deasupra noastră trecea zgomotos, străpungând întunericul nopţii, câte-un avion care cobora spre aeroportul din Yeşilköy. Uneori, Füsun purta câte-o cămaşă care-i lăsa la vedere gâtul lung şi partea de sus a sânilor şi eram atent ca nu cumva să rămân cu ochii la albeaţa gâtului ei, în timp ce mă uitam la televizor. Alteori îi spuneam : „Cum merge cu pictura ?“ Uneori, la televizor se spunea că urma să ningă, dar nu ningea. Alteori se auzea, nespus de dureros, sunetul precipitat al sirenei vreunui mare tanc petrolier. Uneori, din depărtare răsunau focuri de armă. Alteori, poarta vecinului de alături se trântea atât de tare, incât ceştile aflate în bufetul din spatele meu începeau să vibreze. Uneori suna telefonul, iar Lămâie începea să ciripească entuziasmat, crezând că era vorba de o cănăriţă, şi râdeam cu toţii. Alteori venea câte o pereche în vizită, iar eu mă simţeam oarecum ruşinat. Uneori, Tarik Bey ţinea isonul melodiei interpretate de Corul de Femei al Ansamblului Muzical din Usküdar. Alteori, pe strada îngustă se întâlneau, bot în bot, două maşini, cei doi şoferi se încăpăţânau, fiecare, să nu facă loc celuilalt, se ciorovăiau, se înjurau, după care coborau şi se luau la bătaie. Uneori, în casă, pe stradă, în tot cartierul se aşternea o tăcere magică. Alteori, seara, aduceam, pe lângă plăcintă şi lacherdă, macrouri în saramură. Uneori spuneam ,,ce frig e astăzi, nu-i aşa ?“. Alteori, Tarik Bey ne oferea tuturor, la sfârşitul mesei, câte-o bomboană de mentă marca Ferah1, pe care o scotea, zâmbind, din buzunar. Uneori, se auzeau mieunând golăneşte, în faţa uşii de la intrare, două pisici, care mai apoi se luau la harță, urlând cât le ţinea gura. Alteori, Füsun îşi punea imediat cercelul sau broşa pe care i-o dăruisem în ziua aceea, iar eu îi transmiteam pe tăcute, la masă, cât de bine îi venea. Uneori, scena întâlnirii şi a sărutului protagoniştilor din filmele din dragoste ne mişca atât de mult încât uitam, parcă, unde ne aflam. Alteori, tanti Nesibe spunea ,,am pus puţină sare în mâncare, cine mai vrea să-şi

pună câtă doreşte“. Uneori, se vedeau fulgere sclipind în zare şi tuna. Alteori, în câte-un film, un serial sau o reclamă de la televizor îşi făcea apariţia vreun actor pe care-l cunoscuserăm şi cu care ne distraserăm puţin la Pelurul, iar atunci îmi doream să prind privirile lui Füsun, dar ea îşi ferea ochii. Uneori se-ntrerupea lumina şi vedeam, în întuneric, vârfurile roşii ale ţigărilor pe care tocmai le fumam. Alteori, prin faţa uşii de la intrare trecea câte-un individ solitar, care fluiera vreun cântec de pe vremuri. Uneori, tanti Nesibe spunea ,,offf, în seara asta am fumat foarte mult !“. Alteori îmi îndreptam privirile asupra gâtului lui Füsun şi mă

abţineam întreaga seară, fără prea mari eforturi, să mai privesc într-acolo. Uneori, preţ de o clipă, se aşternea o tăcere profundă, iar tanti Nesibe spunea ,,a murit cineva, undeva“, Alteori se-ntâmpla ca vreuna dintre brichetele noi ale lui Tarik Bey să nu se-aprindă şi mă gândeam că venise vremea să-i dăruiesc alta. Uneori, tanti Nesibe ne aducea câte ceva din frigider şi ne întreba ce se mai petrecuse în film în răstimpul acela. Alteori, în apartamentul aflat chiar în faţa noastră, pe strada Dalgiç, ízbucnea câte-un scandal conjugal şi se auzeau urlete impresionante, pentru că soţul o bătea pe soţie. Uneori, în serile de iarnă, se auzea răsunând

clopoţelul bragagiului, care trecea prin faţa uşii de la intrare, strigând ,,braaaagă de la Vefa!“. Alteori, tanti Nesibe îmi

    1. Relaxare (tr.).

spunea ,,azi eşti foarte vesel“. Uneori mă abţineam cu greu să mă-ntind şi s-o ating pe Füsun. Alteori, mai cu seamă în serile de vară, se stârnea vântul şi se trânteau uşile. Uneori mă gândeam la Zaim, la Sibel, la vechii mei prieteni. Alteori, pe mâncarea de pe masă începeau să se-aşeze muştele, iar tanti Nesibe se enerva. Uneori, tanti Nesibe scotea din frigider apa minerală pentru Tarik Bey şi mă-ntreba „vrei şi dumneata ?“. Alteori, paznicul cartierului trecea, fluierând, prin faţa uşii de la intrare, înainte de-a se fi făcut măcar ora unsprezece. Uneori simţeam o nevoie irezistibilă de a-i spune „te iubesc !“, dar singurul lucru pe care-l puteam face era să-i aprind țigara cu bricheta. Alteori băgam de seamă că liliacul pe care-l adusesem la o vizită anterioară continua să se afle în vază. Uneori se mai aşternea o tăcere, timp în care se deschidea o fereastră de la vreuna dintre casele din vecini, iar cineva arunca în stradă nişte resturi. Alteori, tanti Nesibe spunea: ,,Ia să vedem noi cine o să mănânce ultima chiftea !“ Uneori, în timp ce mă uitam la generalii care apăreau la televizor, îmi aduceam aminte de zilele de armată. Alteori simţeam, la modul cel mai profund, că nu doar eu, ci cu toţii eram nespus de neînsemnaţi. Uneori, tanti Nesibe spunea: „Ia ghiciţi voi, ce avem dulce în seara asta ?“ Alteori, Tarik Bey era cuprins de câte-un acces de tuse, iar Füsun se ridica de la locul ei şi-i dădea un pahar cu apă. Uneori, Füsun purta un ac de păr pe care i-l adusesem cu ani în urmă. Alteori începeam să cred că la televizor se spunea cu totul altceva decât se arăta. Uneori, Füsun îmi punea câte-o întrebare referitoare la vreun actor de teatru, vreun scriitor sau vreun profesor care apărea la televizor. Alteori duceam şi eu la bucătărie farfuriile murdare de la masă. Uneori, la masă se-aşternea tăcerea, pentru că aveam cu toţii gura plină. Alteori se întâmpla ca vreunul dintre noi să caşte, îl vedeam, începeau să caşte şi ceilalţi, iar când băgam de seamă acest lucru, discutam despre acest subiect şi râdeam. Uneori, Füsun se afunda atât de temeinic în filmul de la televizor, era atât de captivată de el, încât îmi doream să fiu eu eroul peliculei cu pricina. Alteori, mirosul de grătar rămânea cuibărit în casă până la sfârşitul