capcana Destinului, o figură solitară, a cărei lumină e estompată de strălucirea fiului. Dar oare nu se spune, pe bună dreptate, că fiul nu-i decât extensiunea tatălui?

  Fragment din Muad'Dib, comentarii de familie de prinţesa Irulan.

  PAUL ÎL OBSERVĂ cu atenţie pe tatăl său care-şi făcea intrarea în sala de exerciţiu. Îi zări pe soldaţii din gardă ocupând poziţii pe coridor; apoi unul dintre ei închise uşa. Ca întotdeauna, Paul avu senzaţia prezenţei tatălui său – o prezenţă totală.

  Ducele era înalt, cu pielea măslinie. Trăsăturile aspre ale feţei lui slabe nu erau îmblânzite decât de privirea adâncă a ochilor cenuşii. Purta o uniformă de lucru, neagră, cu însemnul heraldic al şoimului roşu. O centură-scut argintie, vădind patina unei folosinţe îndelungate, îi încingea talia îngustă.

  — Lucrezi intens, fiule? Întrebă el.

  Se apropie de masă, îşi aruncă ochii peste hârtiile care-o acopereau, apoi privirea lui dădu ocol încăperii înainte de a se reîntoarce la Paul. Se simţea istovit, împovărat de efortul dureros pe care-l făcea pentru a-şi ascunde oboseala. Va trebui să profit de orice prilej şi să mă odihnesc în timpul călătoriei, gândi. Pe Arrakis nici vorbă nu va fi de odihnă.

  — Nu chiar intens, răspunse Paul. Totu-i atât de…

  Ridică din umeri.

  — Da. Dar mâine plecăm. O să ne instalăm într-o casă nouă şi-o să lăsăm în urma noastră toate necazurile.

  Paul dădu din cap şi-n minte îi năvăliră deodată cuvintele Cucernicei Maici: „Pentru tatăl tău… nu se mai poate face nimic”.

  — Tată, Arrakisul e chiar atât de periculos cum spun toţi? Ducele se strădui să pară cât mai degajat, se aşeză pe un colţ al mesei, zâmbi. Un întreg discurs i se înfiripă în minte – un discurs dintre acelea pe care le-ar fi putut folosi pentru a risipi negura din sufletele oamenilor săi, înainte de luptă. Dar cuvintele îi îngheţară pe buze, stăvilite de un singur gând: Acesta e fiul meu.

  — Există pericole, recunoscu el.

  — Hawat mi-a spus că avem un plan în legătură cu fremenii, zise Paul. Şi se întrebă: De ce nu-i spun ce-a zis bătrâna? Cum de mi-a pus lacăt la gură?

  Ducele observă frământarea fiului său.

  — Ca de obicei, Hawat vede avantajul principal, spuse el. Dar mai sunt şi altele. De pildă… Combine Honnete Ober Advancer Mercantiles – Compania CHOAM. Dându-mi Arrakisul, Majestatea Sa e obligată să-mi acorde şi un directorat în CHOAM… un avantaj subtil.

  — CHOAM-ul deţine controlul mirodeniei.

  — Iar Arrakisul şi mirodenia sa ne deschid larg porţile CHOAM-ului. Dar CHOAM-ul nu înseamnă numai melanj.

  — Cucernica Maică nu te-a pus în gardă? Izbucni Paul deodată. Îşi încleştă pumnii, simţindu-şi palmele ude de transpiraţie. Ce efort făcuse ca să poată rosti întrebarea!

  — Mi-a spus Hawat că te-a băgat în sperieţi cu tot felul de avertismente în legătură cu Arrakisul. Nu lăsa temerile unei femei să-ţi întunece judecata. Nici o femeie nu vrea ca acei care-i sunt dragi să-şi pună viaţa-n primejdie. În spatele acelor avertismente se afla persoana mamei tale. Consideră-le drept semnul dragostei ce ne-o poartă.

  — Dar ea ştie de fremeni?

  — Da. Şi mai ştie şi alte lucruri.

  — Ce lucruri?

  Adevărul ar putea fi mai rău decât îşi închipuie, gândi Ducele. Dar şi primejdiile sunt preţioase, dacă eşti învăţat să le înfrunţi. Iar în privinţa asta, fiul meu n-a fost cruţat niciodată – ştie ce-nseamnă pericolul. Mai are însă nevoie de plămădeală; e tânăr.

  — Puţine sunt bunurile care scapă CHOAM-ului, spuse el. Cherestea, cai, asini, vite, îngrăşăminte naturale, rechini, piei de balenă – tot felul de mărfuri, de la cele mai prozaice până la cele mai exotice… Până şi prăpăditul nostru de orez pundi de pe Caladan. CHOAM-ul comercializează orice acceptă să transporte Ghilda, începând cu obiectele de artă de pe Ecaz şi terminând cu maşinile de pe Ix şi Richesse. Dar toate astea nu înseamnă nimic pe lângă melanj. Cu un singur pumn de melanj poţi cumpăra un domeniu pe Tupile. Melanjul nu poate fi obţinut pe cale artificială; trebuie extras din solul Arrakisului. Melanjul e unic şi are incontestabile proprietăţi geriatrice.

  — Iar de acum înainte va fi sub controlul nostru?

  — Într-o oarecare măsură. Important însă e altceva. Gândeşte-te la mulţimea Caselor care depind de profiturile CHOAM-ului şi mai gândeşte-te că majoritatea acestor profituri depinde de un singur produs: mirodenia. Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla dacă, dintr-un motiv oarecare, ar scădea producţia de mirodenie.

  — Posesorii de stocuri ar da lovitura, spuse Paul. Ceilalţi ar rămâne cu buzele umflate.

  Ducele îşi îngădui un răgaz de satisfacţie amară, în timp ce-şi privea fiul şi se gândea cât de pătrunzătoare, cât de perfect educată fusese remarca lui. Dădu din cap.

  — Harkonnenii stochează mirodenii de peste douăzeci de ani, zise el.

  — Şi intenţionează să provoace o scădere a producţiei, de care să fii făcut răspunzător tu.

  — Vor ca numele Atreides să devină nepopular. Gândeşte-te la Casele Landsraadului, care văd în mine un fel de lider – reprezentantul lor neoficial. Închipuie-ţi cum ar reacţiona, dacă m-aş face vinovat de o diminuare considerabilă a câştigurilor pe care le realizează. La urma urmelor, profitul personal contează mai presus de orice. Ducă-se dracului Marea Convenţie! Nimeni nu poate lăsa pe altul să-l aducă la sapă de lemn! (Un zâmbet sumbru apăru pe buzele ducelui.) Mi-ar întoarce cu toţii spatele. Indiferent ce mi s-ar întâmpla.

  — Chiar dac-am fi atacaţi cu arme atomice?

  — Nu s-ar ajunge până acolo. Nu printr-o sfidare deschisă a Convenţiei. Dar aproape orice altceva… inclusiv pulverizarea de substanţe toxice şi contaminarea solului.

  — Atunci, de ce intrăm în capcană?

  — Paul, rosti Ducele încruntându-se, faptul că ştim de existenţa capcanei reprezintă primul pas spre a o evita. Totul e ca un duel, fiule, dar la o scară mult mai vastă – o fentă care ascunde o altă fentă, dintr-o altă fentă…