— M-am înşelat, spuse el. Nu acolo sunt Harkonnenii. Nu acolo-i războiul.

  Chani respiră adânc, acceptă resemnată, aşa cum orice femeie a deşertului era obişnuită să accepte obligaţiile unei vieţi care se împletea cu moartea.

  — Vreau să-ţi încredinţez un mesaj destinat numai urechilor mamei mele, reluă Paul. Să-i spui că Stilgar mă recunoaşte Duce al Arrakisului, dar că trebuie găsită o cale pentru a-i convinge pe cei tineri să accepte lucrul ăsta fără duel.

  Chani se uită la Stilgar.

  — Aşa să faci, rosti cu voce scăzută Stilgar. Ştim amândoi că mă poate învinge… dar eu nu-mi pot ridica mâna asupra lui… pentru binele tribului.

  — O să mă întorc împreună cu mama ta, îi spuse Chani lui Paul.

  — Nu, zise Paul. Să vină numai ea singură. Instinctul lui Stilgar nu s-a înşelat adineaori. Sunt mai puternic când tu eşti în siguranţă. Vei rămâne în sietch.

  Chani vru să protesteze, se abţinu.

  — Sihaya, adăugă Paul în şoaptă.

  Apoi se întoarse spre dreapta, întâlni privirea arzătoare a lui Gumey.

  Din momentul în care Paul pomenise de mama sa, pentru Gumey restul conversaţiei rămăsese undeva în ceaţă. Bolborosi:

  — Doamna Jessica…

  — Idaho ne-a salvat pe amândoi în noaptea invaziei, spuse Paul cu gândul încă la Chani.

  — Dar cu Duncan ce s-a-ntâmplat, Domnia-Ta? Întrebă Gumey.

  — A murit… ca s-avem noi timp să fugim.

  Vrăjitoarea trăieşte! Gândi Gumey. Cea pe care-am jurat să mă răzbun trăieşte! Şi-i clar că Ducelui Paul nici nu-i trece prin minte ce fel de creatură l-a adus pe lume. Habar n-are că vipera aia l-a vândut Harkonnenilor pe taică-său!

  Paul traversă repede grota, sări pe pragul de piatră. Privi înapoi, observă că morţii şi răniţii fuseseră ridicaţi. Se gândi posomorât că episodul acesta avea să adauge un nou capitol legendei lui Muad'Dib. Nici măcar nu mi-am scos cristalul din teacă… Se va spune însă că astăzi am omorât cu mâna mea douăzeci de sardaukari.

  Gumey îl urmă pe Stilgar. Păşea fără să simtă solul sub tălpi, fără să vadă nimic în lumina galbenă a licurigloburilor, copleşit de mânie şi ură, gândind: Vrăjitoarea trăieşte, în timp ce oasele celor pe care i-a vândut zac în morminte părăginite şi neştiute. Trebuie să fac în aşa fel încât Paul să afle adevărul despre ea, înainte de-a apuca s-o strâng de gât.

 Chapter 7

  Prea des mânia îl face pe om să-şi iasă din minţi şi să respingă ce-i şopteşte eul interior.

  Fragment din Pildele lul Muad'Dib de prinţesa Irulan.

  Mulţimea din peşteră degaja aceeaşi impresie de haită aţâţată pe care Jessica o remarcase în ziua când Paul îl omorâse pe Jamis. Zumzetul vocilor era încărcat de tensiunea nervoasă. Grupuri mici formau, ici-colo, cheaguri în tălăzuirea de mantii.

  Ieşind pe pragul din faţa galeriei ce lega grota de camera lui Paul, Jessica ascunse sub robă cilindrul unui mesaj. În ciuda lungii călătorii pe care o făcuse din sud, se simţea odihnită – deşi nu-i trecuse iritarea produsă de faptul că Paul persista în hotărârea lui de a nu îngădui încă folosirea ornitopterelor capturate.

  — Deocamdată nu deţinem supremaţia aeriană, îl explicase el. Şi nu trebuie s-ajungem dependenţi de importul de carburant de pe lumile exterioare. Vom păstra aeronavele şi carburantul pentru ziua ofensivei finale.

  Paul se afla la capătul pragului, înconjurat de un grup de bărbaţi tineri. În lumina palidă a licurigloburilor, scena părea ireală. Era ca un tablou… căruia i se adăugau însă dimensiuni complementare: murmur de voci, mirosuri stătute, târşâit de paşi.

  Jessica îşi observă fiul, întrebându-se pentru ce nu-i dezvăluise încă surpriza. Unde, era Gumey Halleck? Gândul la Gumey o tulbură iarăşi, amintindu-i de zilele unui trecut mai tihnit – un trecut în care cunoscuse frumuseţea şi dragostea, alături de tatăl lui Paul.

  Stilgar aştepta în mijlocul unui alt grup, la celălalt capăt al pragului. Stătea tăcut, într-o atitudine plină de demnitate.

  Nu se poate să-l pierdem pe omul acesta, gândi Jessica. Planul lui Paul trebuie să reuşească. Orice alt deznodămint ar fi o tragedie ireparabilă.

  Străbătu pragul, trecu pe lingă Stilgar fără să se uite la el, coborî în mijlocul mulţimii. Oamenii se dădură la o parte, lăsându-i cale liberă către Paul. În spatele ei, vocile amuţiră.

  Cunoştea această tăcere – întrebările mute, smerenia în prezenţa Cucernicei Maici.

  La apropierea ei, tinerii din jurul lui Paul se retraseră câţiva paşi şi, pentru o clipă, Jessica se simţi înfricoşată de respectul acesta nou pe care îl arătau faţă de el. „Toţi cei ce se află mai prejos de tine îţi invidiază poziţia”, spunea o axiomă Bene Gesserit. Dar nu vedea nici urmă de pizmă pe feţele tinerilor acestora. Respectul le era impus de efervescenţa religioasă a rolului de conducător al lui Paul. Şi Jessica îşi aminti o altă maximă Bene Gesserit: „Profeţii sfârşesc aproape întotdeauna de moarte violentă”.

  Paul se uită la ea.

  — E timpul, spuse Jessica şi-i înmână cilindrul mesajului.

  Unul dintre însoţitorii lui Paul, mai îndrăzneţ decât ceilalţi, aruncă o privire în direcţia lui Stilgar, întrebă:

  — Nu-l provoci, Muad'Dib? E vremea s-o faci. Oamenii or să te creadă laş dacă…

  — Cine-ndrăzneşte să spună că-s laş? Întrebă Paul. Mâna i se mişcă fulgerător către mânerul cristaiului.

  O tăcere încordată se lăsă în grupul din jurul lui, apoi în întreaga grotă.

  — Avem de rezolvat o problemă, spuse Paul, în timp ce îndrăzneţul dinainte bătea în retragere. Se răsuci, îşi croi drum printre oameni, sări sprinten pe buza pragului şi se întoarse către mulţime.

  — Rezolv-o! Strigă cineva.

  Se iscară murmure, şuşoteli.

  Paul aşteptă să se facă linişte. Când zumzetul şi agitaţia se potoliră îşi înălţă capul, vorbi cu voce răsunătoare:

  — V-aţi săturat de aşteptat.

  Din nou, stătu şi aşteptă să înceteze strigătele de aprobare.

  S-au săturat, într-adevâr, îşi spuse. Strânse cu