irigaţiile – pretutindeni abcese purulente de sabotaj! Din toate părţile ne înconjoară duşmani înarmaţi cu rigle de calcul! GPU-ul nu mai prididea să prindă sabotorii şi să-i mătrăşească, în cele două capitale şi în provincie funcţionau colegiile OGPU şi tribunalele muncitoreşti care le făceau harcea-parcea pe aceste lepădături, despre ale căror noi mârşăvii muncitorii, cu exclamaţii de ah şi oh, aflau (uneori nici nu aflau) din ziare. Au aflat de Palcinski43, von Meck44, Veliciko*, dar câţi or fi fost cei al căror nume a rămas necunoscut? Fiecare ramură, fiecare fabrică şi cooperativă meşteşugărească trebuiau

  *A. F. Veliciko, inginer militar, fost profesor la Academia Militară a Marelui Stat-Major. General-locotenent: în ministerul de război ţarist a fost şeful Direcţiei comunicaţiilor militare. A fost împuşcat. Ah, ce util ar fi fost în 1941!

  Să caute înlăuntrul lor acte de sabotaj, şi de-abia începeau să caute că numai-decât le şi găseau (cu ajutorul GPU). Dacă vreun inginer cu studiile făcute înainte de revoluţie nu fusese încă demascat ca trădător, putea cu siguranţă fi bănuit de aşa ceva.

  Şi ce răufăcători rafinaţi erau aceşti vechi ingineri, cât de diabolice şi diverse erau metodele lor de a face rău! Nikolai Karlovici von Meck de la Comisariatul Poporului pentru căile de comunicaţie se prefăcea că este foarte devotat edificării noii economii, putea să vorbească îndelung şi cu însufleţire despre problemele economice ale construcţiei socialismului şi avea o plăcere deosebită de a da sfaturi. Unul dintre cele mai dăunătoare sfaturi ale lui a fost următorul: să se mărească fără teama garniturile trenurilor de mărfuri, chiar şi cele de mare tonaj. Cu ajutorul GPU-ului, von Meck a fost demascat (şi împuşcat): a vrut să aducă în stare de uzură liniile ferate, vagoanele şi locomotivele şi să lase Republica, în cazul unei intervenţii, fără căi ferate! Când însă, la scurtă vreme după aceea, noul comisar al poporului pentru căile de comunicaţie, tovarăşul Kaganovici45, a ordonat să se pună în circulaţie tocmai garnituri de mare tonaj, ba chiar de două şi de trei ori mai grele (pentru această descoperire el şi alţi conducători au primit ordinul Lenin), atunci, inginerii de rea-credinţă s-au manifestat din nou, de data aceasta ca limitatori: au început să strige că asta e prea mult, că asta va uza în mod dezastruos materialul rulant, şi au fost pe bună dreptate împuşcaţi pentru neîncrederea în posibilităţile transportului socialist.

  Aceşti limitatori sunt bătuţi timp de câţiva ani, ei se găsesc în toate domeniile, îşi flutură calculele şi nu vor să priceapă cum entuziasmul personalului poate fi de ajutor podurilor şi strungurilor. (Aceştia sunt anii când psihologia populară este dată peste cap: este ridiculizată circumspecţia specifică înţelepciunii populare, conform căreia repede şi bine nu se poate, şi este întors pe dos proverbul străvechi „încet-încet – departe ajungi”.) Ceea ce mai întârzie uneori arestarea vechilor ingineri este faptul că schimbul nu era încă pregătit. Nikolai Ivanovici Ladâjenski, inginer şef la uzinele de armament din Ijevsk, este arestat mai întâi pentru „teoriile limitative”, pentru „credinţa oarbă în coeficientul de siguranţă”, care l-a determinat să considere insuficiente sumele aprobate de Ordjonikidze46 pentru extinderea uzinelor. (Iar Ordjonikidze, se spune, discuta cu vechii ingineri, punând pe birou două pistoale, unul la drepta, celălalt la stânga lui.) Ulterior însă, arestarea i se transformă în arest la domiciliu şi i se ordonă să lucreze în vechiul post (fără el totul se duce de râpă). El pune treburile la punct. Dar sumele au rămas ca şi înainte, insuficiente, şi iată -l acum din nou la închisoare „pentru utilizarea greşită a sumelor”: erau insuficiente tocmai pentru că inginerul şef nu le-a folosit cum se cuvine! Într-un an, Ladâjenski moare ca tăietor de pădure.

  Astfel, în câţiva ani, au frânt coloana vertebrală a vechiului corp de ingineri, care au fost gloria ţării noastre şi eroii preferaţi ai lui Garin-Mi-hailovski47 şi Zamiatin48.

  Este de la sine înţeles că în acest val, ca şi în toate celelalte, sunt atraşi şi alţi oameni, apropiaţi ori cunoscuţi ai